Ministra Educației, despre cazul de la Liceul “Socrate”: Alertă pentru manageri. Chiar nu știm ce se întâmplă în clase?

7220634A-C56A-4499-8D8A-FEF1B8751DD7.jpeg

Ministra Educației, Liliana Nicolaescu-Onofrei a venit u o reacție pe pagina sa de Facebook la cazul de la liceul “Socrate”.

Mai jos redăm integral mesajul oficialului de la Ministerhl Educației, Cultruii și Cercetării:

”Evident, mai întâi de toate, se impune referința la cadrul legal: articolul 86 din Codul muncii (alin.(1) literele n) și m) prevede că „aplicarea, chiar şi o singură dată, de către un cadru didactic a violenţei fizice sau psihice faţă de discipoli” sau „comiterea de către salariatul care îndeplineşte funcţii educative a unei fapte imorale incompatibile cu funcţia deţinută” constituie temei pentru concediere. Respectiv, angajatorul este obligat să aplice prevederile menționate și să nu admită „demisii onorabile” sau sancțiuni de alternativă care să genereze, prin menținere în instituție sau prin reangajărea în sistem, riscul folosirii în continuare a acelorași metode dăunătoare pentru dezvoltarea și educația copilului.

În al dolea rând, un semnal de alertă pentru manageri și comunitățile de pedagogi: chiar nu știm ce se întâmplă în clasele noastre?

În al treilea rând, dar nu mai puțin important: copiii, în special cei de vârstă preșcolară și de vârstă școlară mică, învață cel mai mult din exemple. Ce fel de exemple le dăm?”

REDACTOR: Diana Botnaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Top