Învățătoare, ÎNREGISTRATĂ cum strigă și amenință elevii. Procuratura s-a autosesizat în acest caz

E7FB2D7D-FB10-4BA9-8166-CFCD40D95E21.png

Vloggerul Ion Andronache a făcut public un video în care se aude cum o învăţătoare, de la Liceul „Socrate” din Chişinău, strigă şi ameninţă elevii de clasa I. Este vorba despre copiii din clasa din care face parte şi fiul vloggerului. Liceul Pe acest caz s-a autosesizat şi Procuratura, care spune că investighează cazul prin prisma prevederilor din Codul Penal privind tratamentul inuman şi degradant.

„Copilul meu cel mai mare deja de o lună merge la şcoală. În această lună a dispărut entuziasmul din primele zile ale lui Andrei şi au apărut schimbări în comportament. La cină obişnuim ca fiecare membru al familiei să povestească cum a petrecut ziua. Andrei ne-a povestit câteva situaţii din clasă care ne-a pus în gardă. Discutând cu alţi părinţi ai copiilor din clasa lui Andrei am ajuns la concluzia că şi ceilalţi părinţi au observat aceleaşi schimbări la copii lor. Despre ce vorbesc? frica copiilor de a se prezenta la ore, irascibilitate la primirea unor observaţii, anxietate, coşmaruri nocturne, limbaj indecent, ce nu era prezent în vocabularul copiilor şi alte devieri comportamentale.

La iniţiativa unor părinţi s-a decis înregistrarea zilei de şcoală prin intermediul unui smartwatch pe care le poartă copiii. Ceea ce am auzit, ne-a lăsat pur şi simplu mască pe toţi”, a scris Ion Andronache pe pagina sa de Facebook.

„Îţi trăsnesc un capsator de aista, rămâi acolo. Dacă nu înţelegi din cuvânt, o să trec la bătaie”

„Darian, vrei să-ţi dau cu bastonul ista în cap?”

„Mama mi-a zis că dacă nu înţelegi din cuvânt, îmi permite să îţi dau pantalonii jos şi să pun mâna pe o cureluşă sau pe o vărguţă”.

„Mă apropii de tine şi te zgâlţâi odată că intri în dulapul cela”.

„Eu o să te bat pe tine cu capul de masa ceea”.

Sunt doar câteva din adresările învăţătoarei către elevi.

Andronache spune că va solicita demisia învăţătoarei şi va cere Ministerului Educaţiei ca acesteia să i se retragă dreptul de a mai preda copiilor de vârstă gimnazială.

În baza rezultatelor investigaţiilor circumstanţelor cazului, Procuratura va întreprinde acţiunile procesual penale prescrise de lege, astfel încât dreptul la educaţie şi demnitatea umană prevăzute de Constituţie să fie respectate în instituţiile de învăţământ.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Top