Publicat la 2021-01-10

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

Tablou de weekend: Satul din vale, din ce în ce mai pustiu

1 min read

E obișnuit și nu e la capăt de lume, Zahoreni, raionul Orhei, un sat ca toate celelate din Moldova. Porți deschise și lacăte la ușă. Drumuri de țară, șerpuitoare, care dispar în zare. Ulițe umbrite de salcâmi. Au ei dublă misiune, mai sprijină și gardurile a căror stăpâni demult n-au mai trecut pe la casa părintească.

Pustiu e satul din vale. Și totuși, se mai vede câte o umbră pe toloacă, pe șes, pe la cimitir sau pe la magazinul din centru. Puțini, dar buni sunt oamenii de acolo. Se știu unii pe alții și se țin cu mâinile și sufletul de acest petic de pământ. Căci acolo s-au născut, acolo cresc și acolo se duc… pe lumea cealaltă. Modești și buni sunt ei. Preocupați de grijile zilnice: de văcuțe, de oi, găini, de cai și de tot ceea ce reușesc să agonisească timp de o viață.

Și își trimit copiii la învățat, prin Capitală sau pe undeva peste hotare. Probabil, cu gândul c-or învăța și s-or întoarce înapoi. Dar an de an, se vede că tot mai puțini se întorc. Așa și rămâne satul din vale, din ce în ce mai pustiu, cu oameni modești și buni. Oameni care acolo se nasc, cresc și pleacă… pe lumea cealaltă… .

AUTOR: Adriana Negru

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.