Primarul oraşului polonez Gdnansk înjunghiat pe scenă a murit. Momentul atacului – VIDEO. Atenţie, imagini care vă pot afecta emoţional

primarul-injunghiat-pe-scena-la-un-eveniment-caritabil-a-murit-imaginile-atacului-video-572014.jpg

foto: a3.ro

Medicii polonezi au anunțat că Pawel Adamowicz a murit. “În ciuda tuturor eforturilor, nu am putut să-l salvăm” a precizat un medic pentru Agenția Poloneză de presă, citată de a3.ro.

Pawel Adamowicz a fost “grav rănit la inimă şi are alte răni la diafragmă şi la organele din cavitatea abdominală”, a precizat el, înainte de a cere ca lumea să se roage pentru acesta. Rănitul a primit prin transfuzie 41 de unităţi de sânge.

Preşedinte (primar) al oraşului Gdansk cu începere din 1998, Pawel Adamowicz, 53 de ani, a fost reanimat la locul incidentului, după care a fost transportat cu ambulanţa la spitalul universitar.

“Am aflat că medicii au reuşit să îi restabilească funcţia cardiacă lui Pawel Adamowicz care a fost rănit grav. Există speranţă, dar starea lui rămâne serioasă”, a scris pe Twitter preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, la scurt timp după agresiune.

Atacul a avut loc cu puţin înainte de orele 20.00 (19.00 GMT) în faţa a câteva sute de persoane, pe un podium ridicat cu ocazia încheierii unei acţiuni caritative destinate strângerii de fonduri pentru o organizaţie finanţând cumpărarea de echipamente medicale pentru spitale.

Agresorul a fost reţinut rapid de gărzile de securitate, apoi ridicat de forţele de ordine. El nu a opus rezistenţă.

Potrivit unei purtătoare de cuvânt a poliţiei din Gdansk, este vorba despre un locuitor al oraşului în vârstă de 27 de ani.

Presa a mai informat că individul a efectuat o pedeapsă de peste cinci ani de închisoare pentru patru atacuri cu mână armată contra unor bănci din Gdansk. Sănătatea sa psihică s-a degradat serios în perioada cât a stat după gratii, potrivit presei.

O înregistrare video a atacului, publicată de YouTube, îl arată pe agresor cum apare brusc pe podium. După ce l-a atacat pe primar cu un cuţit mare, el a gesticulat triumfător ridicând mâinile şi agitând arma, apoi a luat microfonul pentru a afirma că a fost aruncat pe nedrept în închisoare de guvernul centrist precedent al Platformei Civice (PO), care l-ar fi “torturat”. “Din acest motiv, Amdamowicz moare”, a adăugat el.

Platforma Civică a sprijinit realegerea lui Pawel Adamowicz cu ocazia alegerilor municipale din toamna lui 2018.

Ancheta deschisă de poliţie se îndreaptă în special spre un ecuson “media” ce i-ar fi permis agresorului să urce pe podium. De asemenea, urmează să stabilească dacă securitatea evenimentului a fost organizată corect de o firmă privată, mai scrie AFP.

REDACTOR: Alexandra Şaiman

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Top