Simona Halep, cea mai recentă membră a exclusivistului All England Club. De ce privilegii se va bucura românca

simona-halep.jpg

foto: prosport.ro

Simona Halep (27 de ani, 7 WTA) a triumfat, sâmbătă, în finala feminină de la Wimbledon, cu Serena Williams, scor 6-2, 6-2, iar victoria a reprezentat şi accederea româncei în exclusivistul “All England Club”.

Fondat în urmă cu 151 de ani, pe 23 iulie 1868, clubul are membri din cinci categorii: cu drepturi depline, pe viaţă, onorifici, temporari, şi “temporary juniors”. Pe lângă persoanele care aduc o contribuţie semnificativă la dezvoltarea tenisului sau toţi câştigătorii de la Wimbledon, în club pot intra şi alte persoane, însă acestea trebuie propuse şi susţinute de alţi patru membri cu drepturi depline.

Din All England Club fac parte, în prezent, 566 de persoane, dintre care doar 375 sunt din primele două categorii menţionate anterior. De asemenea, doar 70 dintre aceştia fac parte din categoria membrilor de onoare, distincţia fiind oferită câştigătorilor de la Wimbledon sau celor care au contribuit la dezvoltarea tenisului. Preşedintele clubului este Kate Middleton, ducesa de Cambridge, succesoarea Reginei Elizabeta a II-a.

Printre privilegiile de care se bucură cei din All England Club se numără: locuri speciale la meciurie de pe Arena Centrală, prioritatea la achiziţionarea biletelor la Wimbledon şi acces la sala de forţă şi la terenurile de iarbă din complexul londonez.

Există însă şi restricţii. Blugii sunt interzişi în complexul londonez, iar cei care fac parte din club trebuie să fie îmbrăcaţi în haine de culoare albă.

„Mi-am dorit foarte tare asta. La începutul turneului, le-am transmis şi celor din vestiar că visul meu e să devin membru aici. Acest vis a devenit realitate şi sunt foarte bucuroasă”, a declarat Simona Halep, la conferinţa de presă de după finala feminină, care a primit şi o insignă care atestă faptul că este membru la All England Club.

REDACTOR: Corina Rusu

Top