“Moldovagaz” și “Gazprom” s-au înțeles. Au prelungit contractul de furnizare a gazelor naturale până pe 31 decembrie 2020

gazprom-465x215.jpg

SA „Moldovagaz” informează că termenele contractelor încheiate între SAP „Gazprom” şi SA „Moldovagaz” sunt prelungite prin acordul parților până la 31 decembrie 2020.

Potrivit Moldovagaz, părțile au semnat Acordurile adiționale la Contractul privind condițiile de furnizare a gazelor naturale în Republica Moldova în perioada anilor 2007-2019 şi la Contractul privind condițiile de tranzitare a gazelor naturale prin teritoriul Republicii Moldova din 2011-2019.

„Prin urmare, pe durata contractelor se va aplica aceeași formula europeană de stabilire a prețurilor de achiziție la gazele naturale pentru consumatorii din Republica Moldova, formulă bazată pe valoarea medie aritmetică a prețului de vânzare a gazelor naturale de către SAP „Gazprom” în tarile europene şi cotațiile prețurilor la produsele petroliere”, se arată într-un comunicat de presă emis de Moldovagaz.

Totodată, celelalte condiții contractuale de furnizare şi de tranzitare a gazelor naturale, la fel, vor rămâne neschimbate.

Top