VIDEO: O nouă intervenţie SMURD. Un bărbat de 67 de ani a fost transportat, cu elicopterul, de la Vulcăneşti la Chişinău

121-3.jpg

O nouă intervenţie SMURD în Republica Moldova. La data de 13 ianuarie, la ora 15:50 minute un echipaj aero-medical SMURD din Galați a fost solicitat de urgență pentru a efectua o misiune aero-medicală de transportare a unui bărbat din orașul Vulcănești, UTA Gagauzia la Chișinău.

Conform datelor IGSU, bărbatul în vârstă de 67 de ani a suferit o maladie gravă. Medicii și paramedicii echipajului SMURD au monitorizat starea pacientului fără de a fi înregistrate complicații pe parcursul zborului.

Elicopterul a aterizat pe teritoriul Aeroportului Internațional “Chișinău”, iar persoana fiind în stare stabilă a fost preluată de echipajul SMURD Moldova și transportată în siguranță la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din mun. Chișinău. Potrivit IGSU, aceasta este prima intervenție aero-medicală de la începutul anului 2019.

REDACTOR: Alexandra Şaiman

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Top