Publicat la 2021-03-14

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

PETIȚIE: Se cere declararea datei de 15 martie – Zi de Doliu Național în memoria scriitorului Nicolae Dabija

2 min read

Fostul ministru al Culturii, Monica Babuc, a lansat o petiție online către conducerea țării pentru a declara ziua de luni, 15 martie, zi de doliu național pe întreg teritoriul Republicii Moldova și organizarea funeraliilor de stat ale regretatului om de stat și scriitor, Nicolae Dabija, cu respectarea strictă a tuturor prevederilor sanitaro-epidemiologice, dictate de situația pandemică.

„Cerem Președintelui Republicii Moldova, Doamnei Maia Sandu, Presedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Doamnei Zinaida Greceanii, Primului Ministru interimar, dlui Aureliu Ciocoi, declararea zilei de luni, 15 martie 2021, zi de doliu national pe intreg teritoriul Republicii Moldova si organizarea funeraliilor de stat ale regretatului Om de stat si Scriitor Nicolae Dabija cu respectarea stricta ale tuturor prevederilor sanitaro-epidemiologice, dictate de situatia pandemica”, se arată în textul petiției.

Până acum, aproape 400 de prersoane au semnat petiția inițiată de democrata Monica Babuc. Petiția poate fi semnată aici.

Amintim că, pe data de 12 martie, scriitorul Nicolae Dabija a pierdut lupta în fața virusului COVID-19.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al scriitorului Nicolae Dabija va fi dus duminică în Catedrala Sfânta Teodora de la Sihla. Despre aceasta a anunțat parohul bisericii Ioan Ciuntu. Cei care vor dori să-și ia rămas bun o vor putea face începând cu ora 17:00.

Luni, 15 martie, începând cu ora 10:30 va avea loc prohodul, iar o oră mai târziu cortegiul funerar va porni spre Cimitirul Central de pe str. Armenească.

Nicolae Dabija avea 72 de ani. Originar din localitatea Codreni, raionul Cimișlia, a fost un scriitor, istoric literar și om politic din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei Române și membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, din 2012.În calitate de redactor șef al săptămânalului Literatura și Arta editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova a avut un rol important în lupta de renaștere națională din Republica Moldova.

Săptămânalul condus de Dabija a fost, în anii 1988-1989, cea mai importantă publicație care susținea revenirea limbii române la grafia latină și decretarea ei ca limbă oficială în RSS Moldovenească.

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.