Istoria de succes a Alexandrei Postovan, preşedinta filialei Drochia a A.O. “Bunicii Grijulii”

Istoria de succes a Alexandrei Postovan, preşedinta filialei Drochia a A.O. “Bunicii Grijulii”

2020-07-13 Off By M9

O personalitate profundă, o fire creativă și o profesionistă desăvârșită. Este vorba de Alexandra Postovan, femeia a cărei putere se află în cuvânt și a cărei pasiune faţă de tot ce e frumos i-a permis să izbutească în viaţă, obţinând succese în tot ceea ce şi-a propus.

Doamna Alexandra Postovan are frumoasa vârsta de 62 ani, locuieşte în orașul Drochia, fiind originară din raionul Călărași, satul Dereneu. După profesie, dna Alexandra este specialist în domeniul Telecomunicațiilor, activitatea de muncă a începând-o la rețeaua orășenească telefonică din municipiul Chișinău.

În anul 1977 totul a luat o întorsătură radicală. În acel an, soarta a adus-o la Drochia pe dna Alexandra. A activat ca dispecer superior în serviciul operativ al Intreprinderii pentru reparația și deservirea tehnicii, inspector superior de control în aparatul administrativ al  Băncii de Economii, ultimul loc de muncă fiind Întreprinderea de Stat Servicii Pază a Ministerului Afacerilor Interne, în calitate de inspector superior al personalului de administrare. Timp de 40 ani, dna Postovan a acumulat o experiență bogată, activând cu persoane din diferite localități.  A îndeplinit și lucrul obștesc, fiind președinte al organizației sindicale primare mai mult de 12 ani, membru al Consiliul Interramural  raional și al Consiliului Republican al Sindicatului ”Servicii Pază și Detectivi”.

M9: Dna Alexandra, cum a luat naştere ideea de a vă alătura A.O. “Bunicii Grijulii”?

Alexandra Postovan: Fiindu-mi funcția redusă, şi având de acum și vârsta pensionară , după șase luni de odihnă binemeritată, la începutul anului 2018, am fost invitată în echipa Bunicilor Grijulii din raionul Drochia, iar la prima ședință cu Bunicii Grijulii în cadrul Inspectoratului de Poliție Drochia, am fost numită în calitate de Președinte. A fost destul de binevenit, deoarece aveam nevoie de socializare, eram dornică să mă aflu printe oameni. Misiunea de bază a fost să protejăm copiii în traficul rutier şi să asigurăm siguranța copiilor la trecerile de pietoni din preajma intituțiilor de învățământ. La 03.03.2018, am fost instruiți și am primind vestele respective. După această instruire,  34 Bunicii Grijulii din raionul Drochia, au început activitățile de voluntariat în cadrul proiectului ”Bunicii Grijulii”.  Pe parcurs, echipa a fost mărită, care în prezent constituie un număr de 62 Bunici Grijulii din 25 localități. În echipa Bunicilor şi Nepoţeilor Grijulii din raionul Drochia, avem și 16 Nepoței Grijulii, care sunt mănuțele de ajutor ale Bunicilor Grijulii.

M9: Dna Alexandra, care este motivaţia de a continua nobila activitate pe care o promovaţi în cadrul proiectului?

Alexandra Postovan: Sunt 5 motive importante, care ne fac să continuăm activitatea, pe care o promovăm în cadrul proiectului.

  1. Situația îngrijorătoare privind pericolele asupra copiilor.
  2. Consecințele grave și urmările incidentelor în care sunt implicați copiii.
  3. Ruptura între generații ( copii-adolescenți – persoane de vârsta a treia) și consecințele ei. 4. Necesitatea valorificării experienței și a înțelepciunii de viață a persoanelor de vărsta a treia. 5. Prețul plătit de societate pentru iresponsabilitate civică.

M9: Ce ne puteţi spune despre activitatea dvs. în cadrul A.O. “Bunicii Grijulii” filiala Drochia?

Alexandra Postovan: Activitatea în cadrul Filialei Drochia a AO ”Bunicii Grijulii”  este destul de interesantă și deosebită. Pe parcursul perioadei de învățământ al elevilor zilnic am asigurat însoțirea în siguranță a copiilor în drum spre școală/casă, am organizat prin promovare diferite activități ce au avut ca scop dezvoltarea serviciului .  Am dus evidența Bunicilor Grijulii din toate localitățile raionului privind implicarea lor în activități. Au fost organizarte concursuri de desen pentru toți elevii cu diferite tematici. Am participat la concursul republican: TOP 3 lideri  Bunici Grijulii, la care am ocupat locul II,  primind diplomă de merit, trofeul Bunicilor Grijulii  al anului 2019 și un premiu bănesc. Am depus toată experiența de viață acumulată , astfel cu mare drag și cu tot sufletul m-am dedicat să fac lucruri frumoase pentru societate. Activitatea noastră este redată în presa locală și regională, la radiou, televiziunea locală și republicană.

