FOTO: Călătorind în timp. Au fost aleși bobocii anului la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării

novyj-kollazh-3.jpg

Studenții anului întâi de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării s-au întrecut astăzi în talent și ingeniozitate. Pentru titlul de “Miss și Mister  Boboc 2019” au trebuit să treacă prin patru probe de foc, pentru a demonstra că merită rânvnitul titlu.

Trei echipe şi-au demonstrat abilităţile în cadrul mai multor probe în lupta pentru titlul de boboci ai anului.  Aceștia s-au pregătit intensiv timp de câteva săptămâni pentru a convinge atât juriul, cât și publicul, că ei sunt cei care merită să câștige bătălia.

Cele patru probe: prezentarea, ingeniozitatea, tema pentru acasa și dansul au fost jurizate de membrii juriului, printre care s-a numărat și redactorul șef al site-ului nostru, Vitalie Guțu.

Vitalie Guțu, jurnalist, membru juriului: În general să fii jurat este o meserie destul de complicată. Dacă vorbim despre acest eveniment, această misiune se complică dublu, asta pentru că trebuie să pui note colegilor tăi, viitorilor colegi de breaslă. Sper că m-am descurcat și că boboceii nu s-au supărat. Jurizarea a durat mai mult, pentru că a fost o decizie foarte complicată, pentru că părerile membrilor juriului au fost împărtițe. Într-un final s-a decis ceea ce s-a decis și sperăm ca câștigătorii să reprezinte Facultatea la fel de bine.  M-a impresionat proba spontanietății, dar s-a văzut că nu a fost spontană, ci regizată, pregătită de acasă. Dacă era spontanietate, probabil era mult mai multă creativitate și originalitate.

Ca și în fiecare an, echipele au avut alături câte un coleg mai mare care i-a susținut și îndrumat în timpul pregătirilor, dar și pe parcursul evenimentului.

Mădălina Grosu, membră CSMM: Este o tradiție frumoasă la noi la facultate ca bobocii să își aleagă mentorul care să le fie alături pe tot acest drum. Din fericire am fost aleasă eu la grupa J-192, cea care a și luat locul de frunte în această seara. Pentru mine ei au fost cei mai buni. Sunt mândră!

Titlul de Miss și Mister Boboc 2019 USM, a fost acordat tinerilor studenți Andreea Mîță și Adrian Său. Aceștia urmează să reprezinte Facultatea la concursul final.

Mîță Andreea, câștigătoare: Am avut emoții mari. Nu m-am așteptat că vom câștiga, dar ne-am bucurat enorm de mult. A fost o experiență tare frumoasă.

Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Studenților din Mass-Media (CSMM) la Casa de Cultură, USM.

AUTOR: Diana Botnaru

Top