Publicat la 2020-10-29

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

Nisa: Trei morți într-un atac cu cuțit la Bazilica Notre Dame

3 min read

foto: Christian Estrosi Twitter

”Totul lasă să se înțeleagă că ar fi un atac terorist”, scrie pe Twitter primarul din Nisa, Christian Estrosi. 

Un bărbat înarmat cu un cuțit a ucis trei oameni iar mai multe persoane au fost rănite la Basilica Notre-Dame din Nice, înainte să fie interpelat de poliție. Atacatorul a fost transportat la spital după ce a fost rănit de un glonț. Parchetul Antiterorist a fost sesizat iar premierul s-a deplasat pentru a participa la o celulă de criză reunită de urgență în Paris. Jean Castex a făcut apel la unitate și la coeziune națională. Ministrul de Interne, Gérald Darmanin, este cel care conduce această reuniune de urgență. Președintele Emmanuel Macron va participa și el la reuniunea de urgență iar ulterior va pleca spre Nisa, scrie rfi.ro.

Este barbaria islamică ce a spus, încă o dată, cuvântul său, a reacționat primarul din Nisa, Christian Estrosi. 

Proprietarul unei patiserii din apropierea bisericii susține că a fost avertizat de o persoană ce a reușit să fugă din bazilică de faptul că o femeie a fost decapitată în acest loc de cult și a cerut să fie alertate forțele de ordine. 

O explozie puternică s-a putut auzi în urmă cu puține momente din biserică dar nu se știe dacă echipa de deminaj prezentă la fața locului se află la originea exploziei. 

Bazilica se află în cel mai mare cartier comercial din oraș iar multe persoane se aflau la ora atacului, ora 9h00, la cumpărături dat fiind faptul că de la miezul nopții Franța reintră în carantină națională.

Este și perioada în care creștinii îi omagiază pe cei decedați din familiile lor, astfel că în aceste zile bisericile sunt pline de credincioși.  

Bazilica se află în apropiere de Promenade des Anglais, teatrul unui atac terorist, produs pe 14 iulie 2016 și soldat cu 86 de morți printre care și un român. Peste 200 de persoane au fost rănite în acel atacm de 18 naționalități diferite  – teroristul intrase cu un camion în mulțimea adunată pe Promenade des Anglais pentru a celebra ziua națională a Franței.

Atacul din această dimineață are loc la două săptămâni de la decapitarea unui profesor ce prezentase caricaturi cu profetul Mahomed într-un curs despre libertatea de expresie. Caricaturile au fost republicate la începutul lui septembrie, de publicația Charlie Hebdo, odată cu deschiderea procesului privind atacul terorist de la redacția publicației satirice, atac soldat cu mai mulți morți.  

O dată cu republicarea caricaturilor, mai mulți jurnaliști de la Charlie Hebdo au fost amenințați cu moartea iar paza bisericilor a fost consolidată. Mai multe țări musulmane au lansat la rândul lor, apeluri la boicotarea produselor franceze după ce președintele Emmanuel Macron a promis, cu ocazia omagiului național adus profesorului Samuel Paty, că ”nu va renunța la caricaturile cu profetul Mahomed”.

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.