Publicat la 2021-03-31

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

RADMILA POPOVICI: ,,Am înțeles ce-i poezia! Că ea – fie este, fie nu-i, indiferent de forma în care încerci s-o învelești”

10 min read

,,Și, dacă acest drum ar fi al poeziei, aș păși pe el cu grijă, dar și cu încredere.” Sursa: arhiva personală

RADMILA POPOVICI, poetă, scriitoare, textieră s-a născut la 31 august 1972 în satul Florițoaia Veche, Republica Moldova.

Absolventă a Facultății de Litere a Universității de Stat din Chișinău, este membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și din România.

Încă de la început, poezia Radmilei Popovici a atras atenția publicului. Poeziile sale sunt traduse în limbile: franceză, italiană, germană, spaniolă și engleză. A participat la Târguri de carte, inclusiv la cel de la Paris cu câteva volume de poezie apărute la editura „Vinea”, București –toate traduse în franceză: „Iseult arrive” („Intimatum”), trad.: Olivier Martin-Grâce; „Unique” („Unicat”), trad.: Victoria Sicorschi; „La laide” („Urâta”), trad.: de Sorin Barbul. Poetul Christian W. Schenk a tradus în limba germană o selecție de poezii de Radmila Popovici – „Geronnene wege” („Cărări închegate”), ed. „Dionysos”, Rhein, 2019. La începutul anului 2020 îi apare cartea „L’eau qui boit ses mains”, ed. „Junimea”, Iași, care este traducerea în franceză de către Victoria Sicorschi a volumului apărut la aceeași editură „Apa care își bea mâinile” (2018), iar în decembrie (2020) publică la editura „ARC” din Chișinău un nou volum de poezie „Vene și artere” ilustrat de artistul plastic Teodor Buzu.

În 2017 a realizat volumul de interviuri „Reconstituiri cu Ileana Popovici”, ed. „Adenium”, Iași – un dialog cu mătușa ei, care este o personalitate notorie în televiziunea, muzica și cinematografia românească.

Radmila Popovici a scris versuri pentru sute de melodii care au devenit populare în Republica Moldova și în România, precum și versuri pentru spectacole de muzică și teatru.

,,Acest “rol” se dedică tatălui meu. El mi-a pus în brațe, la numai zece ani, acordeonul. Mi l-a lăsat, cred, drept sprijin pentru atunci când…” Sursa: arhiva personală

M9: Radmila Popovici, omul din spatele cărții…cum este ea?

Radmila Popovici: Cei care consideră că mă cunosc, au opinii contradictorii despre omul din spatele cărților mele. Unii spun că semăn leit cu poezia mea, cu proza mea scurtă, alții – din contră, văd în ceea ce scriu partea pe care n-o arăt lumii în viața de zi cu zi. Eu nu știu dacă e cazul să rup omul R.P. de autorul R.P., deoarece, în orice (con)text, încerc să trăiesc, să exist în adevăr. Adevărul acelui moment, văzut cu ochii momentului. Mi-ar displăcea să citesc sau să dau publicului o poezie sau un text în care nu cred chiar eu, cea care-l scrie. La ce bun aș mai face-o? Țin prea mult la timpul meu, ca să-l irosesc în falsuri. Altceva e că, peste un timp, e posibil să nu mă mai recunosc în anumite texte. Atunci accept că am depășit, fie o stare, fie o etapă, fie pe mine însămi. Rezumând – sunt un om care caută și se schimbă, mai mult sau mai puțin, odată cu trecerea timpului, odată cu scrierea textelor, dar fidel momentului și adevărului acestuia.

,,Și, dacă acest drum ar fi al poeziei, aș păși pe el cu grijă, dar și cu încredere”

M9: Dacă ar fi să va aflați pe strada 31 August din capitală, doar că în anul 1972… încotro ați merge?

Radmila Popovici: Înspre mine, m-aș căuta și, dacă m-aș găsi, m-aș întreba pe care din drumurile vieții aș putea să las cele mai frumoase, cele mai deosebite, cele mai utile urme. Și, dacă acest drum ar fi al poeziei, aș păși pe el cu grijă, dar și cu încredere.

M9: Dincolo de Florițoia Veche… ce înseamnă pentru Dvs – acasă?

Radmila Popovici: Simplu – mă simt acasă în Poezie și-n Iubire. Acolo unde astea nu-s, mă simt străină. La Florițoaia Veche erau ambele, din plin!

M9: Dacă astăzi v-ați afla în pragul Facultății de Litere, USM… ați merge pe aceeași cărare?

