Securitatea informaţională a Moldovei, ÎN PERICOL? Cum facem faţă provocărilor

Untitled.jpg

Amenințările hibride la adresa securității Republicii Moldova – un nou tip de război la care țara noastră trebuie să facă faţă provocărilor. Astfel, mai mulţi experţi s-au întrunit la Chişinău pentru a pune în discuţie în premieră, în Republica Moldova, subiectul securităţii informaţionale din perspectivă mediatică.

Fenomenul politicilor hibride în regiunea Europei de Est, impactul dezinformării, propagandei şi a ştirilor false asupra dezvoltării politice şi sociale a Republicii Moldova şi combaterea acestora ca fenomen global au fost temele abordate în cadrul reuniunii.

În spaţiul mediatic din Republica Moldova pătrund foarte des informaţii false, dezinformări atât din exterior, cât şi din interior, spun experţii. Astfel, eforturile autorităţilor, cele ale organizaţiilor societăţii civile şi ale mass media trebuie conjugate astfel încât aceste fenomene să fie eliminate.

VICTORIA BUCĂTARU, directoare executivă, Asociaţia pentru Politică Externă

Ceea ce ne-am dorit noi astăzi este să aducem la o masă de discuţii atât autorităţile publice centrale, cât şi reprezentanţii societăţii civile şi ai instituţiilor media pentru că, în primul rând, societatea civilă, dar şi instituţiile media trebuie să reprezinte un actor care să participe în elaborarea politicilor publice în ceea ce priveşte securitatea informaţională.

Reprezentanţi ai instituţiilor de stat, ai organizaţiilor internaţionale, experţi din cadrul ONG-urilor, reprezentanţi ai comunităţii diplomatice au discutat despre provocările şi capacitatea de rezilienţă a ameninţărilor hibride în Republica Moldova prin anumite mecanisme.

ROSIAN VASILOI, expert în politici de securitate, IDIS Viitorul

Trebuie să fie create politici la nivel naţional, ori noi nu le avem. Constatarea noastră este că noi abia anul trecut am reuşit să adoptăm documentele de politici la nivel naţional, care pentru prima dată descriu ce este ameninţarea hibridă, ce este propagada, până acum acest lucru nu a fost.

VALERIU PAŞA, reprezentant, comunitatea „Watch Dog”

Ar fi cazul să luăm exemplu de la Ucraina, unde în război deschis, practic, serviciul de securitate colaborează foarte şi foarte strâns cu societatea civilă, cu mass-media, asta îi ajută şi pe ei să-şi îndeplinească obiectivele mai bine. În Republica Moldova astas nu se întâmplă din păcate, plus este şi imixtiunea politicului în instituţiile de stat.

Concluziile au fost trase în cadrul mesei rotunde “Fenomenul politicilor hibride în regiunea Europei de Est: securitatea informațională din perspectiva mediatică în Moldova și Ucraina”, organizată de Asociația pentru Politică Externă, cu suportul Institute for War & Peace Reporting.

AUTOR: Corina Rusu

Top