Publicat la 2020-07-09

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

Moldoveanca Victoria Dunford: „Nici un sistem de sănătate din lume nu a făcut față pandemiei fără implicarea societății civile”

7 min read

Dorul de casă o mobilizează să facă fapte mărețe. Este exemplul demn de urmat al Victoriei Dunford, o moldoveancă stabilită de 14 ani în Marea Britanie. Este mereu cu gândul la cei neajutorați de acasă, iar din 2012, odată cu fondarea Asociației de caritate MAD-Aid, a reușit să trimită acasă 70 de camioane cu ajutoare umanitare. În perioada pandemiei, Victoria Dunford a decis să susțină medicii din prima linie și împreună cu alți doi moldoveni stabiliți peste hotare, a lansat campania „Împreună pentru Voi”, prin intermediul căreia au fost colectate cinci milioane de lei, dar și ajutoare pentru lucrătorii medicali și spitalele din Moldova.

„Știu ce înseamnă povara carității și bucuria ajutorului pentru cel aflat în impas”

Dnă Dunford, sunteți deja cunoscută în mediul online și nu doar, pentru inițiativele onorabile de a ajuta moldovenii rămași în țară. Cum a luat start inițiativa „Împreună pentru Voi” și care este menirea acesteia?

Inițiativa a venit din partea Anei Racu și a lui Anatol Untură. De la bun început am înțeles importanța încurajării personalului medical din prima linie, dar și a celor care activează în asistența medicală primară. Suntem o mână de oameni care încearcă să vină cu soluții pe timp de criză, nu să creeze și mai multe probleme. Nici un sistem de sănătate din lume nu a făcut față pandemiei fără implicarea societății civile.

Inițiativa „Împreună pentru Voi” este și rămâne direct relevantă scopurilor Asociației pe care am fondat-o și pe care o conduc – „MAD-Aid”. Știu ce înseamnă povara carității și bucuria ajutorului pentru cel aflat în impas.

Cine mai face parte din grupul de inițiativă? Sunt și voluntari?

Mii de oameni s-au alăturat acestei inițiative. Unii prin donații directe, alții prin promovare, implicare sau livrare. Toate eforturile au fost realizate voluntar și fiecare bănuț colectat a avut un impact direct și o diferență propriu-zisă în majoritatea spitalelor strategice COVID-19 din Moldova, precum și alte instituții medicale.

Câți bani au fost colectați până acum și ce alte tipuri de ajutoare au fost adunate?

Au fost colectate aproximativ 5 milioane de lei. Din acești bani s-au procurat 11 ventilatoare medicale, concentratoare de oxigen, ECG-uri, defibrilatoare, monitoare, pulsometre etc. Au mai fost achiziționate 7.000 de combinezoane de protecție și câteva mii de halate, zeci de mii de măști medicale și respiratoare N95, zeci de mii de mănuși, tone de săpun și dezinfectant. S-a achiziționat și apă, ceai, cafea, dar și multe alte produse de primă necesitate, indispensabile în spitale.

„Printre donatori sunt și judecători, și șoferi de tir-uri, și avocați, și deputați, dar și pensionari și studenți”

Către ce instituții medicale au fost direcționate ajutoarele?

Ajutoarele au fost distribuite direct spitalelor strategice, dar și centralizat, prin depozitul de stat „Sanfarm-Prim”. Printre acestea sunt Centrul COVID-19, Institutul de Medicină Urgentă, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Spitalul de boli infecțioase „Toma Ciorbă”, Spitalul de Boli Contagioase pentru Copii, Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Centrul Mamei și Copilului. Ajutoarele au ajuns și în spitalele din mun. Bălți, UTA Găgăuzia, Căușeni, Ștefan Vodă, Râșcani, Glodeni. S-a distribuit centralizat și pentru instituțiile de asistență medicală primară și subdiviziunile Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.

Câți oameni s-au solidarizat și s-au alăturat inițiativei?

Avem peste 2000 de donatori, persoane fizice și agenți economici. La apelul nostru au răspuns mai multe asociații sau companii mari, precum Caritate.md, Kaufland, Purcari, Soros, Metro, Clubul Internațional al Femeilor, multe alte organizații mari și mici și diaspora din întreaga lume. Un aport enorm l-a avut și presa care ne-a fost alături de la început, personalități care, prin propriile donații, au încurajat oamenii să le urmeze gestul. Mesajul nostru a fost susținut de oameni cu diferit profil profesional și personal, uniți de o idee comună, cea de a ajuta personalul medical. Printre donatori sunt și judecători, și șoferi de tir-uri, și avocați, și deputați, dar și pensionari și studenți.

