Publicat la 2020-11-12

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

Lansare la Forumul Mass-Media 2020 – a doua ediție a „Cărții Negre a risipei banilor publici din R. Moldova”

2 min read

La 24 noiembrie 2020, în prima zi a Forumului Mass-Media, va avea loc un eveniment special în format online, în cadrul căruia vor fi premiați câștigătorii concursului național „Investigațiile anului 2020” și va fi lansată „Cartea Neagră a risipei banilor publici”, ediția 2020. Evenimentul se desfășoară cu suportul Fundației Naumann pentru Libertate din Germania.

„Cartea Neagră a risipei banilor publici”, ediția 2020, include opt investigații de rezonanță despre delapidarea banilor publici, inclusiv din fondurile europene, publicate în ultimul an pe diferite platforme media naționale și regionale. Cartea va fi publicată în limbile română, engleză și rusă, cu un tiraj total de circa 2000 de exemplare și va transmisă organelor de drept și de control, deputaților în Parlament, reprezentanțelor și ambasadelor străine, bibliotecilor din țară, altor instituții și persoane interesate.

Prima ediție a Cărții Negre a fost lansată în Republica Moldova de Asociația Presei Independente (API) și Fundația Naumann acum un an, după exemplul colegilor din Bulgaria – „Black Book” fiind cel mai cunoscut proiect regional de investigare a delapidărilor fondurilor oferite de UE. 

Concursul „Investigațiile jurnalistice ale anului 2020”, la a treia ediție

În cadrul aceluiași eveniment va avea loc premierea câștigătorilor concursului național „Investigațiile anului 2020”. Prin acest concurs sunt stimulate meritele jurnaliștilor de investigație din Republica Moldova în lupta împotriva corupției și a altor fărădelegi. Câștigătorii celor două categorii – investigația anului 2020 în mass-media națională și în mass-media locală/regională, vor putea aplica pentru o bursă în 2021 în valoare de 500 până la 1000 Euro per investigație, oferite de Fundația Naumann pentru Libertate (Germania).

Înregistrarea prealabilă obligatorie la Forumul Mass-Media 2020 are loc pe pagina web www.mediaforum.md/event/2020 și este deschisă până la 16 noiembrie 2020 inclusiv. Pe aceeași pagină sunt publicate și actualizate agenda Forumului, alte informaţii relevante. Limba de lucru a Forumului va fi limba română, cu traducerea simultană în/din limbile rusă și engleză a sesiunii de deschidere și a atelierelor cu experți străini.

Forumul Mass-Media este convocat anual de Consiliul de Presă în parteneriat cu Asociația Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Asociația Presei Electronice APEL pentru a dezbate problemele comunității jurnalistice moldovenești, a identifica și a promova soluții pentru consolidarea independenței editoriale și a calității mass-media.

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.