Doctorul în istorie, Mariana S. Țăranu: “Recuperarea memoriei deportărilor lipsește, iar indiferența mai persistă”

121-960x490-960x490-960x490-960x490-960x490-960x490.jpg

Valul doi al deportărilor – o rană deschisă și astăzi. Cei rămași în viață din acel calvar i-a ajutat credința și dorul de casă. Astăzi, însă comemorarea victimelor deportărilor se lasă cu un gust amar. O radiografie amplă cum s-a petrecut cel de-al doilea val al deportărilor și ce se ascundea de fapt în spatele acestor scenarii diabolice, într-o discuție interesantă și alarmantă, în același timp, cu doctorul în istorie Mariana S. Țăranu.

M9: Prin ce s-a caracterizat cel de-al doilea val al deportărilor?

Mariana S. Țăranu: După primul an de ocupație sovietică, războiul sovieto-german, foametea organizată, deportările din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 au avut cele mai tragice consecințe pentru populația băștinașă. Deportările – ca formă a represiuniilor politice erau aplicate atunci când autoritățile urmau să întreprindă acțiuni radicale împotriva voinței firești a băștinașilor – de fapt se pregătea colectivizarea forțată. Încă la 6 aprilie 1949 este adoptată hotărârea strict secretă nr. 1290-467cc a Biroului Politic al CC al PC “Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foștilor moșieri, marilor comercianți, complicilor ocupanților germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliției germane și românești, a membrilor partidelor politice, membrilor sectelor ilegale, cât și a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”. Hotărârea prevedea deportarea a 11.280 familii, adică a 40.850 persoane. Acestea urmau să fie deportate pentru totdeauna în regiunile Kazahstanului de Sud, Djambul și Aktiubinsk, precum și regiunile Altai, Kurgan, Tiumen, Tomsk din Rusia. Operațiunea din 1949 a fost denumită conspirativ IUG.
Pentru asigurarea reușitei acțiunilor de deportate autoritățile sovietice au pregătit: 1573 vagoane pentru vite, 4069 autovehicule, dar și trupe cu experință corespunzătoare din RSSM sau din afara RSSM care participaseră la organizarea deportărilor în Țările Baltice: 484 lucrători operativi ai Ministerului Securității de Stat al RSSM; 4012 lucrători operativi din alte republici ale URSS, 13774 ofițeri și ostași ai Armatei Sovietice și 24705 activiști ai organelor de partid.

M9: Cum avea loc în modul practice deportarea ?

Mariana S. Țăranu: Operațiunea IUG a început în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, la ora 2 de dimineață și a durat până la ora 8 seara a zilei de 7 iulie. Arestările s-au făcut noaptea de către soldații aduși în sate cu mașinile și care au fost ghidați de localnici. Unii cetățeni care au încercat să scape cu fuga au fost împușcați. Gospodarii arestați împreună cu familiile lor, cu copiii, cu bătrâni, fără a li se permite să ia rezerve cu ei, au fost urcați cu forța în vagoane pentru vite și duși. Mulți dintre gospodarii deportați nu au mai revenit în patrie, au fost împușcați pe drum, au murit de foame, de boli, de durere sufletească, de muncă peste puterile lor.

M9: Cât dura drumul terorii ?

Mariana S. Țăranu: La locul de destinație au dost duși în condiții inumane, fără hrană, asistență medical sau apă. Drumul terorii a durat în jur de două săptămâni.

M9: Care a fost soarta celor deportaţi?

Mariana S. Țăranu: Persoanele au fost deportate în așezări speciale cu domiciliul obligatoriu. Deportații locuiau împreună cu familiile, erau supravegheați de NKVD, iar libertatea de mișcare era limitată la o anumită zonă din raza domiciuliului obligator. Lunar familiile deportate trebuiau să se prezinte la ofițerul de supraveghere, la sovietul sătesc în zonele rurale sau la secția de miliție în așezările urbane pentru a-şi confirma prezenţa. Cei deportați au fost folosiți la munci fizice, necalificate, erau impuși să lucreze atât cei maturi, cât și minorii.

M9:  Care a fost impactul celui de al doilea val al deportărilor din RSSM?

Mariana S. Țăranu: Impactul a fost exact cel scontat de autoritățile sovietice. Numai în lunile iulie – noiembrie 1949 cota gospodăriilor țărănești care au intrat în colhozuri s-a majorat de la 32% la 80%, iar în ianuarie 1950 deja constituia 97%. Cu alte cuvinte frica de a nu se repeta deportările din vara anului 1949 i-a frânt pe țăranii basarabeni, care și constituiau majoritatea populației.

M9: Cum a fost revenirea la baştină a celor deportaţi?

