Experții din Franța – țară-exemplu la capitolul „implementarea denumirilor de origine protejate” – vor împărtăși experiența cu Oficiul Național al Viei și Vinului

INAO-1.jpg

Au inițiat dezvoltarea sistemelor de calitate din sectorul vitivinicol încă acum 100 de ani și vor împărtăși experiența lor cu Republica Moldova. Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV ) a semnat un Memorandum de colaborare cu Institutul Național de Origine și Calitate al Republicii Franceze (INAO), care prevede acordarea părții moldovenești de suport și asistență tehnică în consolidarea sistemelor de calitate a produselor vinicole autohtone.

Acordul relevă eforturile depuse de ONVV pentru dezvoltarea semnelor de calitate, precum Indicație Geografică Protejată (IGP) și Denumire de Origine Protejată (DOP), ce constituie un garant al calității Vinului Moldovei pentru consumatorii finali, pun în valoare originalitatea și tipicitatea vinurilor moldovenești și a metodelor tradiționale de vinificație și, totodată, facilitează accesul vinificatorilor autohtoni pe piețele externe, prin adăugarea de plusvaloare și notorietate produselor lor.

Memorandumul constituie o componentă esențială a proiectului „Identificarea și delimitarea primelor DOP viticole din Moldova”, implementat de ONVV cu scopul de a acorda suport potențialilor beneficiari să dezvolte o „Denumire de Origine Protejată”, conform cerințelor UE. Protejarea unei DOP și certificarea produselor vitivinicole cu DOP este confirmarea celui mai înalt nivel de calitate a vinului și presupune o procedură mai complexă, dar merituoasă. Beneficiind de experiența experților francezi, Oficiul Național al Viei și Vinului, va putea aplica în R. Moldova cele mai bune practici legate de implementarea DOP.

Gheorghe Arpentin, director, Oficiul Național al Viei și Vinului: „ONVV a demarat un program de susținere a vinificatorilor dornici să implementeze sistemele de calitate IGP/DOP. Deja de 4 ani în Republica Moldova se produc vinuri cu Indicație Geografică Protejată și suntem gata să demarăm procedurile necesare pentru identificarea și dezvoltarea potențialelor DOP. În acest sens, Memorandumul de colaborare semnat cu Institutul Național de Origine și Calitate al Republicii Franceze constituie un instrument valoros ce ne va permite nu doar să realizăm la cel mai înalt nivel delimitarea DOP-urilor în Republica Moldova, dar și să dezvoltăm asociațiile DOP și să elaborăm caietele de sarcini. Urmează să dezvoltăm un plan de acțiuni pentru anul 2019, în care se vor regăsi acțiunile comune ce urmează a fi întreprinse de ONVV și INAO.”

Documentul semnat la data de 4 aprilie de către directorul ONVV, Gheorghe Arpentin și directorul INAO, Marie Guittard stabilește: activități de cooperare în domeniul delimitării ariilor geografice pentru denumirile de origine protejate și indicațiile geografice protejate din sectorul vitivinicol; furnizarea de consultanță privind redactarea caietului de sarcini pentru fabricarea produselor vinicole cu IGP și DOP; organizarea de seminare, mese rotunde, cursuri de instruire profesională comune și vizite de studiu a experților din ambele instituții.

Despre sistemul IGP/DOP în Republica Moldova

În anul 2015, odată cu armonizarea legislației naționale cu cea europeană, ONVV a început implementarea sistemului de calitate Indicație Geografică Protejată (IGP). Certificarea vinurilor cu IGP a demarat în 2016. La ora actuală există 3 Regiuni delimitate de producere a vinului cu IGP – „Codru”, Ștefan-Vodă”, „Valul lui Traian” – și o regiunea delimitată pentru producerea rachiului de vin – „Divin”. Atât IGP, cât și DOP asigură consumatorul că produsul este originar dintr-un areal viticol delimitat, obținut din anumite soiuri de struguri și produs după niște reguli stricte, însă apogeul calității unui vin este garantat de DOP.

Denumirea de Origine Protejată confirmă faptul că strugurii din care a fost produs vinul provin în proporție de 100% din arealul geografic delimitat, iar calitatea/caracteristicile vinului sunt datorate exclusiv mediului geografic și tradițiilor de producere specifice zonei. Anume din aceste considerente, DOP, de regulă, reprezintă un areal geografic mai restrâns, iar delimitarea acestuia este un proces extrem de complex, ce are la bază date tehnice relevante, ce pot justifica stabilirea cu precizie a hotarelor unei DOP.

***Despre Institutul Național de Origine și Calitate al Republicii Franceze (INAO)

Institutul Național de Origine și Calitate al Republicii Franceze este o instituie publică, a cărei competențe se concentrează pe protecția și gestionarea sistemelor de calitate (Denumire de Origine Protejată (DOP), Indicație Geografică Protejată (IGP), Specialitate Tradițională Garantată, Agricultură Biologică și „Label Rouge”). Fondat în 1935, INAO deține o experiență vastă în delimitarea, protejarea și promovarea semnelor de calitate a produselor agroalimentare franceze.

REDACTOR: Diana Botnaru

Top