Natalia GRĂDINARU: “Anul Nou, pe stil vechi, un moment de o sensibilitate rară în care omul avea speranța că viitorul va fi mai bun”

26552866_1571711699572864_182206962_n-720x540-720x540.jpg

foto: moldova9.com

Parcurgem o perioadă în care sărbătorile de iarnă devin subiect de discuţii în mai multe cercuri. Despre semnificaţia acestora şi, în special, a sărbătorii Sfântului Vasile vom discuta cu doctorul în istorie Natalia Grădinaru, șefa secției “Probleme generale ale etnografiei” din cadrul Academiei de Științe a Moldovei.

M9: Ce este Anul Nou pe vechi ? Ce semnifică această sărbătoare ?

Natalia Grădinaru: Anul Nou este un moment însemnat și mult așteptat de către oameniii de pretutindeni, marcat de bucurie, optimism, sarbatoare și spectacol. În cultura noastra tradițională acest timp semnifică înnoirea timpului calendaristic. Divinitatea Anului, conform imaginarului popular se naștea, creștea, îmbătrânea și murea împreună cu timpul calendaristic pentru a renaște după 365 de zile. La două săptămâni după petrecerile „oficiale” de Revelion, în noaptea dinspre 13 spre 14 Ianuarie o parte din credincioșii ortodocși din Republica Moldova sărbătoresc Anul Nou pe stil vechi. Decalajul de 13 zile dintre sărbătorile oficiale ale creştinilor ortodocşi şi ale celor de rit vechi a apărut în anul 1924, când unii credincioşi au refuzat să adopte calendarul Gregorian, menţinându-l pe cel Iulian.

M9: Ce semnifică Ajunul Anului Nou ?

Natalia Grădinaru: Ajunul Anului Nou reprezintă un moment tranzitoriu de la Anul vechi la anul Nou, de aceea constituie în imaginarul popular un moment de o deosebită sensiblitate, de cotitură în care omul avea credința și speranța că viitorul va aduce cu sine ceva mai bun, mai îmbelșugat, mai frumos.

M9: Care sunt cele mai semnificative și interesante tradiții și obiceiuri practicate în Ajunul Anului Nou ?

Natalia Grădinaru: Cel mai tipic, mai răspândit, mai frumos și, concomitent, mai complicat fenomen etno-folcloric în Ajunul Anului Nou este Uratul (Hăitul, Plugușorul). Plugușorul își are originea în străvechile obiceiuri agrare și conține o urare de recolte bogate în anul care abia începe. Textul conține o narație privind muncile agricole, recurgând la elemente fabuloase. Începând cu aratul, urmat de semănat, îngrijirea plantelor, recoltat și adusul boabelor în hambare, textul mai redă traiul agricultorilor, zugrăvește chipul țăranului, exprimând idealurile și optimismul acestuia.

M9: În care din satele Moldovei se întâlnește obiceiul Uratului și ce prevede scenariul acestui obicei?

Natalia Grădinaru: Uratul şi Plugușorul există aproape peste tot în satele românești din R. Moldova și constă într-o înscenare simbolică originală a aratului, prezentă în fața casei felicitate cu prilejul sosirii Anului Nou. Obiceiul este întotdeauna însoțit de strigături, pocnete de bici și sunete de clopoței, iar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai ușor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. Interpreții de bază ai Urăturii tradiționale sunt flăcăii săteni, până la 30 de ani, cetele ajungând până la 20-30 de persoane. În fruntea cetei se afla un căpitan, îmbrăcat în haine militare și cu epoleți împodobiți cu fir aurit.

Plugușorul a continuă să fie practicat până pe la mijlocul secolului al XX-lea, demarând cu pregătirea flăcăilor pentru Uratul de Anul Nou, care se făcea la o casă angajată anume pentru acest scop – hurdughia.

Urătorii mai aveau și o recuizită specifică, obligatorie, printre care un plug, care este dus din casă în casă în Ajun și așezat sub masa rituală în timpul cinstirii cetei de urători. Se credea că, mesenii ce vor ține picioarele pe plug, vor fi păziți de spiritele rele și tari ca fierul în noul an.

Plugul era ornat cu hârtie colorată, panglici, busuioc, iar boii aveau coarnele vopsite în roșu, ori înfășurate cu ață de diferite culori. La coarnele boilor se mai prindeau prosoape, flori și clopoței. Pe corpurile vitelor se făceau diferite desene, iar spinările li se acopereau cucovoare din lână vopsită multicolor. Pe alocuri, era obiceiul ca, înainte de a porni pe la case, grupurile de urători să iasă cu plugurile în câmp. Pe zăpadă sau pe pământ se trăgea câte o brazdă, uneori chiar în curtea casei urate. Alaiurile mergeau mai întâi la primar, pentru a primi învoirea de a merge cu uratul și, mai apoi, pe la casele sătenilor.

Interviul integral îl citiți aici.

Top