Publicat la 2021-01-11

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

Omul de radio Alexei Revenco s-a stins din viaţă. Prezentatorul a fost răpus de COVID-19

2 min read

Zi de zi, cei de la ştiri citim statistica oamenilor decedaţi de COVID. Taţi, mame, surori şi frati, copii – persoane pe care nu le-am văzut niciodată. E dureros, dar parcă nu ne afectează până în momentul când vedem în comunicat un nume cunoscut. Astazi, cu durere în suflet, vă anunţăm ca unul din colegii noştri face parte din aceste cifre groaznice. Marele Om de Radio Alexei Revenco s-a stins din viaţă astăzi, 11 ianuarie, la ora 6.00 dimineaţa.

„Cel mai luminos Om – Alexei Revenco, care cu vocea lui unică a scris istorie la Radio Moldova, cu firea-i veselă şi simţul umorului deosebit făcea sărbătoare oriunde era. Fii fericit acolo sus, iar noi, aici, te vom pomeni şi nu te vom uita niciodată”, menţionează Radio Moldova în mesaj.

Viaţa lui Alexei Revenco a fost legată de existenţa radioului public naţional, devenind una din vocile importante în peisajul media. A fost un om de excepţie, un perfecţionist care s-a documentat îndelung pentru fiecare prezenţă în spaţiul public, contribuind la creşterea audienţei şi a prestigiului postului Radio Moldova.

Ultimii peste 40 de ani din viaţă Alexei Revenco i-a dedicat activităţii de la Radio Moldova, iar pe lângă aceasta, crainicul a prezentat numeroase festivităţi oficiale şi cultural-artistice. „Radio Moldova este tinereţea mea frumoasă şi zbuciumată”, afirma crainicul. „În cei peste 43 de ani am muncit cu mândrie şi pasiune, fiind conştient de faptul că un prezentator este responsabil de efortul unei echipe întregi de jurnalişti”, spunea Alexei Revenco într-un interviu.

În 2007, lui Alexei Revenco i-a fost conferit titlul de Maestru în Artă, iar în 2010 a fost decorat cu Ordinul „Gloria Muncii” pentru activitatea de redactor-prezentator în Departamentul Actualităţi Radio.

Colectivul Companiei Teleradio Moldova aduce sincere condoleanţe familiei.

sursa: trm.md

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.