Publicat la 2020-10-22

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

“Scriitori drochieni” – simpozion științific, desfășurat la Drochia

3 min read

Cultura se naşte acolo unde există oameni îndrăgostiţi de ea. La data de 21 octombrie, Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport a Consiliului raional Drochia și Biblioteca Publică raională ”Iulian Filip” au organizat  un eveniment semnificativ și important pentru comunitatea oamenilor de cultură, atât la nivel raional, cât și republican – Simpozionul Științific ”Scriitori drochieni”, în cadrul proiectului ”Casa spiritului nostru”.

Evenimentul a fost onorat de prezența Secretarului de Stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării din R. Moldova, Andrei Chistol, vicepreședintele raionului Drochia, Iurie Ostavciuc, șefa Direcției Cultură, Cristina Turcanu, Directorul General BNM, Elena Pintilei, Directorul General al Bibliotecii Naționale pentru Copii ”Ion Creangă” Chișinău, care au adresat câte un mesaj de salut.

Șefa Direcției Cultură, Cristina Țurcanu a salutat onorata asistență, menționând importanța acestui eveniment, în contextul creării unei punți de colaborare între scriitorii băștinași și instituțiile de cultură, dar și necesitatea asigurării unei continuități a proiectului ”Acasa spiritului nostru”, prin crearea Asociației Oamenilor de cultură drochieni.

Mesaj de salut a fost adresat și de gazda evenimentului, Maria Cojocaru, directorul BPR ”Iulian Filip”, care a menționat despre importanța și contribuția bibliotecilor în promovarea și susținerea proiectelor culturale comune cu scriitorii băștinași.

Simpozionul s-a desfășurat în contextul Programului Lectura Central, ediția a 3-a, 2020, cu participarea celor mai reprezentative personalități ale culturii drochiene: Iulian Filip, poet, scriitor, dramaturg, folclorist, Doctor în filologie, băștinaș din s.Sofia; Claudia Partole, poetă,  eseistă, prozatoare, autoare de piese și jurnalistă, băștinașă din s.Cotova, Lidia Ungureanu, poetă, scriitoare, grafician, băștinașă din s.Chetrosu.

Vitalie Zagaevschi, scriitor, publicist,ziarist, președintele Cenaclului literar ”Steaua de vineri”, autor a mai multor lucrări, coautor la Localitățile Republicii Moldova, băștinaș din or. Drochia.

Alexandru Bobeica, istoric, jurnalist, publicist, scriitor, autorul monografiilor istorice, membru al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova, băștinaș din or. Drochia.

Petru Ababei, dramaturg, scenarist, regizorul teatrului popular ”Cupidon”, autor al mai multor piese de teatru, care s-a aflat la cârma culturii drochiene timp de 15 ani, băștinaș din s.Ochiul Alb.

Scriitorii au trăit clipe memorabile, împărtășind amintiri plăcute din cadrul întâlnirilor, oferind cu generozitate cărți pentru colecția de carte a bibliotecii, dar și pentru cititorii fideli.

Au fost prezentate comunicate despre menținerea colaborării firești a comunității cu scriitorii băștinași, prin reanimarea Proiectului ”Acasa spiritului nostru”, despre cunoaștere și provocări de creație în proiecte captivante cărturărești, despre promovarea operelor literare ale scriitorilor băștinași. Comunicatele au fost susținute de Iulian Filip și profesoarele Marina Lefter și Silvia Reșetnic.

Din partea președintelui raionului Drochia, Alexei Vasilean, au fost oferite diplome celor mai dedicați bibliotecari ai BPR ”Iulian Filip”, pentru contribuție notorie în promovarea creației literare a scriitorilor drochieni și participare activă în cadrul Programului Național Lectura Central,

Diplome de Onoare din partea Ministrului MECC, Igor Șarov au fost oferite președintelui raionului, Alexei Vasilean, scriitorul Iulian Filip și directorului  BPR ”Iulian Filip”, Maria Cojocaru.

La finele evenimentului oaspeții au primit în dar suvenire cu logoul simpozionului și au avut parte  de o surpriză muzicală, în recital cu Victor Cemortan și Alina Aramă, care au interpretat piesa ”Focul din vatră”, versurile multregretatului poet drochian Anatol Rusnac, muzica V. Cemortan.

AUTOR: Stas Cebotaru

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.