Publicat la 2021-03-12

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

Dumitru Chicu: ,,Mă doare și-mi fac griji pentru artiști și artă, educație și cultură”

10 min read

Povești vechi și noi cu Bunicul Dumitru. sursa foto: arhiva personală

Bunicul Dumitru își dorește să facă lumea un pic mai bună și  vă așteaptă cu povești vechi și noi pentru toate vârstele. Încă din fragedă copilărie știa că vrea să devină artist. De-a lungul timpului a sonorizat filme, a încercat să descopere misterul regiei radiofonice, ba mai mult, a creat și crescut „Radio Scăpărici”. Astăzi, vocea Bunicului Dumitru adună generații la un loc.  Activează în televiziune și mărturiește că în activitatea de regizor, munca are întâietate,  iar a fi prezentator de evenimente pentru Dumitru Chicu înseamnă responsabilitate și dedicare. Chiar dacă ne spune că ,,niciun balaur, sau pandemie nu-ți poate interzice să gândești, să creezi, să speri, dacă ești viu.”, își face griji pentru artiști și artă, educație și cultură.

Dumitru Chicu, prezentator de evenimente. sursa foto: arhiva personală

M9: Cum a început călătoria Dvs în lumea artei?

Dumitru Chicu: O să încerc să presor ceva amintiri despre călătoria bunicului Dumitru în timp. Cel mai anevoios și greu e să vorbești despre tine. Dar mai devreme, sau mai tîrziu, trecînd peste modestie, cumințenie sau îndrăzneală pe ici colo cu dezvăluiri despre o viață alintată cu acadele, dar și bombardată de cucuie o să zic: o călătorie începe odată cu nașterea. Mai în glumă, mai în serios, dacă viața e un teatru și noi actorii, apoi adevăr este. Născut în secolul trecut, în Horodiște, un sat din codrii Călărașului, un boț cu ochi, dolofan, care până la vârsta de 3 ani nu a vorbit deloc. Și de atunci încoace, gura nu-mi mai tace (râde).

Când am început să vorbesc corect, am început să vorbesc cu tot ce mă înconjura: obiecte din casă, animale și păsări din curte, copaci etc. Iar primele surse, ca și la mulți copii a fost radioul și televizorul. Pe timpuri, teatrele din Chișinău veneau și jucau spectacole la club și mergeam și eu să văd. A început să-mi placă, apăruse un nu știu cum și un nu știu ce. Teatrul de la club s-a transferat acasă în persoana mea și primii spectatori au fost părinții și rudele, care se adunau la sărbători. Și cum la acea vîrstă copiii sunt ca un burete, eu sorbeam de la radio, televizor și teatru, mai adăugam ceva improvizație de la mine, iar cînd încheiam bazaconiile mele, oaspeții mă aplaudau și eu eram foarte bucuros. Și mai aveam un „nărav” de a imita eroi din spectacole radiofonice și desene animate. Deseori mă puneam pe mine în locul eroului cel care era învingător (râde).

A doua scenă a fost la grădiniță. Îmi plăcea să particip la diferite activități: să recit, să cânt și să dansez, adică să fiu în centrul atenției. Frumos era pe atunci, căci mai făceam șotii, ghidușii. Atunci cînd mama făcea plăcinte sau colțunași (șosete le-am spus prima dată) apoi eu stăteam lîngă dînsa și bodogăneam câte-n lună și-n stele, iar ea îmi zicea: „da’ mai taci, măi moară stricată!”. Eu râdeam și continuam.

,,… la sfîrșitul clasei I, învățătoarea ne-a pus să scriem o compunere „Ce vreau să devin când voi crește mare”. Caietul s-a păstrat mult timp în pod și acolo era scris: „Vreau să devin artist!””

Apoi a venit timpul să merg la școală. Acolo m-am apropiat și am aflat mai multe despre ceea ce-mi plăcea. Activități artistice, serate literare tematice, ansamblul de dansuri, școala de muzică, olimpiade, festivaluri etc. Apropo, la sfîrșitul clasei I, învățătoarea ne-a pus să scriem o compunere „Ce vreau să devin când voi crește mare”. Caietul s-a păstrat mult timp în pod și acolo era scris: „Vreau să devin artist!”. Nu știu dacă am devenit artist, Dumnezeu știe, cert e că la tot ce dau viață, o fac din îndemnul inimii și plăcerea sufletului. Într-un final am ajuns student la Institutul de Arte la Catedra de Regie și Măiestrie a actorului, clasa maestrului Ilie Todorov.

M9: Care a fost inspirația pentru a conceptualiza Poveștile cu Bunicul Dumitru?

Dumitru Chicu: Se zice că Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Fără o alimentație spirituală, inspirația nu are de unde veni. Semincioara dacă-i udată, peste un timp va deveni o floare frumoasă cu povestea ei.

