FOTO: De Ziua Naţională a României a fost dezvelit, pe Aleea Clasicilor, bustul poetului Dumitru Matcovschi

78320019_1529526687212988_3751026189225951232_n.jpg

Astăzi a fost dezvelit bustul poetului Dumitru Matcovschi, instalat pe Aleea Clasicilor Literaturii Române din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Chişinău.

La eveniment au participat personalităţi marcante ale culturii basarabene şi admiratorii creaţiei regretatului poet, Dumitru Matcovschi. Dezvelirea bustului a început cu o slujbă religioasă.

Autorii lucrării sunt: sculptorii Victor Macovei, Ruslan Tihonciuc şi arhitectul Victor Vieru. Echipa de artişti a fost selectată de Primăria Chişinău, în baza unui concurs municipal deschis.

Potrivit Primăriei municipiului Chişinău, cheltuielile pentru realizarea conceptului şi instalarea obiectivului, în valoare de 480 de mii de lei, dintre care 283 de mii pentru confecţionarea bustului, au fost acoperite din sursele bugetului municipal.

Dumitru Matcovschi (1939-2013), s-a născut în satul Vadul Raşcov, judeţul Soroca (în prezent raionul Şoldăneşti), a fost poet, prozator şi dramaturg. Este recunoscut în critica literară pe plan internaţional şi reprezintă un simbol al Mişcării de Renaştere Naţională din anii ʼ90 ai sec. XX.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Top