„Și moldovenii știu să se solidarizeze atunci când e nevoie”

Care a fost cea mai mare donație și în ce a constat?

Companiile mari au fost cele mai generoase. Kaufland, Purcari și Soros au donat câte aproximativ un milion de lei. Noi însă am pus în valoare fiecare contribuție. De 50 lei poți procura 10 măști care pot asigura 10 zile de protecție pentru un doctor.

V-ați așteptat ca oamenii să fie atât de receptivi?

Da, eu mereu am crezut în generozitatea moldovenilor și mă bucur să constat că știm și noi să ne solidarizăm atunci când e nevoie. Nu m-am așteptat însă ca această campanie va lua o astfel de amploare. Este admirabil că ulterior au fost inițiate foarte multe alte campanii, inițiative din diasporă și de acasă, cu aceleași scopuri, de a susține medicii și personalul medical implicat în tratarea pacienților bolnavi. Noi am fost primii și poate acesta este marele merit. Am pornit o luminiță de la care s-au aprins multe alte torțe.

Cum au apreciat medicii și lucrătorii medicali gestul dvs.?

Scopul nostru a fost să protejăm medicii, asistentele medicale, infirmierii, șoferii de ambulanțe, tehnicienii din laboratoare. Deși, cu regret, avem mulți angajați din spitale infectați, credem că prin eforturile noastre am reușit să protejăm o bună parte a personalului medical. Ne-a reușit și prin faptul că am acționat rapid și țintit, acolo unde a fost nevoie stringentă. Am primit multe mulțumiri de la directorii de spitale. De fapt, un mulțumesc sincer primit într-un mesaj pe telefon sau pe Facebook a contat mai mult pentru noi decât discursuri de la tribună. Până la urmă, recunoștința este ultimul lucru la care ne-am gândit atunci când am inițiat această campanie.

„Nu te costă nimic să păstrezi distanța fizică, să fii responsabil, să te informezi corect și să-i informezi corect și pe alții”

Au fost și critici?

Desigur, doar prin critici poți să faci lucrurile și mai bine. Nu ne-am focusat pe cele negative de dragul vorbei, nu am avut nici timp, nici temei. Noi am încercat la maximum să facem cât mai mult și cât mai bine într-o o perioadă destul de încărcată. De fapt, au fost câteva remarci mai acide, unii mai suspicioși, alții sceptici. Nu e deloc ușoară povara celui care ajută.

Dvs. sunteți un exemplu de implicare și de solidarizare cu toți cei care luptă cu pandemia. Ce mesaj aveți pentru cei care pot contribui, într-un anumit fel, la combaterea virusului, dar ezită?

Dacă nu puteți ajuta, nu încurcați! Societatea noastră este cumva divizată, există această etichetare de bogat, sărac, de dreapta, de stânga și este o incertitudine mare. Am văzut și moldoveni, și britanici care nu cred că virusul și boala există… Mesajul meu e simplu: dacă nu ne trezim pentru a ne uni cu toții eforturile, ne așteaptă vremuri grele. COVID-19 există și a omorât multă lume, posibil că statisticile lasă de dorit, dar totul e relativ. La moment, la nivel global se analizează și alte aspecte, nu doar statisticile: vaccinul, tratamentul, agresivitatea virusului, modificările acestuia. Să nu uităm și post-efectul financiar ce va aduce o criză fără precedent. E important să ne susținem reciproc, să punem accent pe afacerile locale și producătorul autohton.

Avem producători foarte competitivi și e timpul să ne solidarizăm pentru a nu depinde doar de statele mai mari. Cele mai bune salopete medicale au fost și sunt produse în Moldova, acasă. Avem potențial uman și de noi depinde dacă ne facem auziți și văzuți.

Fiecare, absolut fiecare dintre noi, poate avea un aport în această luptă și în viața socială de zi cu zi. Costă atât de puțin să oferi apă rece la 10 pacienți sau 10 medici, mai ales că toți știm ce înseamnă să îți fie sete. Nu te costă nimic să păstrezi distanța fizică, să fii om, să te informezi corect și să-i informezi corect și pe alții și să nu distribui doar propagandă și știri negative.

Eu consider că oamenii care nu respectă nici cel puțin distanța fizică nu trebuie amendați, dar puși să poarte o zi combinezonul medical, masca, ochelarii de protecție în terapia intensivă, la sigur că e destul de lucru acolo pentru toți!

 

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.