Publicat la 2021-04-24

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

Despre arta croșetatului cu meșterița Viorica Proca

4 min read

sursa foto: arhivă personală

Viorica Proca este meșterița din satul Slobozia Mare pentru care croșetatul reprezintă hrană pentru suflet. De 10 ani, această îndeletnicire îi ocupă timpul mămicii care a ajuns să croșeteze de la jucării pentru copii, la mărțișoare, rochii, căciulițe, fulare, costume de baie și felurite genți. A început a croșeta fără studii în domeniu, dar pasiunea pentru această îndeletnicire a motivat-o să ajungă la sute de lucrări realizate cu croșeta.

sursa foto: arhivă personală

,,Primul articol vestimentar croșetat a fost un top, cred că a fost cea mai mare bucurie pe care mi-o puteam face mie pe atunci. L-am purtat cu mândrie peste tot, îl păstrez cu sfințenie și acum. De multe ori clienții au fost cei care m-au convins să mai încerc ceva nou, de aceea am diversificat colecția”.

A studiat limbile străine la facultatea din orașul Cahul, iar înițiativa de a croșeta a venit din partea surorii care a învățat-o pe meșteriță tainele croșetatului. ,,Sora mea m-a învățat această îndeletnicire. Ea este cea care m-a învățat cum să țin frumos croșeta în mână. Acum învăț puțin câte puțin din arta brodatului, dar tot croșetatul este pasiunea mea. Nu am brodat deloc până acum, dar m-a cucerit broderia în stil rococo – niște cusături răsucite, voluminoase care parcă oferă viață florilor cusute.

Meșterița spune că timpul în realizarea unei lucrări depinde de la un model la altul. ,,Croșetatul unei rochii durează 2-3 săptămâni, uneori chiar o lună, iar la o broșă se lucrează 2-3 ore”.

sursa foto: arhivă personală

Viorica Proca consideră că în afară de dibăcia de a lucra cu croșeta în arta croșetatuluieste nevoie de multă pasiune, dorință și răbdare, iar inspirație în realizarea lucrărilor aceasta o regăsește în natură, copii și oamenii dragi care o înconjoară. În timpul realizării unei lucrări se detașează de rutina zilnică și încearcă să se concetreze maxim la lucrul pe care îl are de făcut, iar amintirea primei lucrări realizate îi trezește emoții de bucurie și satisfacție. ,,Când croșetez sunt focusată pe ceea ce am de făcut și uneori mi-aș dori să nu aud și să nu văd ce se întâmplă în jurul meu. Primul articol vestimentar croșetat a fost un top, cred că a fost cea mai mare bucurie pe care mi-o puteam face mie pe atunci. L-am purtat cu mândrie peste tot, îl păstrez cu sfințenie și acum”.

Are o mulțime de obiecte croșetate în casă, iar numărul total al lucrărilor realizate de meșteriță a întrecut ordinul sutelor. Adoră să cadoneze obiectele realizate oamenilor apropiați, iar dacă ne referim la prețul unei lucrări meșterița afirmă că depinde de complexitatea izvorului sau a modelului, de volumul de lucru și de calitatea firului.

Majoritatea lucrărilor pe care le realizează sunt la comandă de aceea jucării sau alte obiecte hand-made nu se regăsesc în colecția meșteriței. În ceea ce privește dificultatea lucrărilor aceasta consideră că toate lucrările sunt greu de realizat și toate sunt valoroase în același timp. ,,Nu pot să aleg doar una preferată, s-ar supăra celelalte. Dacă ne referim la această îndeletnicire, puțini sunt cei care mai apreciază astfel de lucruri în general, dar mai ales la noi în țară. Dar sunt destui cât să mă motiveze să am dorință de a crea ceva pentru ei”.

Visul de a crea faimoasa pălărie din rafie o obligă se realizeze multiple încercări, iar la întrebarea dacă dă nume jucăriilor confecționate aceasta ni-a spus că este neinspirată la acest capitol. ,,Sper să reușesc să fac măcar anul acesta faimoasa pălărie din rafie. Am câteva încercări și nicidecum nu reușesc să ajung la rezultatul dorit. Jucăriile după ce iau viață sunt jucate în familie, dansate și apoi împachetate frumos ca mai apoi să ajungă la copiii cuminți,  mă despart de ele tare greu.

sursa foto: arhivă personală

La final de discuție am rugat-o pe Viorica Proca să accepte provocarea de a spune prima idee ce-i vine în minte la auzul următoarelor cuvinte:

CULOARE – Soare;

CROȘETĂ – Bagheta magică;

PRIMĂVARA – Renaștere;

JUCĂRII – Emoții;

INSPIRAȚIE – Bucurie.

Mulțumim pentru discuție și multă inspirație în realizarea viitoarelor lucrări.

AUTOR: Negora Ursu, stagiară

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.