ULTIMA ORĂ: Preşedinţia REACŢIONEAZĂ la acuzaţiile aduse în cazul piloţilor moldoveni capturaţi în Afganistan

asa-2.jpg

Preşedinţia reacţionează la acuzațiile aduse de către Pavel Filip și Andrian Candu privind eliberarea celor doi piloți moldoveni din Afganistan, care acum sunt la Moscova.

Mai jos redăm comentariul integral al Preşedinţiei:

“Cu profundă dezamăgire am luat cunoștință de reacția Guvernului Republicii Moldova, expusă în presă, cu privire la situația legată de eliberarea cetățenilor noștri din prizonieratul din Afganistan. În loc să exprimăm recunoștință Rusiei pentru ajutorul oferit în eliberarea cetățenilor Republicii Moldova, guvernul moldovenesc din nou vine cu acuzații neîntemeiate antirusești. Cu acest lucru ei se ocupă în ultimii ani și chiar dacă conștientizează că pierd guvernarea, continuă să promoveze o politica externă care contravine intereselor naționale ale Republicii Moldova. Noi condamnăm categoric un astfel de comportament și-l considerăm drept iresponsabil.

Majoritatea absolută a cetățenilor Republicii Moldova susține dezvoltarea parteneriatului strategic al Moldovei cu Rusia. Poporul moldovenesc își exprimă recunoștința față de Rusia pentru eliberarea din prizonierat a piloților noștri. În pofida comportamentului obraznic al unor politicieni moldoveni, Federația Rusă continuă să acorde susținere țării noastre în chestiuni ce țin de migranți, comerț și alte probleme social-economice și umanitare. Anume aceste acțiuni pozitive din partea Federației Ruse demonstrează adevărata atitudine dintre țările noastre și nu acțiunile neadecvate din partea guvernării care pleacă.

Îndemnăm guvernul, instituțiile politice și cele publice din Moldova să manifeste o atitudine respectuoasă atît reciprocă, cît și față de partenerii externi ai țării noastre întru soluționarea problemelor cu adevărat importante pentru dezvoltarea Republicii Moldova.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Top