Publicat la 2020-12-28

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

Vaccinarea anti-COVID a început, OFICIAL, în toate țările Uniunii Europene

2 min read

Vaccinarea împotriva noului coronavirus a demarat oficial, pe data de 27 decembrie, în toate ţările Uniunii Europene, primele persoane care au primit doze de vaccin fiind din rândul pensionarilor şi al medicilor, transmite DIGI24.

La 10 luni de la confirmarea primului pacient pozitiv la coronavirus, Italia, ţara cu cea mai mare rată a mortalităţii asociată COVID-19 din Europa – cu peste 71.000 de decese -, a început vaccinarea primilor cetăţeni. Trei angajaţi din domeniul sanitar de la spitalul Spallanzani din Roma au fost vaccinaţi cu câteva minute înainte de ora 07:00 GMT cu vaccinul dezvoltat de Pfizer şi BioNTech şi denumit Comirnaty, potrivit declaraţiei comisarului pentru epidemii Domenico Arcuri.

Echipe mobile au început administrarea vaccinului anti-COVID-19 şi în Germania. Primii imunizaţi sunt cei cu vârste de peste 80 de ani şi îngrijitorii şi personalul din spitale. Într-o primă fază, Germania se va baza în principal pe echipele mobile de vaccinare pentru acest demers, în condiţiile în care majoritatea celor peste 400 de centre de vaccinare preconizate nu vor fi funcţionale decât peste câteva zile, aminteşte dpa.

O femeie în vârstă de 78 de ani a fost duminică dimineaţa prima persoană vaccinată în Franţa împotriva coronavirusului, la spitalul René-Muret din Sevran, la Seine-Saint-Denis (regiunea pariziană), potrivit unui jurnalist AFP. “Sunt emoţionată”, a declarat Mauricette, fostă femeie de serviciu, vaccinată în jurul orei locale 11:00 (10:00 GMT) la unitatea de îngrijiri de lungă durată din cadrul acestui centru de asistenţă publică, Hopitaux de Paris (AP-HP).

O pensionară dintr-un azil de bătrâni, Araceli Rosario Hidalgo Sanchez, în vârstă de 96 de ani, a fost prima persoană vaccinată duminică anti-COVID-19 în Spania, în oraşul Guadalajara (centru), potrivit imaginilor transmise la televiziunea naţională. Femeia a declarat că nu a simţit nimic atunci când a fost vaccinată.

Cinci vârstnici au fost în această duminică primii austrieci vaccinaţi împotriva coronavirusului. Prima a fost o pensionară în vârstă de 84 de ani care a declarat la postul public ORF că doreşte “să-şi revadă copiii, nepoţii şi strănepoţii fără probleme”.

Şi Danemarca a început duminică să vaccineze rezidenţi ai căminelor de bătrâni.

O asistentă de la un spital public a devenit prima persoană din Malta care a primit duminică vaccinul anti-COVID-19. Bulgaria a demarat duminica aceasta campania de vaccinare anti-COVID-19 cu ministrul sănătăţii, Kostadin Angelov, şi cu episcopul ortodox Tihon, transmite EFE.

Primele 9.750 de doze de vaccin au sosit sâmbătă dimineaţa în Bulgaria, sub măsuri stricte de securitate, şi au fost distribuite în şase regiuni alese pentru campania de vaccinare. Preşedintele Slovaciei, Zuzana Caputova, a fost prima persoană căreia i-a fost administrat vaccinul anti-coronavirus, şefa statului declarând că intervenţia a fost rapidă şi fără probleme, scrie agenţia TASR. “Cred că acesta este suflul libertăţii”, a declarat Caputova, imediat după ce a primit vaccinul Pfizer-BioNTech.

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.