Publicat la 2020-10-17

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

“Poeme Ţesute” – o expoziţie inedită de covoare şi costume tradiţionale moldoveneşti, expuse la Geneva

1 min read

„Poeme Ţesute” – este tematica unei expoziţii inedite de covoare şi costume tradiţionale din Republica Moldova, deschisă în perioada 15-29 octombrie la Palatul Naţiunilor din Geneva. Expoziţia de covoare unice, realizate manual, sărbătoresc istoria şi obiceiurile bogate ale tuturor etniilor care trăiesc în Republica Moldova.

„Se spune că prin meşteşuguri putem salva spiritul tradiţiei, iar prin tradiţie se poate salva sufletul unui neam. Au existat vremi în istoria poporului nostru când un covor, care era transmis din generaţie în generaţie, fiind cea mai de preţ avere a unei familii, blazonul ei de nobleţe şi simbolul unei cărţi a vieţii şi a destinului nostru comun”, se menţionează pe pagina de facebook „Moldovan Mission in Geneva”.  

Potrivit sursei citate, expoziţia „Poeme Ţesute” însumează covoare şi costume tradiţionale din Republica Moldova din colecţia Complexului de meşteşuguri Arta rustică din Clişova Nouă, raionul Orhei, fondat şi condus de Ecaterina Popescu.

Inclusă în Lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii în 2016, măiestria tradiţională a covorului de perete din Republica Moldova reprezintă o bogăţie de tradiţie, istorie şi cultură. Ţesute istoric de femei, covoarele moldoveneşti sunt adesea asemănătoare cu o carte, împărtăşind fir cu fir şi motiv cu motiv mesajele ancestrale de înţelepciune, pace şi bunăvoinţă.

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.