Publicat la 2021-08-17

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

De ce nu trebuie să sărim peste mesele principale ale zilei? Dacă nu ai timp să gătești – comandă online

4 min read

“Pentru o viaţă sănătoasă, respectaţi mesele principale ale zilei!”

Vechiul slogan, pe care îl auzim de ani de zile în spoturile publicitare, ne îndeamnă să respectăm cele trei mese principale din zi. Aceasta este și recomandarea tuturor medicilor nutriționiști din întreaga lume. Din păcate, mesele regulate pe parcursul zilei sunt o problemă pentru mulți dintre noi din cauza programului de lucru prea încărcat.

Ajungem astfel să mâncăm prea puțin, sărim peste mese și recurgem la gustări nesănătoase, doar pentru că le avem la îndemână, precum produsele de patiserie, sau oricare alt gen de snack-uri. Dacă am respecta cele trei mese principale, boli precum diabetul, obezitatea şi diferite tipuri de cancer ar putea fi prevenite. Cercetătorii din cadrul Institutului de Cercetări Alimentare, spun că abuzurile alimentare se plătesc în timp. Prin urmare, cele mai multe persoane nu conştientizează faptul că modul de alimentaţie deficitar stă la baza celor mai multe îmbolnăviri.

Și aici apare întrebarea: Cum ne facem timp pentru a pregăti mâncare sănătoasă de două-trei ori pe zi, nu pe fugă cum o facem de obicei, nu ce apucăm prima din frigider, dar cu adevărat ceva sănătos? Nu este chiar atât de complicat precum pare! Încă din 1950 serviciul de livrare mâncare a devenit extrem de popular. De ce noi în 2021 nu ne putem bucura de acest serviciu pe deplin care ne și aduce numeroase beneficii organismului nostru? Avem restaurante în oraș care ne pot oferi acest serviciu. Andy’s Pizza are livrare mâncare 24/24, astfel avem posibilitatea să ne delectam cu bucate sănătoase și delicioase oricând și oriunde.

Într-o alimentație echilibrată, este foarte important să punem accentul nu numai pe ceea ce consumăm, ci și pe momentul în care consumăm anumite alimente. Există anumite momente prielnice în care proteinele, carbohidrații și grăsimile sunt mai bine metabolizate în organism, astfel încât acesta poate beneficia cel mai bine de pe urma lor.

Micul dejun

Prima masă a zilei și cea mai importantă, de aici și zicala “Ia micul dejun ca un rege, prânzul ca un prinț și cina ca un cerșetor”.

Micul dejun trebuie să acopere 20-30 % din necesarul zilnic de energie și , de aceea nu poate fi înlocuit de nici o altă masă a zilei. Studiile au demonstrat că nutrienții esențiali pierduți la un mic dejun “sărit” nu sunt compensați la celelalte mese ale zilei.

Persoanele care iau micul dejun zilnic tind să aibă obiceiuri alimentare mai sănătoase, să-și îmbunătățească performanțele cognitive și să realizeze un mai bun control al greutății corporale, cu risc mai mic de apariție a obezității. În caz că nu reușești să mănânci dimineață acasă, cea mai optimă soluție ar fi să comanzi unul în drum spre job. Calculează timpul să ai livrarea odată ajuns acolo și câteva minute pentru a-l savura în tihnă.

Prânzul

Prânzul este a doua masă importantă a zilei și adesea cea mai bogată caloric. Acum este momentul să consumăm proteine cu valoare înaltă: pește, fructe de mare, carne de curcan sau de pui, legume: broccoli, conopidă, spanac, varză, sub formă de supe/ ciorbe/ legume coapte/ salate, leguminoase: linte, năut, fasole boabe, mazăre, cereal: orez brun sau basmati, paste din făină integrală sau din orez. Fiind la muncă în această parte a zile, putem opta pentru o pizza la comandă sau oricare alt fel de bucate. Astfel ne asigurăm organismul cu aportul caloric necesar și socializăm cu colegii de la muncă. Îmbinăm utilul cu plăcutul!

Cina

Cina reprezintă adesea singura masă pe care o mâncăm împreună cu familia sau cu prietenii. Din acest motiv sau dacă în timpul zilei s-a mai sărit vreo masă, suntem tentați să punem pe masă tot ce găsim în frigider și, bineînțeles, să mâncăm tot ce avem în farfurie. Rezultatul este un consum mare de calorii, un somn agitat și, desigur, creșterea în greutate.

Este important să luăm o cină ușoară, bogată în fibre, care, împreună, cu grăsimile bune, contribuie la inducerea stării de relaxare de la finalul zilei și stimulează procesul de regenerare celulară care se produce pe parcursul nopții.

Așadar, respectând mesele principale ale zilei, nu numai că nu ne înfometăm, dar vom evita și tentațiile culinare care ne oferă satisfacții pe termen scurt și care pot fi foarte dăunătoare pentru sănătate. Nu este nevoie să adoptăm o dietă drastică, ci un stil de viață sănătos, care ne permite să găsim echilibrul necesar între mese și să beneficiem din plin de substanțele nutritive pe care le conțin alimentele sănătoase.

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.