Publicat la 2021-03-12

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

Prima Școală de Dicție și Public Speaking la USM. Vezi cum poți participa

2 min read

Dacă ești tânăr și dorești să devii un jurnalist cu renume, vino la Școala de Dicție și Public Speaking la USM! Noi te vom ajuta să îți exprimi gândurile coerent și expresiv. Dacă îți este frică să vorbești în public, noi te învățăm cum să depășești blocajele comunicaționale, îți vom spune care sunt secretele unui discurs persuasiv, iar dincolo de acest fapt, vei fi ghidat cum să-ți stăpânești emoțiile în fața camerelor de luat vederi și cum să-ți elaborezi un discurs cu impact.

Cine te va ghida?

  1. Laura TUGAREV– Doctor în științe ale comunicării, lector universitar la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM, manager Pixel Media Center, ARTICO, membră a Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație și Uniunii Scriitorilor de Limba Română.
  2. Vitalie GUȚU– Jurnalist. Editor-șef la postul regional de televiziune „ELITA TV”. Realizator de radio, emisiunea „Călătorii cu gust” la ECO FM; Managerul portalului de știri: com. Președintele A.O. „Academia de Creație și Inovații Mediatice”.
  3. Ana SÂRBU – Jurnalistă. Reporter în cadrul ziarului „Gazeta de Chișinău”, producător la „Cotidianul”, prezentatoarea buletinului de știri „Cotidianul”, voice actor la „Codifun”, cofondator AO EDUMED.

Ce vei studia?

Arta vorbirii cu Ana Sârbu

  1. Încălzirea vocii și pronunțarea corectă a sunetelor;
  2. Exerciții de dicție (frământări de limbă);
  3. Lectura corectă și expresivă la microfon.

Arta convingerii cu Vitalie Guțu

  1. Formarea competențelor de comunicare persuasivă;
  2. Tehnici de captare a atenției;
  3. Instrumente psihologice de convingere.

Arta discursului public cu Laura Tugarev

  1. Elemente conceptuale și stucturale ale unui discurs;
  2. Principii-cheie în construirea unui discurs persuasiv;
  3. Atelier de creație (scrierea și prezentarea unui discurs).

Cine se poate înscrie?

Tineri și tinere cu vârsta între 17- 18 ani

Când vor avea loc lecțiile?

Ne vom întâlni pe data de 3, 10 și 17 aprilie 2021.

Care este formatul desfășurării orelor?

Orele se vor ține online pe platforma Google Meet

Cum mă pot înscrie?

Te poți înscrie fie la numărul de telefon 069290041, fie expediind un mesaj la următoare adresă de e-mail: tugarevlaura@gmail.com

La sfârșit fiecare cursant va primi o diplomă pentru participare și implicare.

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.