Mariana S. Țăranu: Primii basarabeni eu fost eliberați în baza Hotărârii Sovietului Miniştrilor nr. 1963-1052s din 25 noiembrie 1955, dar nu aveau dreptul să locuiască în RSSM. Totuși reveniți la baștină aceștea au fost anunțați că trebuie să părăsească RSSM. În situația creată multe familii s-au stabilit cu traiul în RSS Ucraineană sau au plecat înapoi în locurile de deportare, mai puține au reusit să rămână în RSSM grație scrisorilor pe care le scriau diferitor autorități de la Moscova și Chișinău. Problema acordării vizelor familiilor deporate a fost soluţuinată abia în anul 1963, când la 7 ianuarie a fost emis decretul Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS „Cu privire la înlăturarea restricţiilor deportaţilor care anterior au fost membri ai organizaţiilor ilegale, foşti comercianţi, moşieri, fabricanţi, evacuaţi din Ucraina de Vest, RSSM, RSS Lituaniană, RSS Estonă, RSS Letonă”. Ceva mai târziu, la 9 ianuarie 1974 Prezidiumul Sovietului Suprem a emis un alt decret care vizează familiile deportate „Cu privire la recunoaşterea pierderii puterii juridice a actelor eliberate în URSS în legătură cu Ordinul Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS „Cu privire la anularea interdicţiilor ce ţineau de alegerea locului de trai pentrui unele categorii de cetăţeni”. Reveniţi la baştină familiile deportaţilor s-au pomenit în alte realităţi, în mare parte într-un mediu ostil. Propaganda sovietică le-a creat imaginea unor duşmani ai poporului şi aşa şi îi tratau.

M9: Ce i-a ajutat să supravieţuiască?

Mariana S. Țăranu: Credința și dorul de casă.

M9: Ce s-a întâmplat cu proprietatea celor care au fost deportati si au revenit la baștină? Li s-a restituit ceva?

Mariana S. Țăranu: Toate bunurile – casele, utilajul țăranilor deportați – au fost confiscate de colhozuri, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Multe din aceste edificii au fost oferite ofițerilor care erau aici în NKVD, nomenclaturii etc.

M9: Ce consecinţe au avut aceste evenimente pentru istoria şi dezvoltarea R. Moldova?

Mariana S. Țăranu: Consecințele sunt cele mai dramatice, deoarece au fost deportaţi toţi cei incomozi regimului sovietic prin mentalitate, prin nivelul de trai şi prin idealurile de care erau călăuziţi: reprezentanţii clerului, intelectualii, gospodarii satelor, foştii funcţionari ai administraţiei româneşti, ziarişti, foşti ofiţeri în armata română. Dar de fapt ei reprezentau coloana vertebrală a poporului nostrum. Mai mult, un popor rămas fără intelectuali, adică fără preoţi, profesori, învăţători, funcţionari uşor este redus la tăcere, manipulate şi deznaţionalizare, ceea ce și s-a întâmplat.

M9: Cât de importantă este studierea acestui subiect pentru societate în general?

Mariana S. Țăranu: Studierea acestei drame a poporului nostru și conștientizarea amploarei ei are o importanță primordială pentru sovietatea moldava, inclusiv pentru să ar contribui la trezirea conștiinței naționale a conaționalilor noștri. Or, jertvele au valoare doar atunci când sunt puse în slujba unei idei. Astăzi am participat la mitingul de comemorare a jertvelor deportărilor organizat orașul Orhei și am rămas cu un gust amar pentru că la manifestație au fost prezenți puțini tineri. Această situație se repetă de la an la an. Deci, lipsește continuitatea și persistă indiferența. Trist, dar adevărat. Subiectul deportărilor se află în atenţia guvernaţilor doar episodic, în preajma alegerilor și atunci este doar în scopuri electorale. Iarăși, trist, dar adevărat.

M9: Ce poziţie ocupă Republica Moldova la capitolul recuperarea memoriei şi reabilitarea acestor momente din istorie?

Mariana S. Țăranu: În 2016, fostul președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat un decret privind Ziua comemorării victimelor stalinismului. Aceasta presupune că în fiecare an, în ziua de 6 iulie, în toate localitățile republicii vor fi coborâte în bernă drapelele de stat. De asemenea, va fi cinstită memoria celor care au trecut prin calvarul deportărilor prin păstrarea unui moment de reculegere și se vor organiza depuneri de flori la monumentele ridicate în memoria victimelor stalinismului. În ceea ce privește manifestarea unei verticalități în plan exterm referitor la această dramă contunuăm să ne complacem în a promova o politică de a nu deranja pe nimeni. Personal am apreciat gestul Poloniei, Ucrainei și a cele trei state baltice – Estonia, Letonia și Lituania – care au condamnat împreună deportările masive în Siberia cărora au căzut victime cetățenii lor începând cu anii ’40 și au cerut Rusiei să recunoască aceste crime, să ofere compensații celor afectați sau familiilor acestora și să renunțe la retorica de ”glorificare” a trecutului sovietic. Și eu doar m-am întrebat: oare politicienii de la Chișinău numic nu au a spune?! Și în anul 2019 ne deplângem rănile în surdină, în casă sa nu ne vadă nimeni, și asta doar pentru că avem nenorocul de a avea politicieni fără verticalitate.

***Interviul a fost oferit pentru portalul moldova9.com de Mariana S. ȚĂRANU, conferențiar universitar, doctor în istorie

Top