Radmila Popovici: Nu. Nici astăzi, nici atunci n-am ales Literele de la Chișinău. Am depus actele la Litere, ca să fiu selectată pentru Literele din România. Am aflat apoi că au nimerit în “lista cu pricina” studenți cu media mai mică decât a mea. Răspunsul care mi s-a dat, când l-am solicitat, a fost acesta: “Avem nevoie de studenți buni și acasă”. Am tot încercat să mă transfer ba la limbi străine, ba la drept. În zadar. Nu aveam susținere, n-avea cine să pună un cuvânt pentru mine. Așadar, dacă aș ști ce avea să mă aștepte, aș alege Facultatea de Limbi Străine sau aș merege la Regie la AMTAP.

,,viața e o primăvară cu ploi în așteptarea curcubeielor ”. Sursa: arhiva personală

,,Niciodată profesoară! Nici măcar poetă, deși scriu de pe la opt ani. Și mamă! Mereu m-am visat mamă!”

M9: Și, totuși, în copilărie… ce ați visat să deveniți când veți crește mare?

Radmila Popovici: Cântăreață, pictoriță, pianistă, acordeonistă, dansatoare, gimnastă, iluzionistă, doctoriță, aviatoare, cosmonaută, model, actriță de film, actriță de teatru… Niciodată profesoară! Nici măcar poetă, deși scriu de pe la opt ani. Și mamă! Mereu m-am visat mamă!

,,Tata, când mi-a pus acordeonul în brațe, la ai mei zece ani, a zis că ar vrea să mă vadă cântând pe scenă”

M9: Dacă tot vorbim despre dorința de a fi actriță …Ce emoții v-au încercat atunci când ați pășit pe scena teatrului cu acordeonul în mână?

Radmila Popovici: Trăiam un vis. Trăiam un vis aievea. Nu realizam că, de fapt, se realizează un vis de o vechime de îngropat. Tata, când mi-a pus acordeonul în brațe, la ai mei zece ani, a zis că ar vrea să mă vadă cântând pe scenă. Au trecut trei decenii și ceva ca să se întâmple, să se întâmple în anul când avea să plece dintre cei vii. A văzut numai fotografiile cu mine pe scena teatrului, în rol de Amintire, cu acordeonul în brațe. E de nedescris trăirea care mă copleșea la fiecare ieșire în fața publicului. Fetița de la Florițoaia, fără școală muzicală, fără școală de actorie, pe scena unui teatru adevărat cu un rol adevărat… am și acum, în timp ce scriu, mari emoții.

M9: Cât e de importantă rima într-o poezie?

Radmila Popovici: Bună întrebare! Mult timp am crezut că este indispensabilă, deoarece am crescut cu poezie rimată. Mi-a fost greu să accept “versul alb”, nu-l înțelegeam, nu percepeam poezia fără acea muzicalitate care te ajută s-o memorezi mai ușor, s-o reciți mai expresiv, cu atât mai mult că deja colaboram cu compozitori și scriam texte pentru cântece. Dar pentru că sunt o fire curioasă și destul de ambițioasă, nu m-am lăsat până n-am aflat ce-i cu această poezie cu versuri libere și am înțeles. Am înțeles ce-i poezia! Că ea – fie este, fie nu-i, indiferent de forma în care încerci s-o învelești. Atunci, cred, poeta care învăț să fiu a avut o revelație.

M9: Și, totuși, care este mai aproape de suflet – cea cu rimă sau fără?

Radmila Popovici: Norocul meu este că textele cântate mă “obligă” la rimă, la una aproape matematică. Acest fel de a scrie, cu multe rigori, devine uneori agasant, pentru că încorsetează, or, poezia este libertate și sinceritate absolute fără care nu poate să respire. Când mi-e dor de rime, scriu texte pentru cântece sau fac poezie cu rimă interioară. Rimele fac parte din nostalgie. Când, însă, am o trăire intensă și nu-mi arde de matematică, îi ofer toată libertatea (prin cuvânt). Fără reguli.

,,… Niciodată profesoară! Nici măcar poetă, deși scriu de pe la opt ani. Și mamă! Mereu m-am visat mamă!”. Sursa: arhiva personală

,,Din eșecuri am învățat mai multe, decât din reușite, deși, recunosc, îmi place să reușesc din prima”

M9: A scrie texte pentru cântece este artă sau … artă silită?

Radmila Popovici: A scrie texte la comandă poate fi și artă autentică, dar și silită. Silită e mai curând atunci, când condițiile constrâng, din varii motive, sau când tema solicitată, melodia, poate chiar și vocea nu vibrează la unison cu cel care trebuie „să(-și) spună cuvântul”. Mi s-a întâmplat să refuz nu o dată o comandă, pentru a nu-mi trăda acel adevăr despre care spun mai sus. Alteori situația te obligă să te pliezi pe ea, când compromisul pe care-l faci e încălcarea unor mofturi personale. Lucrul în echipă, chiar și atunci când nu toate merg strună, e o experiență, de fiecare dată. Din eșecuri am învățat mai multe, decât din reușite, deși, recunosc, îmi place să reușesc din prima. Cui nu-i place?

