LIVE: Proteste Hong Kong: zboruri anulate pe aeroportul local

111-3.jpg

Zborurile de pe Aeroportul din Hong Kong au fost anulate luni, după ce mii de manifestanţi continuă să sfideze ordinele de evacuare şi să ceară mai multă democraţie. 

Protests in Hong Kong continue (part 2)

Posted by RT on Monday, August 12, 2019

Aeroportul din Hong Kong este cuprins de haos. Circulaţia rutieră din jur are loc cu mare dificulate, parcările sunt arhipline, în timp ce mii de persoane protestează faţă de Guvernul local şi regimul comunist de la Beijing. „Hong Kongul nu este sigur“ şi „Ruşine poliţiei“, denunţă protestatarii încă de vineri, când şi-au început acţiunea de pe aeroport în scopul sensibilizării lumii întregi în legătură cu cauza lor, potrivit „The Guardian“.

În 2018, Aeroportul din Hong Kong a fost al optulea cel mai frecventat din lume, cu 74 de milioane de pasageri. Ţinând cont de protest, administraţia Aeroportului din Hong Kong a decis să anuleze toate plecările şi sosirile programate pentru luni. Hong Kongul traversează una dintre cele mai agitate perioade de la revenirea sa în componenţa Chinei sub un statut administrativ special, în 1997.

Manifestaţiile s-au declanşat la începutul lui iunie, ca semn de nemulţumire faţă de un proiect de lege privind regimul extrădării în China, şi s-au extins la alte revendicări, între care mai multă democraţie şi anchetarea brutalităţii poliţiei. Un nou protest violent a avut loc duminică, cu ciocniri între manifestanţi şi poliţie. Potrivit poliţiei, demonstranţii au construit baricade pe Hennessy Road şi au aruncat proiectile cu benzină către forţele de ordine. Poliţia a răspuns cu gaze lacrimogene. Cel puţin nouă persoane au fost rănite în aceste ciocniri.

Până în prezent au fost arestaţi 600 de oameni, pentru delicte de la participare la o revoltă, adunare ilegală, atacarea ofiţerilor de poliţie, opoziţia la arestare şi posesia de arme.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Top