Publicat la 2021-01-29

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

Maia Sandu mizează pe faptul că deputații NU vor susține candidatura Nataliei Gavrilița la funcția de premier

2 min read

foto: euronews.com

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu mizează pe faptul că deputații nu vor susține candidatura Nataliei Gavrilița pentru funcția de premier. „Acest vot va arăta cine își dorește anticipate și cine nu”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul MOLDOVA 1.

„Parlamentul trebuie să decidă, acolo sunt mai multe partide. Chiar dacă au spus, inclusiv la consultările publice pe care le-am avut, că își doresc anticipate, am văzut după aceasta tot felul de poziții. Acum urmează să vedem în Parlament, când va merge dna Gavrilița, dacă într-adevăr deputații își doresc anticipate, dacă își doresc deblocarea acestei situații, să avem un parlament ales într-un scrutin liber și corect”, a spus Maia Sandu.

„Calea cea mai scurtă ar fi ca parlamentul să respingă de două ori candidatul la funcția de prim-ministru, deci să nu susțină. În ziua votului o să putem să înțelegem cine se teme de alegeri anticipate și cine va înțelege că aceasta e singura cale pe care trebuie s-o alegem ca să scoatem țara din acest impas politic”, a mai adăugat președinta.

Amintim că, în seara zilei de 27 ianuarie, președinta Maia Sandu a anunțat că o propune pe fosta ministră a Finanțelor din Guvernul Sandu, Natalia Gavrilița, drept candidată pentru funcția de premier.

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru are 15 zile la dispoziție, din momentul desemnării, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului.

Pentru ca Parlamentul să poată fi dizolvat și să fie organizate alegeri anticipate, este nevoie de două încercări eșuate de învestire a unui Guvern.

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.