Publicat la 2021-03-12

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

Studenții de la Jurnalism și Științe ale Comunicării au deprins tehnici și metode despre copywriting de la Elena Știubei

3 min read

sursa foto: facebook.com/Comunicare și Relații Publice, USM

Ce este copywriting-ul și cât de importante sunt textele în campaniile de marketing? Cum, în general, se scrie în online? Cu ce se deosebesc textele din spațiul virtual de cele din offline? Sunt câteva dintre întrebările de bază care au făcut agenda discuțiilor în cadrul unei întâlniri online cu studenții Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării, specialitatea Comunicare și Relații publice.

Invitata sesiunii online a fost Elena Știubei, care activează în domeniul marketingului  din anul 2011. Mai exact, nouă ani a fost copywriter la compania Moldcell, șase luni – freelancer și, mai nou, e recent angajată într-o companie Made in Moldova.

Protagonista evenimentului, Elena Știubei a dezvăluit studenților mai multe aspecte ale copywritingului și a valorificat rolul acestuia în cadrul unei instituții. Le-a vorbit și despre importanța cunoașterii brandului și a produsului pe care dorești să-l promovezi, dar s-a referit și la cât de necesar este să ai un stil personal de a scrie. „Avem un text bun, atunci când el aduce vânzări,… dar când nu studiem suficient, apelăm la texte banale, care nu se vor bucura de succes”, aceste idei au fost exemplificate, încurajând studenții să fie originali și creative: „Când scrieți despre foc să vă gândiți la gheață și invers…”.   

Participanții la eveniment au avut parte de multe exemple și exerciții din care se pot inspira. Aceștia au învățat diferite formule și tehnici, care i-au făcut mai interesați. Ulterior aceste tehnici îi vor ajuta să vândă un produs sau serviciu.

,,În cadrul întrevederii cu Elena Știubei am reușit să-mi consolidez unele idei despre copywriting. Nu îmi este un domeniu străin, iar asta a favorizat apariția unui interes aparte pentru mine. Am constatat cu plăcere că a fi un bun copywriter înseamnă a fi într-o constantă analiză a lumii înconjurătoare. Această muncă înseamnă a convinge oamenii cu ajutorul cuvintelor, iar cuvintele sunt magice”, spune Gabriela Stratu, studenta Facultății de Jurnalism și științe ale Comunicării.

De asemenea, invitata a venit cu 5 idei despre copywriting, și anume:

• Copywritingul se bazează pe comunicare, întrucât totul începe cu o comunicare bine pusă la punct;

• Un copywriter trebuie să comunice constant și corect cu toate publicurile implicate;

• Este esențială crearea unei relații cu publicul și adaptarea unei comunicări, specifică acestui public;

• Întotdeauna pornim de la scop, punându-ne întrebarea „pentru ce scriu acest text?”;

• Scrieți în fiecare zi, nu vă puneți bariere! Scrieți cât mai simplu! Ori comunici interesant, ori mori!

La evenimentul online au participat 55 de persoane, printre care studenți, profesori, decanul FJȘC, doctor habilitat, profesor universitar, Georgeta Stepanov. Întâlnirea a fost organizată de studenții anului II de la specialitatea Comunicare și Relații Publice din cadrul Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova.

AUTOR: Liudmila Hițuc, studentă, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.