Publicat la 2020-10-28

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

Întreprinderile din Republica Moldova vor fi susținute financiar pentru accesarea piețelor externe

4 min read

Companiile din Republica Moldova care vor să-și valorifice produsele pe piețele externe vor fi susținute printr-un nou Program de stat. Astăzi, Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a lansat “Programul de suport pentru ÎMM-uri cu potențial înalt de creștere și internaționalizare a acestora”, prin intermediul căruia vor putea accesa granturi de până la 5 milioane de lei pentru implementarea practicilor internaționale în vederea sporirii productivității și a competitivității.

La evenimentul online de lansare a Programului au participat reprezentanți ai mediului de afaceri, autorităților publice centrale și locale și reprezentanți ai organizațiilor internaționale partenere de dezvoltare.

Prezent la eveniment, ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Răilean, a afirmat că pandemia COVID-19 a creat premise serioase pentru a regândi instrumentele prin care să fie stimulată creșterea economică în Republica Moldova și să fie susținut sectorul ÎMM, iar acest Program urmărește sprijinirea antreprenorilor prin facilitarea accesului la finanţare, în scopul îmbunătăţirii performanţelor economice ale companiilor și adaptarea lor la cerinţele piețelor externe.

„ Avem așteptări mari în ce privește rezultatele implementării acestui Program de stat. Se estimează o creștere a volumului de investiții în economia națională cu circa 180 mil. lei, iar cel puțin 80% din ÎMM, își vor promova produsele și serviciile sale prin intermediul platformelor electronice naționale și internaționale”.

Programul de stat de susținere a afacerilor cu potențial înalt de creștere și internaționalizare va contribui la creșterea competențelor antreprenoriale privind dezvoltarea afacerilor, la diversificarea produselor/serviciilor pe piețe de desfacere locale și/sau internaționale a cel puțin 1000 de companii autohtone către anul 2021.

Potrivit directorului general ODIMM, Iulia Costin, Programul se pliază pe necesitățile actuale de dezvoltare ale IMM-urilor autohtone.

Programul de Creștere și Internaționalizare a ÎMM este un punct de pornire a companiilor autohtone spre integrarea în lanțurile valorice internaționale: colaborarea cu noi parteneri internaționali, accesarea de noi piețe, diversificarea produselor/serviciilor spre export, eliminarea barierelor tehnice apărute în calea comerțului, precum și orientarea spre clustere. Multe companii își vor crește potențialul inovator, eficiența și calitatea produselor și serviciilor, vor putea identifica noi piețe externe sau potențiali parteneri de dezvoltare a afacerilor”.

În cadrul webinarului, Tarik Sahovic, consultant senior principal, din cadrul Băncii Mondiale în Republica Moldova a subliniat că  instituția internațională va continua să susțină eforturile autorităților moldovenești în domeniul competitivității businessului.

Banca Mondială va continua să susțină guvernul de la Chișinău în domeniul consolidării competitivității IMM pentru a ajunge pe piețe externe având în vedere atât necesitatea sprijinului în condițiile nefavorabile cauzate de pandemia COVID 19 asupra business-lui, dar și rezultatele înregistrate în cadrul proiectelor similare finanțate de Banca Mondială. Drept exemplu, proiectul CEP a demonstrat necesitatea investițiilor în companiile cu potențial de export, astfel,  un dolar investit în calitate de cofinanțare pentru companiile exportatoare a generat cca. 9 dolari în vânzari la export, este un rezultat remarcabil, care urmează a fi replicat și prin alte proiecte de suport”.

Contributia Uniunii Europene în procesul de elaborare a instrumentului de suport a constat în oferirea de expertiză și consultanță prin intermediul Proiectului „Infrastructura Calității în contextul DCFTA”.

Gintautas Baranauskas, șef adjunct al secției Operațiuni, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, a salutat lansarea noului program care răspunde nevoilor de sprijinire a IMM-urilor cu o anumită istorie de succes și care sunt capabile și dispuse să inoveze și să crească, inclusiv prin accederea pe piețele externe.

La Program pot participa ÎMM-urile care activează pe piață de cel puțin 2 ani, demonstrează o creștere continuă și planifică să se extindă pe noi piețe de desfacere sau să substituie importurile de produse sau servicii în Republica Moldova.

În cadrul programului, ÎMM-urile vor beneficia de: suport informațional și consultativ, asistență și suport financiar sub formă de “Business Voucher” de până la 50.000 lei și “Granturi” până la 2 mil lei.

Menționăm că, în cadrul Programului nu vor fi admise domeniile de activitate eligibile direcțiilor de utilizare ale mijloacelor financiare destinate dezvoltării agriculturii și mediului rural.

Implementatorul Programului este Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, în coordonare cu Ministerul Economiei și Infrastructurii. Prezentul instrument de suport va derula o perioadă de pilotare de 36 de luni, pentru implementarea căruia sunt prevăzuți în bugetul de stat  40 milioane lei.

Companiile interesate de a se înscrie la Program o pot face în regim online completând formularul  de pe site http://survey.odimm.md/pci/

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.