Publicat la 2021-02-03

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

Misiunea UE în discuții cu MEI privind asistența financiară pentru țara noastră în următorii șapte ani

2 min read

Secretarul general al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Lilia Palii, a avut o ședință online cu Misiunea Uniunii Europene, formată din reprezentanții Serviciului European de Acțiune Externă și ai Comisiei Europene. În cadrul ședinței de lucru s-a discutat despre Planul Indicativ Multianual pentru 2021 – 2027, care urmează să fie elaborat de Uniunea Europeană și care va prezenta domeniile prioritare ale Republicii Moldova. Acesta va reflecta asistența financiară prevăzută pentru țara noastră în următorii șapte ani, în vederea realizării obiectivelor.

Secretarul general a declarat că printre prioritățile Ministerului Economiei și Infrastructurii se numără susținerea continuă a întreprinderilor mici și mijlocii, cu accent pe digitalizarea acestora, ecologizare și internaționalizare. În acest sens, au fost lansate mai multe programe de suport, în special, de susținere a businessului ca urmare a crizei pandemice. Potrivit secretarului general, asistența Uniunii Europene este foarte importantă pentru redresarea activității mediului de afaceri.

De asemenea, Lilia Palii a menționat că Ministerul Economiei și Infrastructurii a elaborat primul proiect al Strategiei de dezvoltare economică, acesta fiind un document complex și important care înglobează tot blocul economic.

Cu privire la dezvoltarea sectorului energetic, acțiunile planificate derivă din cele trei obiective strategice generale stabilite în strategia energetică a Republicii Moldova până în anul 2030, și anume: crearea și dezvoltarea piețelor energetice concurențiale și integrarea lor regională și europeană, asigurarea securității aprovizionării cu energie, precum și asigurarea durabilității sectorului energetic şi combaterea schimbărilor climatice.

Ce ține de domeniul transporturilor, secretarul de stat al ministerului, Iulian Postică, a declarat că una dintre priorități este elaborarea Strategii în domeniul transporturilor, care este o acțiune prevăzută, inclusiv, și în Strategia Națională de Dezvoltare 2030. „Noul document trebuie să prezinte o continuitate a Strategiei transport și logistică 2013 – 2022. Elaborarea acestui document va permite trasarea direcțiilor prioritare de dezvoltare și crearea unui sistem de transport durabil. Ținând cont de complexitatea acestui domeniu, procesul urmează să fie unul dificil și costisitor. Asistența Uniunii Europene în procesul de elaborare a acestui document este vitală pentru dezvoltarea durabilă a domeniului transporturilor”, a adăugat Iulian Postică.

În vederea realizării Planului Indicativ Multianual 2021 – 2027 pentru Republica Moldova, Misiunea Uniunii Europene urmează să discute cu echipele de conducere a patru ministere, instituțiile de resort și reprezentanții societății civile.

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.