Pericolele ascunse ale shake-rilor proteice. În loc de mușchi, riscați să dezvoltați boli pentru întreaga viață

scoop-protein-shake-1280.jpg

Utilizate inițial doar de body-builderi, shake-urile proteice au devenit extrem de populare printre mulți oameni care frecventează sala de sport în mod regulat. Ingredientul principal al acestor shake-uri, dar și a suplimentelor, prafurilor sau „batonașelor nutritive” sunt aminoacizii cu catenă ramificată (Branched Chain Amino Acids sau BCAA). Deși producătorii ne impun ideea că aceștia ne vor crește masa musculară, ultimele studii medicale demonstrează mai multă daună decât folos.

Ce sunt aminoacizii cu catenă ramificată (BCAA)?

În procesul digestiei, proteinele din alimente sunt „împărțite” în structuri mai mici, denumite aminoacizi. Cei din urmă sunt folosiți de corp pentru a forma fiecare celulă, țesut sau organ. Există două categorii de aminoacizi: neesențiali, care pot fi produși de corpul nostru la necesitate și esențiali, care nu pot fi produși de corp și trebuie preluați neapărat din alimentele pe care le consumăm zilnic.

Categoria aminoacizilor esențiali este compusă din nouă aminoacizi: histidina, izoleucina, leucine, lizina, metionina, fenilalanina, treonina, triptofanul și valina. Aceștia pot fi găsiți în carnea roșie, lactate, pui, pește și ouă. Pentru vegani, sursele acestora sunt boboasele, nucile și proteinele din soia.

Suplimentele sportive, shake-urile sau batonașele pe bază de BCAA sunt extrem de populare printre sportivi datorită proprietății acestora de a contribui la creșterea masei musculare și de a îmbunătăți performanța.

Cresc BCAA masa musculară?

În cadrul unui studiu, efectuat în anul 2013 de către savanții de la Universitatea Națională din Chonnam, Coreea, bărbaților în vârstă de 26 de ani li s-a administrat aleatoriu un supliment BCAA sau placebo (substanță fără niciun efect asupra organismului). Apoi, grupul de persoane a fost analizat conform criteriilor de performanță sportivă.

Drept rezultat, cercetătorii au demonstrat că BCAA au mărit nivelul de energie al sporivilor și au micșorat pierderea musculară, ceea ce le setează în categoria substanțelor ce măresc performanța sportivă.

sursa: sanoteca.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Top