De-a lungul timpului, am sonorizat filme și am colaborat cu echipa televiziunii publice în cadrul emisiunii „Povestea de seară”, am dat viață compozițiilor literare și diferitor texte, istorioare, dar cel mai tare mi-au plăcut poveștile. Când am devenit bunic fericit de Ilincuță, am început să-i spun povești. Și ca să nu fiu un bunic egoist, am hotărît să le împărtășesc și altor copii curioși. Omul, căruia i-a venit această inspirație este fiica mea, Dumitrița, izvor nesecat de idei. Iar eu alături de prietenul meu Vitalie Botnaru, i-am dat formă și culoare proiectului.

,,îmi doresc să fac lumea un pic mai bună prin povești”

Dumitru Chicu, activitatea la radio. sursa foto: arhiva personală

M9: Care este scopul acestui proiect?

Dumitru Chicu: Povestea a fost, este și va fi un balsam al sufletului, o lecție de înțelepciune și dacă o expui în frumoasa limbă românească, atunci îți atingi scopul. Poate sună prea pompos, dar îmi doresc să fac lumea un pic mai bună prin povești. Vreau să îmi aduc mica și umila contribuție în educarea noii generații de copii.

,,Pentru mine radio și microfonul sunt o enigmă. Să rămână așa”

Dumitru Chicu la Radio Scăpărici. sursa foto: arhiva personală

M9: Se spune că oamenii de radio ,,simt” cu vocea, iar cei din tv prin imagini. Este un atuu să lucrezi la radio sau un?

Dumitru Chicu: Dacă se spune, înseamnă că este un pic de adevăr. Eu demult nu mai activez la radio, doar în televiziune, deși vocea mea nu tace 24/24 la Radio Noroc.

Prima mea dragoste radiofonică a fost și va rămâne Radio Moldova. Acolo am încercat să dezleg enigma și să descopăr misterul regiei radiofonice. Cu emoții mari îmi amintesc de preabunii mei profesori și colegi de radio. Sunt mulți și toți dragi inimii mele. Știu bine că leagănul a fost redacția copii cu duioasele emisiuni pline de farmec. „Licurici”, „Ora copiilor”, „Din tată-n fiu”, „Tinerii magelani”, „7 ani de acasă” și multe altele. Juniorii m-au ambiționat și mi-au dat aripi prin felul lor de a cunoaște și descoperi lumea. „Semnal Junior”, „ARS-Adolescentina”, „Săgeata lui Cupidon” etc. Redacția Tineret cu „Modern-Club 805” m-a făcut matur, dar în suflet tot copil am rămas. Apoi mi-a deschis brațele Redacția Literară. Acolo am intrat în oceanul lumii literare și a teatrului. Frumoase amintiri…

Cu televiziunea am colaborat de pe când eram student, iar mai târziu am intrat în această bucătărie complexă, dar interesantă. Povestea a continuat cu Radio Noroc. Oameni cu alte viziuni și o nouă experiență, dar tot radio. Iar cel mai drag copilaș radio despre care îmi amintesc cu lacrimi în ochi, pe care l-am creat și crescut cu dragoste a fost și va rămîne pentru toată viața „Radio Scăpărici”. Și să revin la întrebare, dacă e un atuu să lucrez la radio. Nu știu. Poate pentru cineva da. Pentru mine radio și microfonul sunt o enigmă. Să rămână așa.

,,Am învățat că improvizația este cheia succesului unui eveniment, dar spontaneitatea vine odată cu un scenariu bine structurat”

M9: Activitățile artistice presupun responsabilitate și dedicare… Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiți prezentator de evenimente?

Dumitru Chicu: Am învățat și eu că evenimentele din viața noastră sunt unice și merită să le savurăm din plin. Am învățat că emoțiile sunt firești, omenești și că trebuie să simțim, să trăim, să rîdem și să plîngem fără a ne ascunde sentimentele. Am cunoscut mirese frumoase și delicate, miri eleganți și îndrăgostiți, socri afectuoși și grijulii. Am cunoscut copii curioși și talentați, mămici iubitoare și atente, tați protectori și sensibili. Am cunoscut organizatori de evenimente pedanți și perfecționiști. Am cunoscut bucătari iscusiți, chelneri galanți, fotografi și cameramani cu spirit artistic deosebit. Am cunoscut interpreți cu voci de aur, dansatori ce au ritmul și pasiunea în sânge și instrumentiști cu har de la Dumnezeu. Am învățat că un eveniment de succes reunește toți acești oameni la un loc într-o perfectă armonie. Am învățat că improvizația este cheia succesului unui eveniment, dar spontaneitatea vine odată cu un scenariu bine structurat. Iar pentru asta e nevoie de responsabilitate și dedicare.

M9: Care este cuvântul-cheie în creația și activitatea Dvs?

