Publicat la 2020-09-09

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

De ziua marelui Nicolae Sulac, tânărul interpret Marin Danuța reînvie repertoriul regretatului artist

8 min read

Publicul își alege artiștii preferați și cântecele îndrăgite. Din cele mai îndepărtate timpuri, popoarele își îndrăgeau, mai mult sau mai puțin, cântăreții. Când vine vorba despre Nicolae Sulac, artistul cu flori de liliac, ei bine, el nu a fost nici pe departe preferatul publicului…

Sulac a fost adorat, venerat, iubit și totodată plâns de o lume întreagă. Legenda lui este aparte de toate legendele cântăreților. N-ai cum să știi de Sulac și să nu memorezi că s-a născut la 9 septembrie 1936 și a debutat la Capela Corală “Doina” în anul 1959, după o lungă copilărie înconjurată de sărăcie, tristețe și amărăciune, încât ajunsese ca planta preferată, atât în cântece, cât și într-un pahar cu vin, să-i fie pelinul. Când a ucrat pe scenă, avea doar 23 de ani și-o haină… pe el. Nu tu școală, nu tu studii mici, medii, mijlocii, de niciun fel. Fusese la Moscova, la muncă, acasă ne având de niciunele. Și de acolo s-a întors după un an de zile mai amărât decât plecase.

Metaforic zic “acasă”, în Moldova, casa lor de acum fiind de mult căzută, de când el avea vreo 8 ani. Mama decedase prin anii 1944 – Ioana Zaicova – iar tatăl, badea Vasile Sulac, stătea la Odessa. Totuși, cum să iei în ansamblu un tânăr fără bani, fără o boabă de studiu muzical? Ne-am fi întrebat noi, acum; însă, la vremea aceea era legendarul dirijor, violonist și compozitor Isidor Burdin, cu discipolul său, Serghei Lunchevici, ambii români, unul de la Brăila, altul din Moldova. Marii artiști de la acea vreme văd potențialul lui Sulac și-l includ chiar de la început în programul de concerte. Ce-i trebuia școală lui Sulac? Știa să cânte de la bătrâni, de la săteni și bine știa, cum nimeni altul nu putea doini așa de fain.

Ascensiunea unei legende vii în folclor se născuse chiar atunci. Cu pași grăbiți Sulac ajunge să fie adorat, la propriu, în toată Moldova. Firește că ș-atunci erau invidioși “academicieni” care căutau să-i facă rău, indignați de succesul acestui rapsod. Așa că, după o răceală puternică și neprezentarea la repetiții, dirijorului Lunchevici i se spune o altă bazaconie și Sulac se trezește liber, fără muncă, fără nimic. Isidor Burdin înțelege că la acest colectiv, colegii deja încep să capete invidie, așa că îl ia la proaspătul înființatul ansamblu de Tinerer, fondat și dirijat de el și cu care apare într-unul dintre puținele clipuri video, care n-au reușit să fie distrus de vrăjmașii lui Burdin, adică prin 1962-1964.

Cucerește rând pe rând, de jos în sus, sat după sat, colhoz după colhoz, apoi raion după raion, după care toată suflarea Moldovei trepida pe ritmul cântecelor lui Sulac. A devenit celebru și peste hotare, iar cum numai în România lui natală, nu i se permitea să ajungă, noaptea după orele 12 se încuia singurel și asculta “Radio România” considerat ilegal. Dar ce-i păsa lui de legal sau ilegal? Cazacilor le era drag de balalaică, nu erau ei interesați că Sulac căuta rădăcinile folclorului său. După o primă audiție, cântecul era ca și al lui, așa ce bine memora. Sulac n-a fost pasionat prea tare de note, precum nici Pavarotti…; dar, așa ce bine memorau, încât repetau cântecul de sute de ori și fiecare dată interpretarea era tot aceiași. După ce n-a mai fost chip de opreliște și Sulac răsuna la radio, pe partea ai-laltă de Prut, românii stăteau noaptea, tot după miez, ascultând ilegal “Radio Chișinău”. De acum nu mai trebuia să asculți 20 de posturi, în repertoriul lui Sulac regăseai fie ce zonă, de la Dobrogea la Suceava și din Oltenia tocmai până pe Valea Timocului. Chiar mă întreb, oare, cu ce radio prindea el taman partea banatului sârbesc, la vreo mie de kilometri de Chișinău? Cum, necum, Sulac era un geniu. Știa el cum, ce fel și de unde. Nu prea-l descoperea nici KGB-ul care, de câte ori dorea să-l prindă, de atâtea ori nu-l apuca. Așa ajunge Sulac să capete libertatea de URSS și după anii 80′ nu-l mai țineai în Moldova nici cum. Ba era la București la Dolănescu acasă, ba la Benone Sinulescu, ba la Iași – unde de acum avea mulți amici din breasla muzicii. După anii 1990 chiar des de tot era la București.

Dar până atunci, ne întoarcem la “POVESTEA UNUI SPECTACOL”. “Zeul” folclorului basarabean împlinește 50 de ani. Avea o carieră, de acum o fiică mititică, Ioana, o soție frumoasă, violonisă, și oarecum era la casa lui, după scurte și dese alte încercări. De acum ce mai conta? Sulac oricum era și un mare umorist, ironizând aproape tot; chiar și amarul propriu, el tot și-l ironiza. Era toamnă, avea și el 50 de ani și cum ai fi putut să-l sărbătorești pe Nicolae Sulac, artistul poporului? Oriunde, dar nu acasă. Erau prea mulți prieteni, prea multă lume. La urma urmei, marele Sulac trebuia să fie petrecut într-un grandios spectacol. Nici acest grande nu cuprinde chiar tot înțelesul măreției acestui jubileu. Sulac a împlinit vârsta pe 9 septembrie 1986.

