Publicat la 2020-09-14

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

VIDEO: Primăria care a colectat pe timp de pandemie mai multe impozite, decât în aceeași perioadă a anului trecut

2 min read

Bugetul comunei Țareuca rămâne neafectat de criza pandemică, cel puțin în prima jumătate a anului, anunță autoritățile publice locale.

Chiar dacă unele primării atestă pe timp de pandemie, o scădere ușoară a încasărilor de taxe și impozite, Primăria comunei Țareuca din raionul Rezina a reușit , în prima jumătate a anului curent să  colecteze cu 17 la sută mai multe impozite și taxe la buget, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut:                                                                                                       

Ghenadie Gaidibadi, PRIMARUL COMUNEI ȚAREUCA, RAIONUL REZINA: 

”Covid-19 nu a influențat liniile de venit a bugetului local, deoarece Covid-19 nu scutește plata taxei pe impozit sau pe venit sau pe proprietate și tot așa mai departe. În anul 2020, în primele 6 luni am colectat 532 000. În anul 2019, pentru primele 6 luni am colectat 439 000, diferența fiind de 93 000 lei.”

Comuna Țareuca gestionează un buget de 5 milioane 400 de mii de lei, cu 860 de mii de lei mai mare decât în anul precedent. Cele mai mari surse de finanțare vin în Primărie de la bugetul de stat – câte 4 milioane de lei anual, urmate de impozitele de venit și pe proprietățile din teritoriul administrat. Alte surse de venit sunt încasările din arenda terenurilor și spațiilor din raza primăriei.

Cele mai mari  cheltuieli, peste 3,milioane opt sute de mii de lei, sunt Salariile cu tot cu impozite ale angajaților Primăriei,  dar și cei ai  instituțiilor educaționale din localitate: grădiniță și gimnaziul.

Primăria Țareuca administrează 2 localități: Țareuca și Țahnăuți. 

AUTOR: Letisia Dascal

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.