FOTO: Baletul Național “JOC” a făcut SENZAȚIE peste Prut. Artiștii au impresionat publicul din Vaslui

FOTO: Baletul Național “JOC” a făcut SENZAȚIE peste Prut. Artiștii au impresionat publicul din Vaslui

2021-08-04 Off By M9

După o pauză considerabilă din cauza situației pandemice Baletul Național JOC, a participat la cea de a 7-a ediție a Festivalului Internațional de folclor “HORA DIN STRĂBUNI” Artiștii de balet și de orchestră au încântat sufletele a peste 8000 de spectatori. Prestația a fost una de excepție, publicul român a fost din nou impresionat de profesionalismul dansatorilor.

Colectivul legendar a Moldovei condus de Prim Maestru de Balet, Evghenii Sandul și Prim Dirijorul, Marin Gheras ca de fiecare dată JOC-ul a demonstrat și a proslăvit cu măiestrie muzica, dansul și obiceiurile poporului celor însetați de arta frumosului. La momentul actual, conducerea ansamblului, în frunte cu doamna Aliona Strîmbeanu, este focusată pe consolidarea baletului și orchestrei, precum și pe restabilirea suitei coregrafice «JOC». Totodată se duc tratativele pentru marele turneu în România, astfel încât dupa stabilizarea situației pandemice să revină pe scenele Uniunii Europene.

În timpul apropiat puteți admira Baletul Național JOC, pe data de 17 august cu un spectacol muzical de excepție ,,Hai soră, hai frate’’, alături de Geta Burlacu, la Teatrul Verde.