Publicat la 2020-08-23

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

Calvarul din Beirut, trăit de o moldoveancă. „Mi-am cuprins soţul şi fetele şi am zis: bine că am rămas în viaţă”

6 min read

După arpoape trei săptămâni de la producerea exploziei din Beirut, pulsul emoţiilor şi al trăirilor nevralgice mai persistă. Oamenii sunt în derută, dar nu lasă mâinele în jos. Chiar dacă şi azi mai sunt înmormântări şi sunt scoase persoane de sub dărâmături, poporul libanez îşi continuă viaţa şi luptă din răsputeri pentru a reveni la normalitate.

Basrabeanca Ludmila Ivanova Tossounian locuieşte de mai bine de zece ani în Liban. Orice poveste şi istorie trăită de ea pe tărâm libanez e ca şi cum parte a vieţii sale. Explozia din Beirut a cutremurat-o pe ea ca şi pe tot poporul libanez. Întrebată cum i-a schimbat viaţa ei, dar şi a oamenilor de acolo tragedia de la Beirut, Lumdila îmi spune cu o voce tremurândă că aici, în Liban, se vorbeşte despre viaţa de până la explozie şi după.

Ludmila Ivanova Tossounian

Cum a schimbat? Noi plângem, însă oamenii au ieşit în stradă şi au început să ajute pe ceilalţi oameni care au avut de suferit de pe urma exploziei. Avem mai multe regiuni care sunt în dărâmături. Au venit toţi tinerii, oamenii şi organizaţiile din Liban şi au manifestat aşa o consolidare de puternică. Nu-mi amintesc să fi văzut aşa ceva. Acordau ajutor material, moral, spiritual. Spitalele erau supraîncărcate. Avem bebeluşi născuţi chiar în minutul exploziei. Am primit ajutor din mai multe ţări ale lumii.

Zguduitura imensă provocată de explozia din Beirut a şters practic tot ce i-a stat în cale: vieţi omeneşti, lucruri şi destine. Ludmila spune că unicul lucru pe care în momentul exploziei l-a făcut a fost acela de-al cuprinde pe soţul ei şi fetele lor.

Ludmila Ivanova Tossounian

Soţul meu a venit cu 5 minute înainte de producerea exploziei. Casa a început să se zguduie. Eu credeam iniţial că era ceva legat cu lucrările de afară sau credeam că era vorba de un cutremur. Dar, pe urmă a început să explodeze totul. Pe mine personal şi pe familia mea ne-a salvat un singur fapt că am început să fac curăţenie în casă şi am deschis toate geamurile şi balcoanele. Asta într-un fel ne-a salvat apartamentul şi pe noi. Eu nu ţin minte unele momente, pentru că eram în stres, eram într-un şoc. Mi-am cuprins soţul şi chemam fetele. La vecina mea a sărit uşa în aer, alţi vecini au rămas fără balcoane. Încă trei zile după explozie, oamenii strângeau cu lopeţile sticlele din jur.

Casa Ludmilei a fost era plină de fum şi cenuşă. Nimeni nu mai putea respira.

Ludmila Ivanova Tossounian

Eu nu am văzut aşa ceva în viaţa mea. Doar în filme de groază am văzut şi întotdeauna mi se părea că e o fantezie bolnavă a autorului. Însă ce am văzut cu ochii mei: suferinţă, dărâmături, casa mea era plină de cenuşă, fum şi metal. A doua zi nu puteam vorbi. Oamenii nici până astăzi nu pot adormi în propriile case. E o tragedie cumplită. Libanezii spun că aşa lucru nu s-a întâmplat niciodată în istoria ţării lor. Aşa situaţie de o asemenea amploare nu s-a întâmplat nici în războiul civil care a durat 15 ani. A ars totul.

Chiar dacă a ars totul, speranţa nu a ars. Tocmai de aceea, mulţi oameni cu inimă mare, dar şi voluntari au ieşit şi continuă să iasă în stradă să ofere ajutor celor care au nevoie.

Ludmila Ivanova Tossounian

Toate comunităţile, inculisv diaspora moldovenească ofereau ajutoare: medicamente, alimente, haine. M-a frapat faptul că oamenii nu stăteau în casă şi plângeau, dar au ieşit afară şi dădeau o mână de ajutor celor care aveau nevoie. Cel mai frumos lucru, dacă pot să-i spun aşa, multe animale: pisici, câini, păsări, din cauza şocului pe care l-au trăit şi ele au fugit. Astfel, aici s-a creat o comunitate care salva animalele de sub dărâmături. Le căutau, puneau anunţuri. Şi multe animale s-au găsit. În aşa momente grele care se petrec noi nu putem găsi cuvinte prin care să descriem durerea şi tragedie prin care am fost nevoiţi să o trăim. Pentru că fiecare familie are pe cineva dispărut, mort sau internat la spital.

