Precizările Ministerului de Externe referitor la persoanele care au dreptul să dețină pașapoarte diplomatice

6ea35b8266057e4ce96117c44cf35e94.jpg

Cetățenii moldoveni care au ocupta funcția de președinte al Republicii Moldova, de șef al Legislativului, de premier, de „preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S.Moldoveneşti, precum şi soţiilor sau soţilor acestora” le sunt eliberate pașapoarte diplomatice, potrivit legislației.

De asemenea, dreptul de a deține astfel de pașapoarte îl au și cetățenii R.Moldova „care au rangul diplomatic de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova, precum şi soţiilor/soţilor acestora”. Precizările au fost făcute de către purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Alex Roitman, scrie radiochisinau.md.

„MAEIE în eliberarea documentelor speciale se va conduce de prevederile legislației în vigoare, acte adoptate de către Parlamentul Republicii Moldova”.

Amintim că după ce șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, a solictat MAEIE să retragă pașapoartele diplomatice demnitarilor care nu mai sunt în funcție, autoritățile au anunțat că un astfel de act a fost ridicat la 10 august la un punct de trecere al frontierei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Top