BNM: “Doar patru companii transnistrene din totalul celor 420, care dețin conturi în băncile licențiate de la Chișinău, au restricţii”

organizarea_bnm_2.jpg

Urmare a informațiilor prezentate de băncile licențiate, în perioada 1 iunie 2019 – prezent, din cauza activității netransparente, nejustificării provenienței banilor și prezentării unor informații eronate au fost închise conturile a două persoane juridice.

Într-un alt caz a fost refuzată deschiderea conturilor pe motiv că lipseau actele necesare. Totodată, un singur cont a fost suspendat temporar la solicitarea Serviciului Fiscal Principal de Stat din cauza datoriilor acumulate. Astfel, este vorba despre 4 cazuri din totalul celor 420 de agenți economici din regiunea transnistreană a Republicii Moldova care dețin conturi în băncile licențiate de la Chișinău.

În același timp, potrivit informațiilor prezentate de băncile licențiate, Uzina Metalurgică din Rîbnița nu are și nu a avut conturile blocate și nu a primit vreo avertizare în acest sens, fiind deservită în regim normal. Informația este valabilă și în cazul celorlalte întreprinderi din regiunea transnistreană despre care se vehiculează în mass-media.

REDACTOR: Diana Botnaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Top