ISTORIE DE SUCCES: La doar 26 de ani, Iulia Gainariu, a reuşit să fie campioană la 40 de competiţii

71086632_2612107595544248_4216634677433204736_n.png

La doar 26 de ani a reuşit să impresioneze lumea cu aptitudinile ei. Vorbim de Iulia Gainariu, sportiva din România care a participat la peste o sută de competiţii naţionale şi internaţionale, dintre care la peste 40 a fost campioană. A urcat pe locul întâi la OPEN feminin, iar acum a venit la Chişinău pentru a pregăti mai mulţi sportivi amatori să atingă asemenea culmi. Pasiunea pentru sport i-a fost, la început, dictată de anturajul în care se afla.

IULIA GAINARIU, campioană, profesoară de atletism

Pasiunea pentru sport a început de la prietenii în oraşul care m-am născut, prietenii mei mai mari alergau, făceau sport, ski şi aşa, pur şi simplu m-am alăturat şi eu lor.

Spune că nu şi-ar putea imagina viaţa fără sport şi este convinsă că dacă ar fi fost s-o ia de la capăt, ar fi făcut la fel. Pasiunea a evoluat în performanţă când la 16 ani a descoperit că e talentată în ale sportului, iar prima victorie a fost una memorabilă.

IULIA GAINARIU, campioană, profesoară de atletism

N-aş putea să uit niciodată. Prima competiţie a fost la maraton 7500 alături de un prieten George Robu, noi am participat în echipă atunci la o cursă de aproape o sută de km şi am reuşit să obţinem locul trei. Pentru mine a fost o emoţie extraordinară.

Mai apoi a urmat Facultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane, cu specializarea Atletism. Este dublă medaliată cu bronz împreună cu echipa României la Campionatul Mondial de Alergare Montană de lungă distanţă în Italia în 2018 şi în Polonia în 2018.

IULIA GAINARIU, campioană, profesoară de atletism

Pentru mine a fost o experienţă foarte frumoasă, dar a fost şi foarte greu pentru că a trebuit să dedice foarte multe ore de muncă. Am participat la foarte multe competiţii şi cam la toate am reuşit, cel puţin, să mă clasez pe podium.

A stabilit şi un record de patru ore şi 21 de minute la competiţia de alergare montană “Maraton Piatra Craiului”.

IULIA GAINARIU, campioană, profesoară de atletism

Când aveam cred… nu mai ştiu ce vârstă aveam, dar eram foarte mititică, ştiu că eram cu unchiul meu într-un post ca voluntari, hrăneam şi hidratam alergătorii la prima ediţie a Maraton Piatra Craiului şi de atunci mi-am dorit foarte mult să particip, nu mi-am imaginat vreodată că o să câştig sau o să pot măcar să termin, dar participând la mai multe ediţii, am reuşit în 2014 să stabilesc un record care până în ziua de astăzi încă nu a fost bătut.

Acum Iulia este doctorandă la Şcoala Doctorală Ştiinţa Sportului şi Educaţiei Fizice din cadrul Universităţii Dunărea de Jos şi mai este studentă în anul trei la medicină. Şi-a făcut timp să vină şi la Chişinău pentru a pregăti şi alţi sportivi de viitoare competiţii, împreună cu alţi doi colegi din Republica Moldova.

GRIGORE MOCREAC, sportiv

Noi încercăm prin aceste evenimente să introducem cultura corectă de alergare, nu e un simplu jogging, unde ieşti dimineaţa şi alergi 5 km. Iulia şi-a pregătit o prezentare, unde s-a vorbit despre cum să te antrenezi corect, cum să începi antrenamentul, cum să-l desfăşori, cum să-l închei, le-a ajutat să-şi pregătească un fel de grafic care să-i ajute să-şi pregătească anul competiţional pentru anul următor 2020.

ANA GOREA, sportivă amatoare

Eu alerg de vreo 3-4 ani şi o cunosc pe Iulia şi pe toţi oamenii din echipă şi am decis să petrec acest weekend util, mai ales că vine Maratonul Chişinău şi cu siguranţă voi participa.

ANDREI COVALENCO, sportiv amator

Îmi prind bine unele sfaturi din antrenamentele de astăzi. Noi fiecare ne antrenăm şi suntem amatori aici şi uneori nu ne antrenăm foarte corect şi aici învăţăm efectiv cum să eficientizăm antrenamentul.

ION BARGAN, sportiv amator

Peste o săptămână particip la maratonul internaţional la Chişinău pentru a treia oară şi vreau să am un rezultat mai bun şi mă pregătesc şi pentru o cursă de triatlon, Iron Man, care va avea loc în Barcelona.

DANIELA VIOARĂ

E o experienţă tare utilă pentru că ne apucăm de sport şi nu ştiu câţi dintre noi se informează despre cum se face corect, despre cum trebuie să începem şi asta e important pentru a avea rezultate. Eu mi-aş dori tare mult ca şcoli de genul acesta, bun, poate în altă formă, să se întâmple mai des la noi în ţară şi aş vrea ca cultura asta a explicării sportului să fie cumva şi în şcoli.

Chiar dacă nu va continua cariera de sportivă de performanţă, Iulia are un vis.

IULIA GAINARIU, campioană, profesoară de atletism

Îmi doresc foarte mult să ajung un medic chirurg foarte bun şi în paralel mi-aş dori să pot să predau la universitate în viitorul apropiat.

AUTOR: Corina Rusu

Top