Publicat la 2020-05-06

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

PORTRET: Pasiune pe timp de PANDEMIE

4 min read

Ţara nu se serveşte cu declaraţii de dragoste, ci cu muncă cinstită şi, la nevoie, cu jertfe
(Mihail Sadoveanu)

Am ajuns să trăim timpuri pe care nu am crezut că le vom trăi. Simțim totul la o intensitate la care am crezut că nu se simte, ne rugăm așa cum nu ne-am rugat niciodată și totuși nu renunțăm la ceea ce am făcut o viață. În spatele eroilor principali sunt și alți eroi, la fel de eroi ca eroii. Despre care se scrie mai puțin, nu pentru că n-ar fi tot atât de importanți, ci pentru că ei sunt mai modești, iar pe aceștia din urmă trebuie să-i descoperi, să-i cauți și să-i convingi să vorbească.

Doamna Ludmila sau tanti Liuda, așa cum o numesc cumpărătorii, face pe timp de PANDEMIE, ceea ce a făcut toată viața ei – vinde.  Născută-n luna februarie, într-o zi de iarnă, într-un sat din Republica Moldova în anul 1958, când iarna era iarnă, troienele – troiene, iar gerul – ger. Dumnezeu a trimis-o pe lume nu tocmai într-o perioadă din cele mai frumoase, dar dânsa a reușit să SUPRAVIEȚUIASCĂ, ca acum, la cei peste 60 de ani -să TRĂIASCĂ muncind cu și din pasiune, așa cum a și visat.

O brunetă cu părul drept și scurt, culoarea ochilor de un negru tăciune, iar zâmbetul permanent pe care îl are schițat pe fața ei, îi scoate în evidență obrajii perfect rotunjiți – da-ți cu puțin ruj, ca să fie mai rumeni. Așa cum făcea de pe timpurile când era fată mare. O femeie nici prea înaltă, dar nici prea scundă, de o statură medie, dar cu atâta poftă de viață și dorință de a face ceea ce îi place cel mai mult. Lucrează de când se ține minte, iar greul nu a speriat-o niciodată, tocmai de aceea, acum, în această situație de criză continuă să facă la fel – să muncească. Caracter puternic, unul caracteristic, de altfel, femeilor din acea perioadă, cu simțul umorului bine dezvoltat, motiv pentru care o iubesc și cei care zi de zi cumpără de la magazinul unde lucrează.

“Femeia asta e ca un vârtej, seamănă la putere cu un bărbat, des îi spun asta. Permanent râde și e cu poftă de viață. După o zi de muncă când intru să cumpăr pâine, ies de la ea cu bună dispoziție și… nu numai cu pâine”, spune zâmbind în hohote unul din cumpărători.

În timp ce discutam, mi-a spus că o pot face cunoscută, doar să nu menționez unde anume vinde, nu de alta, dar nu va avea ce să facă cu atât de mulți bani, dacă cetățenii vor cumpăra doar de la ea și în nici un caz să nu-i afișez identitatea.

“Eu îți dau voie să scrii despre mine, dar tu numai să nu spui unde eu lucrez, cap’ ce o să fac cu atât de mulți bani, e carantină n-am unde să-i cheltui, da mie la ciorap nu-mi place să pun. Și nici o poză cu mine tot să nu pui, fă-mă “Zvezda” (stea), dar numai pe jumate”, spune tanti Liuda cu același simț al umorului.

Vinde de când se ține minte, chiar dacă familia ei a vrut să devină „om cu literă mare”, tanti Liuda a făcut exact ceea ce i-a spus inima și sufletul. Pe parcursul vieții a schimbat multe magazine, piețe și marfa pe care a vândut-o. De la haine, produse chimice și cosmetice, până la produse alimentare.

„Mie mi-o plăcut mereu să vând, vindeam orice- chiar și fără bani, mereu am visat să ajung să fiu vânzătoare. Eu mă simt cel mai bine în acest rol, pentru mine ceea ce eu fac acum înseamnă – OM MARE așa cum spunea și mama.”

Ar fi trebuit să iasă demult la pensie, dar pasiunea pe care o are față de munca ei, o face să mai lucreze, pentru că mai poate. Nu a speriat-o nici măcar virusul COVID-19,  ba din contră a insistat să iasă la lucru, chiar dacă este expusă riscului destul de mult, pentru că interacționează cu sute de oameni zilnic.

„Cum să nu lucrez? Da ce are? Nu mă tem eu de virus, că dacă am să mor, mor și fără virsu. Eu mă protejez, mă spăl des pe mâini, am mască și mănuși. Dacă ne mai închidem și noi, lumea o să moară de foame. Nu m-a făcut pe mine pensia să stau acasă, dap virusul ista să mă facă pe mine?”

Așa este Doamna Ludmila, cea pe care am cunoscut-o în unul din magazinele din țară. Femeia care pe timp de pandemie face exact ceea ce îi place, fără să-i fie frică de nimic.

AUTOR: Diana Botnaru

 

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.