Leonardo DiCaprio, replică de film pentru Jair Bolsonaro care l-a acuzat că a finanțat incendierea Pădurii amazoniene

dicaprio-divest-Getty-640x480.jpg

Leonardo DiCaprio, cunoscut și pentru implicarea sa în acțiuni ecologiste, a negat acuzațiile președintelui brazilian Jair Bolsonaro potrivit căruia actorul american ar fi finanţat incendierea deliberată a Pădurii amanzoniene, fiind parte a unei “campanii împotriva Braziliei”, potrivit CNN.

“Deși merită să fie sprijinite, nu am finanțat organizațiile vizate”, a scris actorul în vârstă de 45 de ani într-un mesaj publicat pe contul său de pe rețeaua de socializare online Instagram, sâmbătă.

Jair Bolsonaro – un politician populist, poreclit “Trump de la tropice”, care a promis să expulzeze organizațiile neguvernamentale din Brazilia – a făcut aceste afirmații vineri, în fața susținătorilor săi: “Acest Leonardo DiCaprio este un tip tare, nu-i așa? Oferind bani pentru a incendierea Amazonului”.

Acuzația – pentru care președintele Braziliei nu a oferit nicio dovadă – a fost precedată de o afirmație la fel de nefondată, rostită joi de liderul brazilian într-o transmisiune live pe Facebook.

“Leonardo DiCaprio, la naiba, colaborezi la incendierea Amazonului”, a afirmat Bolsonaro, acuzând actorul că face parte dintr-o “campanie (internațională) împotriva Braziliei”.

Acuzațiile nefondate lansate de Bolsonaro se referă la arestarea a patru pompieri voluntari pe care poliția locală i-a acuzat – aparent fără dovezi – că ar fi iscat incendii în Pădurea amazoniană pentru a stimula eforturile de strângere de fonduri ale unei organizații internaționale.

Pompierii au fost eliberați joi, pe fondul criticilor publicului privind ancheta poliției.

Eduardo, unul din fiii președintelui, a afirmat într-un mesaj pe Twitter că DiCaprio a donat 300.000 de dolari “organizației neguvernamentale care a dat foc Amazonului” și a acuzat grupul World Wildlife Fund (WWF) că a plătit aproximativ 13.000 de lire sterline unui ONG pentru fotografii cu incendiile de pădure din regiunea amazoniană.

World Wildlife Fund (WWF) Brazilia a negat vehement acuzațiile.

Bolsonaro, învestit în funcția în luna ianuarie, și-a exprimat în mod repetat animozitatea față de activiștii ecologiști, ONG-uri și lideri străini care au militat pentru protejarea ecosistemului din regiunea Amazonului și au criticat politicile Administrației sale privind mediul.

Acuzațiile lansate de Bolsonaro la adresa actorului au fost ridiculizate și criticate de opoziția de la Brazilia și activiști.

“Este în joc viitorul acestor ecosisteme unice și sunt mândru că sunt alături de grupuri care le protejează”, a mai spus DiCaprio în mesajul publicat sâmbătă pe Instagram.

Actorul Leonardo DiCaprio este de foarte mulţi ani un susţinător înfocat al cauzei ecologiste, iar, din 1998, fundația sa a donat 80 de milioane de dolari pentru campanii dedicate mediului.

sursa: mediafax.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Top