Publicat la 2020-01-25

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

Gânduri de emigrant. Cum te integrezi profesional în țara în care emigrezi?

4 min read

Cineva dintre cititori mi-a amintit că am promis să scriu despre cum să te integrezi profesional în alta țară. Am lăsat să treacă sărbătorile, căci m-am gândit că atenția tuturor este direcționată în altă parte.

În articolul anterior (vezi aici) am vorbit despre cum să te integrezi în noua societate, în țara în care ai emigrat sau intenționezi să emigrezi. Despre integrarea profesională am preferat să vorbesc separat.

Ca regulă, moldovenii plecați peste hotare acceptă servicii sub nivelul lor profesional, pe care l-au avut acasă. Unii se dezvoltă individual în prestare de diverse servicii, la care apelează preponderant tot comunitatea moldovenilor și, mai larg, comunitatea românilor. Unii moldoveni își deschid afaceri de succes, dar numărul acestora este mic. Alții, printre care mă regăsesc și eu, reușesc să se angajeze în domeniile lor profesionale. Eu activez în achiziții publice într-o instituție medicală în Dublin. Fac exact același lucru pe care-l făceam acasă, în Republica Moldova. Voi vorbi în acest articol anume despre acest ultim aspect.

Testarea ta pe piața muncii

Cu cel puțin o jumătate de an înainte de a pleca în altă țară, începe să aplici la diverse funcții vacante în țara în care vrei să emigrezi. Aceasta o faci cu scopul de a tatona piața muncii din țara respectivă, să vezi cum este apreciat CV-ul tău. Dacă începi să primești apeluri de la agențiile de recrutare, acesta este un semn bun. În același timp, să nu ți se pară că totul este covor roșu, fii atent în raport cu ce joburi primești apelurile respective. Vei vedea că e pentru joburi nu prea plătite și pe perioade scurte. De ce? Pentru că ei știu că daca tu vrei sa emigrezi, vei accepta salariu mai mic, contracte scurte, joburi la care localnicii sau străinii stabiliți de mai mult timp nu le prea acceptă. Dar, aceasta este oricum o șansă, o portiță de intrare în sistemul țării în care vrei să pleci; este experiența locală, care apoi contează la angajările ultierioare, referințe, etc; La început nu te aștepta la venituri mari, ci mai degrabă ai grijă să ai niște bani pentru întreținere, chiar pentru vreo jumătate de an, căci salariile mici nu acoperă cheltuielile mari de care te vei ciocni în țările mai dezvoltate.

Cursuri profesionale

Odată ce te-ai mutat în altă țară, este recomandat să te înscrii la un curs profesional în domeniul tău de activitate. Acesta se apreciază mult de către potențialii angajatori. Cum să selectezi cursul? Caută în descrierea joburilor la care aspiri ce certificări se cer și straduiește-te să mergi anume la acele colegii, universități sau alte instituții care oferă asemenea cursuri și eliberează certificatele solicitate de majoritatea angajatorilor. Eu m-am înscris la curs în ziua a doua după ce am aterizat la Dublin. Cursurile sunt și o oportunitate să interacționezi cu colegii și să afli despre oportunitățile de angajare. Eu la curs l-am întâlnit pe managerul pe achiziții de la insituția la care activez curent. Am avut cu el câteva discuții, eu am venit foarte bine pregatită, în special la prima întâlnire. Caută, că sunt o mulțime de surse de unde poți învăța cum sî te prezinți la un interviu. Eu am abordat discuțiile respective ca pe niște interviuri serioase și m-am pregătit corespunzător. Am reușit să-l impresionez cu cunoștințele și competența mea în achizițiile publice, după care a urmat contractul de muncă.

Networking-uri

Urmărește evenimentele care au loc: forumuri, târguri de joburi, conferințe, traininguri și mergi la ele. Nu uita să-ți faci niște cărți de vizită, să ai mereu vreo două exemplare de CV-uri pe hârtie. Interacționează, fă-ți contacte, căci sistemul de referințe în țările europene este o plaformă ce le bate pe toate celelalte. Unde poți gasi aceste evenimente? Google! Doar stii cum funcționează google, nu? Ce cauți mai des, acea informație îți vine ca sugestie pe toate platformele. O altă sursă sunt companiile mari de recrutare și acele instituții care oferă cursuri – urmărește site-urile acestora, ele desfașoară diverse evenimente. Odată ce ai mers la un eveniment, emailul tău va fi introdus în baza lor de date și apoi ei singuri te vor invita la următoarele evenimente.

CV-ul, Scrisoarea de motivare, Interviuri

Acesta este un capitol mare aparte. Caută, este multă informație cum să faci un CV, cum să te prezinți la interviuri, etc.

Social Media

Pentru recrutare, pentru căutare de oportunități de muncă, cea mai bună platformă este LinkedIn. Fă-ți profilul pe această plaformă să fie cât mai vizibil, publică informație adecvată domeniul tău profesional. Sunt și pe LinkedIn trucuri cum să faci profilul tău vizibil și cum să te găsească recruterii. Este și aceasta o temă pentru acasă…

Ambiția

Fără ambiție nu faci nimic. Îți stabilești obiective întalte, pe ele le atingi. Fără obiective… răspunsul este evident.

Urmează-ți visurile, dar fă-o inteligent!

AUTOR: Ecaterina Meaun

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.