Publicat la 2020-11-26

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

Alexandra Tănase: ,,Să nu uităm să fim fericiți”

7 min read

foto: arhivă personală

Alexandra Tănase ,,profesoara cu aur în păr”, născută în anul 1948, își face studiile la Facultatea de pedagogie, în cadrul Universității Pedagogice de Stat Ion Creangă. Deși, și-a dorit să se facă jurnalistă, iar părinții o vedeau absolventă a facultății de medicină: ,,părinții mei au fost oameni simpli, dar mereu ne-au atras atenția ca să facem carte.”, în cele din urmă viața a avut câte ceva de spus… aceasta devenind soția jurnalistului-etalon al Basarabiei, Constantin Tănase cu care, dincolo de cărțile, ziarele și bibliotecile pe care le-au vizitat, au crescut copii frumoși la chip și suflet.

,,Cine înțelege o fabulă, înțelege o parte a vieții”

Dragostea de carte și frumos i s-a insuflat de la părinți încă din fragedă copilărie, ,,mergând” alături de ea până astăzi: ,,Cărțile existau în casă. Încă eram mici, îmi aduc aminte, poate în clasa I-a, poate mai mici și tatăl meu avea o carte mare, a primit-o când s-a cununat. În anul 1940 s-a cununat la biserică și se dădea o carte, cartea familiei… în ea era un compartiment aparte cu fabule de Grigore Alexandrescu, Alexandru Donici. Și iată mi-a rămas în memorie… când eram profesoară și ajungeam să le explic copiilor ce este fabula, eu le explicam din vocea tatalui meu care ne explica ce-i cu aceste fabule: sunt texte ascunse și sunt cu morală, sunt cu învățătură. Cine înțelege o fabulă, înțelege o parte a vieții.”

     ,,Timp pentru carte ni se dădea”

Este o vorbă românească ce spune că ,,veșnicia s-a născut la sat” și așa și este: ,,…în familiile de la sate se muncea, cu toate că eu am învățat foarte bine, am terminat școala medie cu doi de patru și restul cinci, facultatea am terminat-o cu diplomă roșie. Aici am fost poate un pic mai străduitoare, dar ne spuneau așa că dacă vreți să ne depășiți pe noi, trebuie să învățați. Și, deși nu făceam o groază de munci în familia noastră, aveam fiecare responsabilități foarte multe, dar timp pentru carte ni se dădea.”

,,…copiii din toată lumea îmi scriu”

,,Vă spun că am lucrat până acum și sunt cam dură, cam fără drept de apel. Nu am dat libertatea ceea pe care și-au dorit-o copiii. Dar, în schimb, astăzi, copii din toată lumea îmi scriu lucruri foarte frumoase. Și din Australia și din America primesc sute de mesaje și mă bucur că am aruncat o sămânță … ea a dat niște roade, au crescut niște oameni normali.” Fiind la vârsta de 72 de ani, Alexandra Tănase s-a pensionat ,,printre cărțile” din biblioteca personală. ,,Acum am 72 de ani împliniți și am lucrat de-ajuns. Am vrut să mai muncesc, dar munceam departe de casă și de liniște…”

arhivă personală

,,Lucruri pe care poți să le faci ca să fii fericit”

Iubirea față de oameni și frumos i se poate citi pe chip, dar mai ales iubirea față de copiii pe care ,,i-a crescut intelectual”: ,,Aici depinde de factorul uman, mie dacă mi-a fost drag frumosul și teatrul de când am venit în Chișinău, toți copii pe care i-am învățat, i-am dus la teatru și la spectacole. Dupa 90′  am fost cu ei în taberele din România… și la mare și la munte, i-am dus să vadă, să pipăie frumosul cu ochii lor, cu sufletul lor.”, doar că pe lângă efectele pozitive ale tehnologiilor și tendințelor secolului XXI, acestea uneori ,,strică” din autenticitate, adevăr, din omenie și conduc spre superficialitate: ,,Generațiile care sunt acum (eu am lucrat într-o singură instituție 25 de ani) nu se compară cu absolvenții pe care i-am avut în anul 2000 spre exemplu și în 2004, sau 2008 și cu cei pe care i-am avut în 2015 sau 2019, adică, cresc un fel de copii țintuiți de calculatoare, tablete și internetul ăsta…”

,,I-am crescut pe bucățele pe copiii ăștia…”

,,Ținuți în lanțuri de superficialitate și de bani, pentru că asta văd pe rețelele sociale, asta văd la televizor, asta se discută și în familie, e foarte greu să discuți cu ei pe teme de suflet, de spirit și de bunătate și de alte lucruri pe care poți să le faci ca să fii fericit. Ei își imaginează că dacă o să aibă o mașină și bani și toate astea… exact așa a fost cu ultima clasă absolventă pe care am avut-o. Eu i-am învățat pe ei din cl-a VI-a, știți cât am investit în ei? I-am crescut pe bucățele pe copiii ăștia… i-am dus și pe la Casa Donici, și la universitate și la mănăstiri, peste tot.. îi pregăteam. Când au ajuns în clasa XII-a erau de nerecunoscut. S-au retras în telefoane. Foarte amărâtă m-am despărțit de ei.”

