Publicat la 2020-10-24

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

VIDEO: Moldova9.com te invită într-o incursiune a celor peste 130 de ani la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală

1 min read

Cea mai veche instituție muzeală din Republica Moldova, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală (MNEIN) aniversează în această toamnă 131 de ani de la fondarea instituției.

Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a fost fondat după închiderea Expoziției Agricole și Industriale din Basarabia, organizată la 24-25 octombrie 1889.

Muzeul a apărut la inițiativa baronului Alexandru Stuart, președintele Zemstvei Guberniei Basarabia și primul director al muzeului. Pe parcursul existenței sale, muzeul şi-a lărgit treptat domeniul de activitate, creând colecții ce reflectă istoria naturală, natura contemporană, evoluţia societăţii umane şi cultura tradiţională de pe teritoriul Basarabiei, iar mai târziu a Republicii Moldova.

În prezent deţine un patrimoniu de circa 135 mii de piese.

AUTOR: Vitalie Guțu

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.