Publicat la 2020-06-16

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

#Revincudrag la vinăriile din zona cu Indicație Geografică Protejată (IGP) “Ștefan Vodă”

5 min read

Vinuri care au făcut istorie, crame de familie care se dezvoltă din pasiunea pentru vin și podgoriile moderne sunt următoarele destinații turistice pe care le vom descoperi în această vară. În așteptarea de a le cunoaște și în realitate, continuăm să planificăm traseul pentru călătorii.

De această dată, facem popas la vinăriile din zona cu Indicație Geografică Protejată (IGP)  „Ștefan Vodă” – o zonă cu relief format din câmpii, coline de-a lungul râului Nistru, care se distinge printr-o climă identică cu cea a unor cunoscute regiuni vinicole mondiale. Influențată de briza Mării Negre și a râului Nistru, clima însorită și cu precipitații limitate, formează un amalgam propice pentru cultivarea viței-de-vie, în special a soiurilor cu bob negru. De aici apar vinuri selecte, cu terroir unic și foarte apreciate de consumatori. Inițiativa face parte din cadrul campaniei „ReVin cu drag”, inițiată de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) și care are drept scop informarea despre destinațiile și potențialul oenoturistic din țară.

O aventură de familie, materializată în cramă

Povestea vinăriei „Et Cetera” a început în 2002, atunci când o aventură de familie a ajuns să devină o cramă extrem de apreciată. Amplasată la sudul țării, datorită apropierii Mării Negre, Limanului și râului Nistru, în combinație cu solul bine drenat, s-a format un terroir perfect pentru cultivarea strugurilor. Excursiile de la vinărie sunt o incursiune în lumea vinului, cu degustări ghidate ale vinurilor de colecție. La „Et Cetera”, fiecare etapă de producere a vinului este atent supravegheată de mebrii familiei: începând de la cultivarea strugurilor prin metode pur ecologice, fermentarea și maturarea în butoaie de stejar, până la oferirea produsului finit oaspeților cramei. Odată ajunși aici, vizitatorii pot afla despre procesul de producție, se pot plimba prin podgoriile care se întind pe o suprafață de 24 de hectare, pot savura bucate tradiționale la restaurantul vinăriei și se pot odihni la micul hotel din zonă. Dotată cu tehnici de vinificație moderne și utilizând metode de producere încercate de-a lungul anilor, „Et Cetera” obține vinuri recunoscute pentru aromele și gusturile unice.

De reținut:

  • Anual, vinăria „Et Cetera” recoltează 150 de tone de struguri, de pe suprafața totală de 24 de hectare cu podgorii.
  • Din suprafața totală a viilor, cele mai mari plantații sunt cu soiurile de struguri roșii: Merlot, Feteasca Neagră și Cabernet Sauvignon, iar din soiurile albe plantate predomină Chardonnay, Sauvignon Blanc și Viogner.

15 ani de pasiune pentru vinuri selecte

Vinăria „Gogu Winery” este o poveste de dragoste și pasiune pentru vin, care durează mai bine de 15 ani. Situată în orașul Căușeni, vinăria s-a născut dintr-o mare dorință de a crea produse de calitate, cu accente expresive ale terroir-ului local. În incinta gospodăriei familiei Gogu, pe lângă secția de producere, crama găzduiește și o sală de degustare. Aici, vizitatorii pot savura vinurile Gogu, asociate cu bucate tradiționale, după ce își încheie excursia prin pivnița în care sunt păstrate butoaiele cu vinuri. În prezent, vinificatorul a început să construiască un spațiu special amenajat pentru producerea vinurilor, în afara gospodărie, iar acest lucru îi va permite să facă și mai multe vinuri și să primească un număr mai mare de oaspeți dornici să cunoască povestea „Gogu Winery”. Vinurile selecte și de calitate exclusivă se datorează și podgoriilor, care se află în cea mai potrivită zonă de vinificație din Moldova –  sud-estul țării.

De reținut:

  • În 2014, pe rafturile magazinelor specializate au apărut primele vinuri îmbuteliate de la „Gogu Winery”, iar în scurt timp au atras atenția iubitorilor de vinuri locale, care aduceau laude, în special, pentru revigorantul Sauvignon Blanc.
  • Din momentul lansării pe piață în 2014, vinurile „Gogu Winery” au primit aprecieri înalte din partea experților națonali și internaționali.

Furnizor oficial pentru două Case Regale

O altă destinație turistică din Republica Moldova este vinăria „Purcari”. Situat în regiunea râului Nistru și în apropierea Mării Negre, înconjurată de podgorii, Chateau Purcari este un teritoriu de o frumusețe rară. Aici, marile vinuri se întâlnesc în mod firesc cu marile experiențe gastronomice. Pivnițele vinăriei au fost construite în 1827 și au reușit să protejeze sticle istorice prețioase, inclusiv „Negru de Purcari” din 1948. „Purcari” este una dintre cele mai renumite mărci de vinuri din Europa de Est și este furnizor oficial de vinuri pentru Casa Regală a României și cea a Regatului Unit al Marii Britanii. Vizitatorii pot participa la tururi vinicole și degustări, se pot plimba cu barca și pescui, pot savura vinul la terase și în zonele de odihnă special amenajate.  În 2019, vinăria „Purcari” a fost apreciată cu 110 medalii la concursurile internaționale și naționale.

De reținut:

  • Vinăria „Purcari” exportă vinuri în peste 25 de țări ale lumii, printre care se numără

Marea Britanie, Norvegia, Cehia, China, Polonia, Germania, Kazakhstan, Ucraina, România, Turcia, Japonia, Luxembourg, Canada, SUA etc.

  • Pe parcursul anilor, vinăria a obținut peste 250 de medalii la concursuri internaționale prestigioase precum „Decanter World Wine Awards”, „International Wine & Spirits Competition”, „International Wine Challenge”, „Effervescents du Monde” etc. De asemenea, „Purcari” este recunoscută ca fiind cea mai medaliată vinărie din Europa Centrală și de Est.

O locație modernă care produce vinuri de înaltă calitate

La sud-estul țării și-a făcut loc pe hartă unul dintre cei mai importanți producători de vinuri de înaltă calitate din Republica Moldova – vinăria „Sălcuța”. Întreprinderea a fost creată de către Eugen Pîslaru,  în anul 1995, iar în prezent reprezintă o locație modernă și atractivă pentru turiști. Moștenind pasiunea și ambiția pentru dezvoltarea sectorul vitivinicol, fiul împreună cu familia sa, au implementat un proces de modernizare a cramei. La „Sălcuța”, tradiția și tehnologia sunt combinate perfect de 3 generații, iar fiecare sticlă de vin păstrează terroir-ul zonei. Timp de peste două decenii de activitate, „Sălcuța” a obținut succese remarcabile în îmbunătățirea calității produselor și promovarea pe noi piețe de consum. Vizitatorii pot face o excursie la podgoriile vinăriei, pot degusta din cele mai selecte vinuri, făcând o incursiune în istoria acestei vinării de familie. Mândria vinăriei sunt vinurile cu Indicație Geografică Ștefan Vodă atât din soiuri autohtone cât și internaționale, printre care se enumeră și renumitul rose, care a fost primul vin din țară premiat cu aur la Concursul Mondial Du Rose, Franța.

De reținut:

  • În 2019, vinăria „Sălcuța” a obținut 17 medalii la concursurile internaționale și naționale de profil.
  • Vinurile companiei sunt comercializate pe piețele din Germania, România, Polonia, Cehia, Slovacia, Țările Baltice, Japonia, Belarus, Kazahstan, Ucraina și Africa.
Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.