M9: Nu putem să nu vă întrebăm, cum promovaţi şi gestionaţi activitatea echipei Bunicilor şi Nepoţeilor Grijulii din raionul Drochia, pe timp de pandemie?

Alexandra Postovan: Pe timpul pandemiei, în aceasta perioadă complicată, cănd avem nevoie de susţinere, nu numai materială, dar şi morală, psihologică, la data de 10 aprilie 2020, conducerea AO ”Bunicii Grijuli” din Republica Moldova  a avut grijă şi a reuşit să ne viziteze, să ne încurajeze, să ne dee o speranţă, să fie alături de noi şi în clipele acestea atăt de necesare, fiind aprovizionați cu seturi de produse alimentare, măști de protecție, mănuși  și dezinfectanți. Eu am contribuit la repartizarea acestor lucruri atăt tuturor Bunicilor Grijulii din raionul nostru căt și altor 6 persoane în vărstă mai nevoiașe. Primind unele sunete şi mesaje de la persoane în vărstă, rugăndu-mă să- î ajutăm cu ce putem,că unii îngrijesc de nepoţei a căror părinți sunt plecați peste hotare, alții au rămas fără un loc de muncă, astfel au fost liniștite sufletele, rămănând destul de mulțumiți. Împreună cu Nepoțeii Grijulii pe timpul pandemiei încurajăm membrii asociaței noastre prin diferite postări cu ocazia zilelor de naștere și alte sărbători importante.

M9: Să fi avut posibilitatea de a vă întoarce în trecut, aţi fi ales din nou nobila activitate de Bunică Grijulie, şi însăşi A.O. “Bunicii Grijulii”?

Alexandra Postovan: Să mă fi întors în trecut nu-mi închipui ce ar putea fi fost altceva mai potrivit decăt proiectul ”Bunicii Grijulii”  unde m-am regăsit nu numai eu , dar și alte persoane, care îmi povestesc, că ajunşi la o vărstă mai înaintată, în această echipă ne bucurăm împreună de viaţa, care trebuie s-o trăim alături de cei dragi şi apropiaţi, să scăpăm de frică, de depresii, de singurătate, să fim demni, că tânăra generaţie are nevoie de noi şi trebuie să continuăm. Nouă permanent ni-i dor de copii şi nepoţei să le fim alături. Copiii ne-au îndrăgit, s-au deprins cu noi, sunt mai încrezuți când traversează strada sub supravegherea noastră, ei ne reprezintă atât prin desene cât și prin  versuri, așa ca : ”Cât bunicii și buneii vor fi vii, în veci va dăinui proiectul ”Bunicii Grijulii”.

M9: La final, ne-am bucura dacă ați oferi câteva sfaturi tinerilor, sfaturi care ar motiva tânăra generaţie să se implice activ în viaţa societăţii, şi care ar contribui la menţinerea legăturii strânse între generaţii.

Alexandra Postovan:  Tănăra generație este forța acestei societăți, iar pentru acei, care au mai multă energie, timp liber și dorință, îi îndemn să susțină și pe viitor și să se implice în activitățile AO ”Bunicii Grigulii”. Ei vor fi încurajați de către persoane pline de idei noi, vor fi mai puternici, mai încrezuți, vor acumula mai multă experiența a persoanelor de vârsta a treia și împreună vor fi o forță de neînvins.

Nepoțeii Grijulii ne ajută cu ceea ce ține de tehnologiile moderne, să valorificăm activitatea pe rețelele de socializare,  participă alături de noi la diverse acțiuni pentru dezvoltarea societății și a tinerilor. Astfel se şi menține legătura între generații.

***Ţinem să reamintim că Proiectul național „Bunicii Grijulii”, este menit să asigure siguranţa copiilor în drum spre școală, implicând persoane de vârsta a treia pe principiul de voluntariat şi să fortifice relaţia între generaţii, contribuind la securitatea copiilor.

„Copiii sunt tezaurul al acestei națiuni, iar bunicii sunt diamantul ei. Suntem datori să valorificăm la maxim acest diamant”.

AUTOR: Stas Cebotari