Publicat la 2020-10-29

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

Gestionarea crizelor în timpul Covid-19: Cum și-au reorganizat procesele de lucru cele mai mari companii din Moldova

3 min read

Trecerea la munca de la distanță, reorganizarea locurilor de muncă, digitalizarea accelerată a proceselor operaționale și îmbunătățirea bunăstării angajaților sunt doar câteva acțiuni pe care le-au întreprins marile companii pentru a face față provocărilor pandemiei. Aceste aspecte au fost abordate în cadrul webinarului „Gestionarea crizelor în timpul COVID-19”,organizat pe 28 octombrie 2020, de cătreAgenția de Investiții în parteneriat cu Agenția Internațională de Cooperare a Germaniei (GIZ).

Scopul evenimentului a fost de a oferi informații relevante și practice investitorilor străini care își derulează activitatea în Republica Moldova, precum și tuturor agenților economici care solicită informații cu privire la gestionarea crizelor pe timp de pandemie. Webinarul s-a desfășurat în contextul în care, prin mandatul său, Agenția de Investiții este promotor al Moldovei drept destinație pentru investiții, contribuind astfel la dezvoltarea economică a țării.

Rodica Verbeniuc, director general, Agenția de Investiții: „Potrivit datelor Organizației Mondiale a Muncii, se estimează că venitul global al forței de muncă a scăzut cu 10,7 la sută sau 3,5 trilioane de dolari SUA, în primele trei trimestre ale anului 2020, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019. Cea mai mare scădere a fost în țările cu venituri medii inferioare, unde pierderile din venitul forței de muncă a atins 15,1 la sută. În acest context, seria de webinare organizate de Agenția de Investiții constituie o platformă informațională privind soluțiile și acțunile proactive pe care le pot prelua antreprenorii în vederea construirii rezilienței întreprinderilor.”

Managementul afacerii în contextul crizei pandemice și reorganizarea proceselor de muncă sunt principalele aspecte de care trebuie să țină cont companiile pentru a-și continua activitatea în perioada pandemiei.

Emil Guțu, competition manager, ACI Partners: Este important ca angajatorii să ofere motivație și feedback personalizat, să mențină comunicarea cu angajații, prin discuții video și activități de teambuilding. De asemenea, să separe canalele de comunicare: un canal de legătură dedicat doar muncii și un alt canal separat pentru discuții neoficiale. Totodată, trebuie să țină cont de acelerarea digitalizării, pentru că reduce costurile operaționale și oferă posibilitatea lansării unor noi produse și tehnologii.”

Companiile IT au fost unele dintre cele care s-au adaptat cel mai rapid și au luat diferite măsuri pentru a-și asigura continuitatea muncii, dar și a păstra siguranța angajaților.

Daria Bajanova, HR manager, Gilat Satellite Networks: Am adaptat echipamentele și sisteme de lucru în conformitate cu noua realitate, am actualizat sistemele de securitate a informației, am integrat sisteme de comunicare internă și, nu în ultimul rând, a am setat un proces de transportare și instalare a calculatoarelor la domiciliul angajaților. De asemenea, am organizat training-uri online cu angajații și întâlniri săptămânale unde discutam despre cum să gestionăm anumite aspecte puțin mai complicate. Totodată, am realizat activități în care să fie implicate și familiile angajaților.”

Pe lângă reorganizarea proceselor de muncă, un aspect important este și menținerea relațiilor personale cu angajații, dar și organizarea diverselor activități de echipă care să le faciliteze munca la distanță și să le diminueze stările negative.

Sergey Hovelyan, general manager, Coca Cola Hellenic Bottling Company Moldova: Din cauza nesiguranței de la începutul pandemiei, am decis să intensificăm furnizarea informațiilor pe canalele noastre de comunicare. Astfel, am organizat întâlniri online săptămânale și am oferit angajaților noștri acces la platforme de instruire digitală, precum cărți și cursuri livrate de Harvard Business School pentru a-și putea perfecționa cunoștințele. De asemenea, am insistat să organizăm lecții online de fitness pentru a menține sănătatea fizică și spirituală a colegilor noștri.”

Webinarul „Gestionarea crizelor în timpul COVID-19” este al 4-lea eveniment dintr-o serie dedicată investitorilor și agenților economici din Republica Moldova, pentru a  se adapta mai ușor la noua realitate.

Întrebările și sugestiile, privind gestionarea crizelor în contextul Covid-19, pot fi lăsate pe platformele Agenției de Investiții – partener de încredere al investitorilor în Moldova. Iar evenimentul online, inclusiv prezentarea companiei ACI Partners poate fi accesată pe pagina de Facebook a Agenției.

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.