Dumitru Chicu: Creația în sine e o formulă complicată și compusă din multe substanțe, chiar poate mai încurcată decât tabelul lui Mendeleev. Dacă logica are finalitate și are o construcție exactă, atunci creația și fantezia sunt libere și limite nu au, chiar și în activitatea mea. Hm, sau poate este acea cheie, dar eu n-am găsit-o, înseamnă că mai am timp. Iar pentru întreaga societate cuvântul cheie este Omenie, de la Om.

M9: Cum se raportează munca și talentul în activitatea unui regizor?

Dumitru Chicu: Munca și talentul călătoresc prin viață împreună, cel puțin așa cred eu. Și ca să nu pun prea multă vorbă, o să apelez la matematicieni, filozofi, psihologi, sociologi etc. Cică pentru a obține un rezultat bun în orice domeniu ar trebui să depui efort și muncă 99% și apoi vine 1% de talent, care îți aduce lauri, succese, medalii, titluri și Oscarul (râde). Aș face o mică paranteză referitor la talent. Talentul se vrea alimentat și dezvoltat, dar asta se face tot prin muncă.

M9: Dacă ați avea posibilitatea să discutați cu oameni de artă ai secolelor trecute, cine ar fi aceștia?

Dumitru Chicu: Mi-ar plăcea să mă întâlnesc și să stăm la sfat cu omul, scriitorul povestitor și bunul prieten al nostru,  Ion Creangă. Cu mari emoții, dar nu m-aș da în lături să stau la vorbă cu bădița Mihai. În continuare lista e mare, mare, dar nu departe de timpurile noastre. Aș vrea să stau la o cafea de vorbă cu Federico Felini, Sergiu Nicolaescu, Alain Delon, Sophia Loren, Amza Pelea, Vasili Șukșin, Andrei Tarkovschi, Dorel Vișan, Ștefan Sileanu, Vladimir Vîsoțchi, Adriano Celentano, Emil Loteanu, Marcello Mastroianni, Elvis Presley și…și…să tot visezi.

M9: Cum reușiți să îmbinați toate activitățile pe care le realizați?

Dumitru Chicu: Nu știu alții cum sunt, dar eu nu pot îmbina activitățile bine și deseori mă zăpăcesc. Când vin aceste momente, perioade și mă împotmolesc, atunci cer ajutor de la soție și copii să mă ordoneze, pentru că familia îmi este muza și viața. Doar nu e păcat să ceri ajutor.

M9: Ce tribut ,,plătiți” timpului dedicate carierei dvs.?

Dumitru Chicu: Nu plătesc nimic nimănui nici chiar timpului, pentru că el își ia singur tot ce vrea, dar mai ales anii. De carieră nici nu pomenesc, pentru că mintea mea asociază cariera cu un fotoliu birocratic.

M9: Care a fost impactul pandemiei asupra activității Dvs creatoare?

Dumitru Chicu: Dureros de trist pentru întreaga omenire. Viața continuă cu bune și cu mai puțin bune, dar după noapte vine zi și după ploaie vine soare. Desigur, mai puține evenimente, dar niciun balaur, sau pandemie nu-ți poate interzice să gândești, să creezi, să speri, dacă ești viu. MĂ DOARE ȘI-MI FAC GRIJI PENTRU ARTIȘTI ȘI ARTĂ, EDUCAȚIE ȘI CULTURĂ!

M9: Dacă ar fi să alegeți dintre toate activitățile pe care le-ați avut de-a lungul carierei… care ar fi ,,proiectul” de suflet?

Dumitru Chicu: Of, sare pe rană și un nod în gât. Am pomenit mai sus despre acel copilaș-radio. Cînd vreau să plâng și să râd, îl ascult pe Scăpărici cu diverse rubrici educative, jocuri distractive și ghidușii din fonoteca mea. Radio Scăpărici. O sclipire, bunătate și iubire.

,,Vreau să trăiesc și să creez în țara mea cu mare și munte cu Basarabia acasă la ea în ROMÂNIA MARE!”

M9: Ce înseamnă pentru dumneavoastră a fi om de artă în secolul XXI în Republica Moldova?

Dumitru Chicu: E cea mai complicată întrebare și foarte tristă. Republica Moldova după ieșirea de sub jugul regimului totalitar sovietic, s-a transformat într-un proiect din start eșuat și fără viitor. Nici secolul XXI nu ne poate salva, dacă nu revenim la zborul păsării, murmurul izvorului, albastrul cerului, lumina soarelui și dragostea față de aproapele tău. Vreau să trăiesc și să creez în țara mea cu mare și munte cu Basarabia acasă la ea în ROMÂNIA MARE!

M9: Ce se ascunde în sufletul bunicului Dumitru Chicu?

Dumitru Chicu: Se zice că ochii sunt oglinda sufletului, dar nu e demonstrat. Sufletul bunicului Dumitru nu ascunde, ci tăinuiește, dar în același timp e deschis pentru oameni și îndeosebi pentru frumoasa, vesela, nevinovata lume a copilăriei.

AUTOR: Victoria Surdu

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.