Totuşi libanezii sunt un popor care niciodată nu se va da bătut, indiferent de greutăţile prin care îi este dat să treacă, mai spune conaţionala noastră, Ludmila Ivanova Tossounian.

Ludmila Ivanova Tossounian

Dar libanezii sunt un popor neobişnuit. Ei sunt pozitivi şi în momentul de faţă ei găsesc acest optimism. Ei cântau, râdeau, aduceam apă. O prietenă de-a mea făcea sandwich-uri şi le ducea oamenilor care lucrau în regiunile dărâmate. De exemplu, prietena mea a rămas fără apartament şi avem aici câţiva copilaşi şi aveam grijă de ei: cântam, citeam, desenam. Ceea ce se vorbeşte din partea sprijinului, da, multe ONGuri din Liban, companii cu un preţ simbolic ofereau sticlă, lemn aluminiu pentur oameni. Primăriile locale întocmeau liste cu persoanele care au rămas fără acoperiş deasupra capului, ca ulterior să le ofere ajutor. Cât priveşte moldovencele din Liban, ele practic nu au avut de suferit. Multe dintre ele locuiesc la munte sau în alte regiuni şi acest fapt tare mult ne-a bucurat.

CE LECŢIE PUTEM ÎNVĂŢA:

Libanezii au ieşti in stradă si au cerut demisia Guvernului şi acesta a demisionat, pentru că oamenii considerau că Guvernul se face vinovat de ceea ce a avut loc în Liban.

Cu câteva zile în urmă am văzut o nuntă. Oamenii îşi continuă viaţa, dar ceva s-a rupt în noi, pentru că aşa lucruri nu se uită şi nu se vor da uitării. Multe lucruri am învăţat de la acest popor: cum să preţuiesc viaţă, cum să o trăiesc, cum să mă odihnesc, cum să fac ceva frumos pentru alţii. Însă după această tragedie am început să preţuiesc viaţa şi mai mult. Şi să ştiţi că, cel mai frumos lucru pe care îl avem de la Dumnezeu este viaţa noastră.  Noi ne sunam reciproc şi ne întrebam: „Cum eşti?”. Şi aveam acelaşi răspuns, indiferent de naţionalitate: libanez, rus, ucrainea sau moldovean – „Slava Domnului că suntem vii”.

Interesant că pe această palmă de pământ, că e de 2 ori mai mică ca Moldova, trăiesc atât de multe naţionalităţi, religii. Toţi au ieşit în stradă: musulmanii, şiiţii, hinduşii se ajutau unul pe altul şi nu se întrebau ce naţionalitate eşti, ce religie ai. Nu există aşa întrebări, mai cu seamă în asemenea momente. Noi suntem respectaţi, apreciaţi.

Viaţa continuă, dar în fiecare zi avem diverse noutăţi. În fiecare zi avem înmărmântări. Ieri a fost îngropat un băiat de 15 ani. A fost îngropată şi o fetiţp de doar 2 ani, cu nume frumos Alexandra.

Libanul a fost la pământ de 7 ori, libanezii spun că de data asta îl vom construi şi mai frumos. Libanul este comparat cu o pasăre phoenix. Şi aşa şi este: Liban este pasărea phoenix.

PE NOI NE-A SALVAT MAREA

Pe noi ne-a salvat marea, că o parte din unda exploziei a laut-o marea şi un perete care a fost construit de un armean-libanez. Pentru că şi nu fi fost astea Beirutul avea să fie şters de pa faţa pământului.

***

Explozia de la Beirut a avut 10% din puterea bombei nucleare de la Hiroshima. Este opinia unor oameni de ştiinţă britanici, care cred că deflagraţia a avut forţa a 1.500 de tone de TNT. Ceea ce explică, de altfel, peisajul apocaliptic lăsat în urmă. Capitala Libanului este acum pe jumătate distrusă, 300 de mii de oameni au rămas pe drumuri, iar pagubele se apropie de cinci miliarde de dolari americani.

AUTOR: Vitalie Guţu

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.