,,Nu uită ce le spuneam la finalul fiecărei lecții: ,,Să nu uităm să fim fericiți”…”

Cu toate acestea, firul legat dintre ea și discipoli se păstrează și astăzi: ,,Iată chiar ieri vorbeam cu un băiat, care e medic în Hanover, Germania, el nu uită lecțiile de limba română și nu uită ce le spuneam la finalul fiecărei lecții: ,,Să nu uităm să fim fericiți”. Le ziceam: ,,Voi pe toate le faceți, bine, rău, dar nu uitați să fiți fericiți, să vă bucurați de mamă, de tată, de soare, de o carte, de un film, de tot.” Ei și acum îmi scriu mesaj, adică au dat rezultate de lungă durată, nu știu dacă la început  venea cineva și îmi mulțumea, nu prea țin minte, dar iată târziu, în timp, primesc niște scântei care foarte tare mă bucură. Am așa niște mici-mari bucurii.”

arhivă personală

,,La Moscova, am cumpărat prima dată Marin Preda, Sadoveanu, Frații Jderi, le am și acum”

Suflul și rădăcina românească este prezentă atât în ținuta lingvistică a acesteia, cât și în suflet… implantate adânc încă de când a lucrat la Mingir, pe malul Prutului. ,,Era TVR și acolo ascultam muzică populară, almanah folcloric, ascultam teatru… îl cunosc pe tatăl lui Ștefan Bănică, Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Maria Lătărețu, Ioana Radu.” Dragostea de carte se simte și se vede în biblioteca impunătoare din casa cu ,,pereți tablou”, acolo-s primele cărți în română. ,,De-acum când am fost la Moscova, mi-am luat cărți în limba română. La Moscova, am cumpărat prima dată Marin Preda, Sadoveanu, Frații Jderi, le am și acum.”, stau și astăzi cuminți pe raft.

La cămin viața era rece, era frig, dar frigul era compensat prin faptul că erau optimiști, erau tineri, nu îi durea nimic, mergeau la întâlniri, petreceau cu foarte puțin, petrecerile erau spitiruale, mai făceau întâlniri și ,,hai să ne spunem ce am citit.” Încă din timpul studenției s-a copt dragostea față de frumos. Astfel, la masa ,,culturală” a Alexandrei Tănase au trecut și marii poeți Grigore Vieru, Adrian Păunescu… volumul căruia stă și astăzi, proapăt cumpărat din România de fiul ei. Carte ulterior va fi donată casei muzeu – Adrian Păunescu. Vocea caldă, blajină și plină de viață, dă citire a două poezii despre părinți și femeie…

,,La demi-sol erau numai cărți”

Fiecare pagină este răsfoită cu atenție de mâinile prin care au trecut sute de cărți… dar: ,,Eu vreau să spun că am trăit un moment foarte dur în perioada studenției, când în căminul în care locuiam, la demi-sol, erau numai cărți, dar noi… ,,cărți, cărți…” nu aveam timp, biblioteca era în clădirea centrală. Dar în cămin erau toate cărțile în limba română și ei au început să le arunce și le-au pus grămadă ca să vină niște camione, dar noi noaptea ne-am dus, am aprins lumânărele și ne-am ales Sadoveanu, Topârceanu… Una sau două cărți le-am pus în spate (biblioteca personală). Și vreau să spun că prin soțul meu eu am descoperit literatura română. El era foarte citit. El este unul dintre oamenii din Basarabia care a citit Biblia toată, toată.”

Pe scurt despre esență

Copilăria… ,,eu îmi aduc aminte jocurile  în formă de glume și în formă de șarade sau poezioare.”

A fi student înseamnă… ,,a lua cartea și a citi. De aceea, când se insistă că elevul trebuie să fie în clasă, eu nu sunt adepta acestui fapt.”

Limba română este… ,,sărbătoare”

Oamenii? ,,După cum spunea și Sadoveanu în ,,Frații Jderi”: ,,Societatea umană este organizată după structura stupului de albine”,  vreau să spun că eu am avut noroc de oameni buni.”

Astăzi am găsit-o citind frumos cărțile, ștampilându-le și semându-le… spunând că de acum înainte va avea grijă de nepoți și va sta printre cărți care trebuiesc răspândite… îmi oferă patru cărți scrise de Constantin Tănase – ,,o să-ți prindă bine”, îmi spune.  A rămas scriind memorii… Undeva, cândva … în departare se va șlefui o nouă carte.

AUTOR: Victoria Surdu, studentă, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.