M9: Care-i formula unui ,,hit/șlagăr” în materie de text?

Radmila Popovici: Piesele ideale pentru mine sunt cele, pentru care textul s-a scris fără să știe unde va ajunge. Când acesta a curs dintr-o stare autentică și apoi a ajuns pe mâini (muzicale) bune și în gura cui trebuie. Am și din astea. Ocupă un loc aparte în inima mea și simt că vor avea o viață mai lungă.

M9: Spuneați anterior că ați pierdut numărul textelor scrise pentru cântece. Și totuși – care-i refrenul ce vă urmărește subconștientul cel mai mult, dintre toate cele pe care le-ați ,,meșterit”?

Radmila Popovici: Mmm. Acum un an, am scris un text (,,Între el și mine”) după o piesă cântată de Mina (o cântăreață renumită din Italia). Inițial trebuia să fie o traducere, dar muzica m-a inspirat atât de mult, încât cuvintele curgeau și s-au lipit definitiv de mine, încât chiar câteva luni după aceea, auzeam acest refren, interpretat strălucit de Aliona Triboi:

Cu tine nu mai am nevoie

nici de explicații, 

nici de mii de noi senzații

sau de ceilalți alții…

Tu mi-ai devenit o lume –

te-aș urma, oriunde-ai spune,

m-aș opri, dacă mi-ai cere –

ți-aș fi chin, dar și plăcere

a ta toată, a ta una –

fericită și nebună

de iubire și de tine –

doar cu tine-mi ește bine…   

…dureros de bine

mă auzi fără cuvinte,

de când mi-ai intrat în minte…

M9: Există un autor/autoare care ,,v-a monopolizat” biblioteca?

Radmila Popovici: E greu să identific pe cineva anume, ținând cont că mama a lucrat zeci de ani la librărie și a cumpărat cele mai bune cărți (majoritatea fiind traduse în rusă, deoarece se întâmpla în perioada sovietică). Cert este că autorii francezi (traduși) prevalează: Alexandre Dumas, Victor Hugo, André Maurois, Gustave Flaubert, Romain Rolland, dar și autori ruși, ca Lev Tolstoi, Anton Chekhov, Maxim Gorky, Aleksandr Solzhenitsyn, Mikhail Bulgakov, Fiodor Dostoievski și Vladimir Nabokov și alții.

De când fac parte din lumea scriitoricească, biblioteca mea se completează în permanență cu autori contemporani români de pe ambele părți ale Prutului și acest fapt este cu atât mai încântător, cu cât pe mulți dintre ei îi cunosc personal, ceea ce este un mare privilegiu pentru mine.

,,… Niciodată profesoară! Nici măcar poetă, deși scriu de pe la opt ani. Și mamă! Mereu m-am visat mamă!”. Sursa: arhiva personală

M9: Cum a trecut omul Radmila Popovici peste un an de pandemie?

Radmila Popovici: Nici nu mai simt timpul. Anul pandemic, cum se vede, pare să nu aibă sfârșit și, dacă nu era autorul Radmila Popovici, nu știu ce-ar fi făcut omul din spatele acestuia. (Revenim la începutul discuției, dezbinând omul de autor). Scrisul mi-a fost un bun prieten. Fără el, m-aș fi simțit mult mai neputiincioasă. A fost ca o entitate vie de care mă agățam când oamenii nu erau în stare să mă sprijine, având și ei aceleași temeri și griji. Nu pot să spun, ba chiar pot să spun că nu tot ce-am scris a fost scris bine și cu noimă. Unele texte parcă aparțin unei fantasme și nu mie. Regăsesc în ele și șocul, și panica, și rătăcirea, și deznădejdea, dar, cum spuneam, transcriam pe file, acele stări, și mi se făcea cumva mai ușor. Am scris și texte pentru cântece. Inițial, artiștii au văzut în pandemie un prilej pentru a-și îmbogăți repertoriul, având mai mult timp la dispoziție, apoi s-au temperat. Nu prea apar ocazii pentru prezentarea noutăților muzicale pe scenă, nici în cadrul evenimentelor(-lipsă). În momentul de față, simt o ușoară cădere a moralului și o apropiere a răbdării de limită. Chiar dacă tot eu încerc „să-i ridic” pe alții. E o stare de oboseală. Va trece. Trebuie să treacă. Toate trec. Chiar și cele rele.

M9: Ce înseamnă România pentru Radmila Popovici?

Radmila Popovici: România este Țara mea și a limbii în care trăiesc, iubesc și-mi scriu poezia.

M9: Starea Radmilei Popovici din prezent exprimată prin două versuri…

Radmila Popovici: viața e o primăvară

cu ploi în așteptarea

curcubeielor

e un somn

superficial din care

ești nevoit uneori

să te strecori

de ochii lumii

AUTOR: Victoria Surdu

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.