Publicat la 2021-01-28

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

FOTO: Cum s-a lucrat la deszăpezirea Capitalei

2 min read

Primăria municipiului Chişinău informează despre situaţia în oraş, în contextul condițiilor meteo. Joi la linie au fost emise 323 troleibuze şi 101 autobuze. Transportul public circulă pe toate rutele municipale (cu mici abateri de la program, pe cursele spre localitățile suburbane).

În capitală se circulă în condiții de iarnă, iar serviciile de profil lucrează pentru depășirea situațiilor problematice, în conlucrare cu Inspectoratul Național de Securitate Publică.

Informații în acest sens, au fost prezentate de responsabilii municipali, în cadrul ședinței operative de astăzi, convocată de Primarul General, Ion Ceban.

Edilul capitalei, a solicitat șefilor de subdiviziuni să continue inspectarea zonelor problematice, în special a traseelor în pantă, drumurile de acces spre suburbii și sectoarele din preajma instituțiilor de menire socială.

În context, Ion Ceban a îndemnat cetățenii să fie prudenți pe străzi, iar agenţii economici și gestionarii de imobile să curețe zăpada de pe teritoriile unde își desfășoară activitatea.

ÎM Regia „Exdrupo” a lucrat toată noaptea la deszăpezire, de la ora 23:00, cu 63 de utilaje, fiind împrăștiați 947 metri cubi de material antiderapant și 293 tone sare. Pe parcursul zilei, drumarii vor continua intervenția pe arterele secundare și pe traseele din suburbii unde circulă transportul public.

În acelaşi timp, Regia locativ-comunală a început lucrul de la ora 01:00, cu 45 de utilaje cu perie și lamă, fiind împrăștiate 7 tone de material antiderapant. Iar de la ora 05.00, angajații întreprinderilor municipale gestionare a fondului locativ sunt antrenați la deszăpezirea în stațiile de așteptare pe trecerile de pietoni, la platformele de gunoi și pe căile de acces spre instituțiile de menire sociale.

De asemenea, Î.M. Asociația de gospodărire a spațiilor verzi a început intervenția de la ora 21:00, cu 11 utilaje mecanizate în parcuri, scuaruri și alei, fiind împrăștiate 600 kg de sare și 150 soluție lichidă.

În caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul condițiilor meteo, cetățenii sunt chemați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04.  

sursa: chisinau.md

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.