În această toamnă pregătea marele eveniment cu maestrul Vasile Goia, dirijorul orchestrei “Doina Moldovei”. Spectacolul are loc, Sulac culege mii de aplauze, flori, daruri, toată cultura-i acolo, de la scriitori la muzicieni și de la politicieni la oameni veniți cu mic, cu mare, care pe sus, care pe jos, să cinstească un pahar și să-și felicite marele artist al poporului. Ironizându-și viața proprie și făcând sursă de bancuri chiar din necazurile sale, Nicolae Sulac ascundea toată supărarea făcută de mulți și multe. Dar, nu purta ură de niciun fel. A doua zi dacă-l chema să-i cânte, un coleg care-i pricinuise oare’ce nedreptate, Sulac era bun cu inima și înțelept cu sufletul și uita ca și cum n-a fost nimic. Parte de nedreptăți a avut de când a deschis ochii într-o coșmelie săracă, din sătucul Sadâc, cu două odăi și plină de lipsuri de la poartă până-n tindă. Aceleași nedreptăți le-a avut și din partea “atleților” care alergau să-l întreacă și nu reușeau.

Nici miniștrii, parlamentarii, deputații, senatorii, tot alaiul inculturii nu-l prea privilegiau pe Nicolae Sulac. Avea ș-o vorbă, mai în glumă, mai în serios: “eu nu mă tem ce ministrul culturii; eu mă tem de cultura ministrului” și punctum! Sulac era Sulac. Murmurau ei din dinți, mai mușcau din limbă câte-un pic, dar Sulac mergea mai departe. Lumea-l iubea pe Sulac și n-avea ce-i face, nici un ministru. Ce s-au gândit invidioșii? Să saboteze spectacolul jubiliar! N-au reușit nici înainte, nici după, așa de bine ce le brodeau… cam niciodată.

Văzând ce frumos a fost spectacolul, ce fericită era lumea, ce încântat era Sulac, erau colegii, toată suflarea, vrăjmașii nu puteau dormi și nici a bea suc de mere… Au pus la cale să șteargă urmele spectacolului, să nu știe istoria cum a fost acest jubileu. Și drept este că până astăzi nu s-a vorbit atât de amănunțit de jubileul lui Sulac. A doua zi avea să primească Sulac marele cadou, doar și dușmanu’ vine cu ceva daruri. Au distrus casetele cu înregistrările! Asta da surpriză! Atât i-a dus capul, nu mai mult. Ia caseta, vezi spectacolul, de unde nu-i… Parcă presimțea ceva dirijorul. De parcă nu era de așteptat. La așa minți lucide, așa teroriști prăpăstioși. Maestrul Vasile Goia reușise deja să țină pentru sine câteva benzi, dar numai sunetul, nu și cu imagini. Așa a reușit să se adeverească vorba lui Sulac: “Doinele mi-s sus la stele, n-ajung dușmanii la ele”. Iaca au trecut 30 de ani, Sulac n-a mai apucat să asculte caseta, ceea ce ne face să fim onorați că o avem și ne putem uimi ce fain cânta Sulac la 50 de ani.

Nu cu vocea de la 23, nici cu vlaga de la 35, dar cu experiența cumulată în 27 de ani de carieră și succes. După jubileu Sulac mai primește o palmă de la cei ce doreau să i-o ia înainte și nu izbuteau de talentul lui. L-au pensionat și l-au dat afară de la Filarmonica pe motiv că era bătrân. Apoi, drept să fiu, Sulac bătrân la 50 de ani? S-a mai însurat încă de 2 ori de atunci, a mai făcut și un copil, pe Doina, a mai și cântat încă 16 ani, după care n-a mai stat cu noi și s-a dus în veșnicie, așa cum și cântecele sale tot veșnice vor rămâne. Nicolae Sulac a decedat la vâsta de 66 de ani și 6 luni (a doua zi făcea… și 7 luni), pe 8 aprilie 2003, în urma unui diagnostic care nici măcar nu coincidea cu simtomele agoniei sale, ceea ce ne luminează mai mult ideea că Sulac n-a murit de moarte bună, după cum toată viața lui de artist n-a avut pace de la cei ce nu-l puteau doborâ. Despre deces am vorbit și vom mai vorbi, pentru că Sulac a fost și este marele nostru artist, patriot și martir, inegalat până astăzi de nimeni și până la sfârșitul veacurilor, Sulac va rămâne cea mai scumpă bijuterie a neamului nostru românesc.

Tânărul interpret, Marin Dănuța, susține: “Astăzi când se fac 84 de ani de la nașterea marelui artist Nicolae Sulac, relansez această piesă în cinstea celui care a fost un pilon al patriotismului aici, în Basarabia.”

Eu cânt lumea să m-asculte Pe Sulac să nu îl uite , Ca fost floarea, florilor Doina moldovenilor, măi.

Când oi fi’n pământ să zacNu vreau monument bogat Doar un fir de liliac, măi.Doar un fir de liliacSă mi-l răsădiți la cap,Să-l rupă cui’am fost drag, măi.Veșnică memorie,artistului Nicolae Sulac ,care a stat la baza promovării patriotismului aici în Basarabia .84 de ani de la nașterea rapsodului …17 ani de când rapsodul a plecat către cele veșnice Eu cânt lumea să m-asculte Pe Sulac să nu îl uite ,Ca fost floarea, florilor Doina moldovenilor,măi .

Posted by Marin Danuta on Tuesday, September 8, 2020

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.