Cazul Prisăcari – eșec al justiției pe un caz de hărțuire sexuală, care va afecta încă multe generații și instituții

hartuire-sexuala-640x394.jpeg

După atâția ani de tăcere, răbdare, neglijare și tabuizare a subiectului avem, în sfârșit, o decizie oficială a unei instanțe de judecată din Republica Moldova pe un caz de hărțuire sexuală.

Și acest fapt  ar fi trebuit chiar de la bun început să vorbească în favoarea victimelor. Vom lăsa la o parte raționamentele pe care le-ar fi putut avea două femeie care decid să vorbească public despre lucruri atât de intime și sensibile. Este vorba despre felul total diferit în care au fost abordate cuvintele lui Prisăcaru contra cuvintelor Alionei Nastas și Lidiei Cracea.

Cererea femeii este respinsă foarte ușor pentru că nu există componentă de infracțiune. Cererea bărbatului și acuzarea de defăimare – acceptate și trec prin toate etapele de examinare. Nici instanța, nici alte organe competente nu s-au ostenit să vadă componentele unei infracțiuni împotriva unei femei, dar au găsit resurse, timp și, mai ales, mecanisme juridice funcționale pentru a demonstra defăimarea și lezarea demnității unui profesor bărbat. Or, conceptul de demnitate umană este la fel de abstract ca și conceptul de traumă psihologică de pe urma unei hărțuiri sexuale. Doar că nimeni nu îndrăznește să treacă peste profesori, doctori, conferențiari în Republica Moldova.

Într-o țara care se respectă, femeia nu trebuie să dea dovadă de curaj sau să demonstreze că un bărbat, fie el și somitate în mediul în care activează, a depășit atribuțiile sale de serviciu și a făcut „exces de amabilități”. E de datoria organelor de drept, corecte și echidistante, să se îngrijească de acumularea probelor. E de datoria învinuitului să demonstreze faptul că nu a abuzat, și nu invers.

Cât de greu găsim însă argumente și putem să probăm o hărțuire sexuală, având prevederi ale Codului Muncii și Codului Penal demult depășite. Nimeni nu se grăbește să examineze un proiect de modificare a Codului Penal, care se prăfuiește pe undeva pe rafturi, și care ar putea aduce mai multă lumină și pentru cei care fac justiția și ar putea oferi pârghii reale de apărare victimelor hărțuirii sexuale la locul de muncă. Dar cât de ușor se găsesc în Republica Moldova formule de calcul pentru trauma produsă onoarei și demnității unui profesor universitar.

Din nefericire, suntem nevoiți să vedem în cazul Prisăcari o premieră total eșuată a judecării unei hărțuiri sexuale din mai multe puncte de vedere. Întâi de toate – pentru o abordare părtinitoare a două drepturi fundamentale ale omului, libertatea vieții sexuale, pe de o parte, și demnitatea, onoarea omului, pe de altă parte. Ambele drepturi sunt inalienabile și valoroase în egală măsură. Totuși, ne este mult mai comod să ne prefacem că nu înțelegem un lucru evident pentru oricine: efortul pe care trebuie să-l depui, riscurile pe care ți le asumi și curajul de care trebuie să dai dovadă pentru a-ți apăra dreptul la libertate a vieții sexuale sunt incomparabil mai multe și mai grele. Revendicarea drepturilor Alionei Nastas a fost însă respinsă de instanța de judecată foarte ușor, superficial și subiectiv. Dreptul la revendicarea onoarei cetățeanului Prisăcari a fost acceptat, s-au respectat toate procedurile, s-au emis verdicte clare și categorice, iar prejudiciul a fost măsurat cu o exactitate de admirat până și pentru un giuvaergiu.

În al doilea rând, eșecul exercițiului justițiar vine și din discrepanța izbitoare dintre valoarea despăgubirilor evaluate de instanțele din țara noastră pe alte cazuri și forme de abuz sexual. Când vine vorba despre un viol al unei femei în etate, prejudiciul sau daunele morale sunt evaluate la cel mult 3000 de lei. Evident, într-o țară în care femeile sunt apriori cele care provoacă un viol și, prin urmare, poartă vina, compensațiile pe care uneori le merită nu se pot ridica la nivelul milioanelor.

Vom urmări îndeaproape parcursul acestei cauze, dacă va continua, evident. Căci o astfel de decizie și justificarea care o însoțește au toate șansele să taie motivația și ultima picătură de încredere în actul justiției chiar și celor mai curajoși luptători pentru dreptate și echitate socială.

Top